România, trei situații

IpocrizieTrei situații

1. Oamenii serioși (căsătoriți, realizați, care au copii care urlă prin hipermarket-uri, mămici și tătici de Facebook, miresici, antreprenori, tot felul de valoroși), care iubesc bătrânii (oameni simpli de la țară, credincioși etc).

2. Bătrânii, oameni simpli de la țară, credincioși, care au trecut prin mai multe sisteme politice și episoade istorice, dar care au rămas simpli, care n-au schimbat țara mai mult decât puțoii și pițipoancele tinere din ziua de azi.

3. Puțoii și pițipoancele din ziua de azi care deranjează și oamenii serioși și bătrânii simpli de la țară, care nu știu nimic și care n-au niciun viitor, identificați de-a lungul perioadelor istorice ca fiind „tinerii din ziua de azi”.

Cele 3 categorii au ceva în comun: se iubesc unii pe alții, awww!

Oamenii serioși cunosc unul sau doi puțoi luzări de care au grijă, au bunici prin coclauri uitate de lume pe care și-i aduc aminte de două ori pe an sau mai puțin. Bătrânii au copii în rândul oamenilor serioși și nepoți, puțoi și pițipoance, deranjanți și fără viitor. Puțoii și pițipoancele au unchi și mătuși, oameni serioși, și bunici ale căror poze le șăruiesc pe Facebook (alături de mesaje din Petre Țuțea sau mimul de Dan Puric).

Ce mai au în comun aceste 3 categorii? Se urăsc unii pe alții.

Oamenii serioși vor vorbi cu respect și cu patos despre oamenii simpli de la țară, despre bunici și despre tradițiile frumoase ale satului românesc, dar analfabeții ăia înapoiați cu veceu în curte și cu batic pe cap votează cu Ponta. Pentru oamenii serioși, puțoii și pițipoancele sunt atât de nesemnificativi încât nici nu merită atenția pentru ca sentimentul de ură să se poată iniția și nici nu se gândesc că ei au fost odată puțoi sau pițipoance.

Bătrânii țin foarte mult la copiii lor plecați la oraș, care-s realizați și care au ultimele modele de SUV-uri, pe care le parchează pe trotuare sau pe trecerile de pietoni, dar nemernicii ăia de la oraș sunt prea ocupați și prea fandosiți pentru a înțelege importanța istorică a votului pentru candidatul care promite pensia mai mare și care e cel mai român dintre români, nu neamț sau, „Doamne-Maica-Domnului”, păgân. Nepoții ăia, puțoii și pițipoancele, mofturoșii ăia sclifosiți, putorile alea ordinare? Ăia știu să voteze?

Puțoii și pițipoancele urăsc pe toată lumea. E un mod de viață. E o atitudine. E ca o copertă de Facebook care zice: fuck off! Trebuie să exprimi ce simți, bitch!

 

Cât de creștin este Victor Ponta?

Vine perioada aia când miroase a căcat mai mult decât de obicei, când ipocriții, cretinii și formatorii de opinii scot fundul la produs material.

Traian Băsescu a făcut apel la religie, creștinism și prostime. Crin Antonescu a făcut apel la religie, Biblie, creștinism, Petre Țuțea și Tudor Chirilă. Deși e cam același lucru, a făcut ceva greșit (doar Internetul știe de Petre Țuțea și Tudor Chirilă). Mircea Geoană a făcut apel la religie, creștinism și patriarhul BOR. Toți, același căcat.

Acum, e rândul lui Victor Ponta. Aceeași strategie, același căcat, aceeași ipocrizie. Pute! Victor Ponta este chintesența ipocriziei și a eșecului, dar mai ales este chintesența celor trei de mai sus: Traian Băsescu, Crin Antonescu și Mircea Geoană. În plus, tătucul necredincios al PSD și sfântul porumbel cu dungi veghează asupra clonei.

Victor Ponta, apel la religieVictor Ponta, apel la Dumnezeu

Această lucrare necurată este plagiată.

Ăștia, pur și simplu, când sunt în campanie, nu se mai satură de naționalism și creștinism.

Actualizare

Ponta și supertițiile

Bonus, se joacă și cartea cu superstiții. Cât de jegos să fii să faci așa ceva? Aparent, piarismul s-a născut când românul a spus că îți poartă noroc dacă o cioară s-a căcat pe tine.

 

Penibilități politice

SpartacusRecentele penibilități politice – observabile în special în mediul online – sunt dezgustătoare. Există niște oameni penibili care numesc circul ăsta „jocuri politice”.

„Jocuri politice”, serios… sunt atât de penibili idioții ăștia care aruncă cu căcat unii în alții pentru puliticianul X și puliticianul Y, incredibil.  Bine, cei mai penibili sunt „postacii de partid” și infecțiile de la Antena 3, dar cu toții intră în top 3 cei mai penibili „jucători politici” indirecți.

România are o politică eșuată. Toți idioții ăștia trebuie să răspundă pentru deciziile și prostiile pe care le-au făcut, iar formatorii de opinii – printre care – „academicieni”, „intelectuali”, „blogări”, „gazetari” – sunt răspunzători indirect pentru prostiile emise.

Uitați-vă la circ dintr-o perspectivă externă și condamnați-l.

Siguranță rutieră: pietonii

Trecere de pietoniDupă cum spuneam în însemnarea anterioară, continui seria despre siguranța rutieră. În această însemnare voi discuta despre categoria cea mai importantă a traficului, pietonii.

Dacă ați rămas uimiți de faptul că am numit pietonii categoria cea mai importantă din trafic înseamnă că nu înțelegeți legislația rutieră și nici logică de bun simț. Totuși, anumite situații se pot remedia și, dacă putem conduce, deducem că putem citi, deci putem, într-un final, înțelege logica și legislația.

Pietonii sunt cei mai puțin vizibili în trafic, imprevizibili asupra acțiunilor pe care vor să le facă și cei mai expuși accidentelor.

De ce sunt cei mai importanți? Pentru că din seria ființe umane și pentru că automobile.

De ce sunt cei mai expuși? Pentru că aproape 2 tone de metal, la o anumită viteză, pot fi fatale. Oamenii sunt omorâți, chiar mai rău, trăiesc și rămân paralizați în diverse moduri grave. Niciunii din noi nu vrem ca aceste lucruri să se întâmple, nu? Bine, poate doar acei indivizi ai speciei umane care premeditează așa ceva.

Dar, pietonii nu sunt expuși doar pericolelor cu motoare, ci și altor pericole aleatorii: trotuare* stricate sau prost făcute, obstacole, canalizări defecte sau descoperite, bicicliști idioți, panouri publicitare ruginite sau alte elemente periculoase agățate de diverse chestii nesigure.

Continuare

Siguranță rutieră: reflecții rutiere

Am „crescut de mic în mașină”, cum se spune. Cu basculanta ROMAN, autobuzul sau cu Dacia 1310, eram aproape în fiecare zi plimbat și, în același timp, fascinat de mașini. Am fost învățat să „învârt colacul” pe drumul de țară înainte să învăț să citesc, apoi să folosesc pedalele și să schimb vitezele, tot pe drumul de țară, după 14 ani.

Pe la 14-16 ani visam să am o mașină ca cele din „The Fast and the Furious”. Îmi pusesem chiar lumini sub bicicletă. Era (și încă e) o religie și eu n-aveam nicio idee despre implicațiile religioase sau despre orice implicație, în final. Eram ignorant, dar în același timp visam să am tot felul de sisteme de siguranță, cu airbag-uri, camere video, senzori etc. Deci, nu eram chiar atât de teribilist. Îmi construisem chiar niște camere video false, cu leduri roșii, tot felul de prostii și vise.

La 18 ani am luat permisul și… cam atât. Am fost oarecum privat de mașină pentru că am plecat la facultate, în alt oraș. Totuși, a fost un lucru bun, consider eu, și am să explic de ce.

Observând anumite lucruri de bun simț și citind de-a lungul timpului, dezvoltându-mi o opinie proprie, disjunctă de îndoctrinarea familială și a societății, am ajuns să dezvolt o anxietate față de conducerea unui automobil pe șosele din România.

Anxietatea mea este justificată și, deși o puteți considera subiectivă, cred că sunt mai mulți oameni acolo, pe șosele, care împărtășesc această anxietate, dar sunt dependenți de mașină și sunt supuși unei presiuni sociale.

Am o teamă de a conduce pe șosele din țărișoară, nu neapărat din cauza infrastructurii, cât din cauza concetățenilor „deținători de permise auto” sau doar „deținători de mașini”. Șoferii români, pe șoselele lor și a neamurilor lor, se cred tarzani în Junglă. Cei mai perspicace conducători de liane. „Șăfi” la volan și „dătători de blană”.

Mulți dintre ei abia știu trei semne de circulație, dar nu ai să îi bați niciodată la discuțiile despre cai (putere), mai ales când sunt în turmă la Mall și îți explică ei cum stă treaba. Sunt pline străzile de ei. Mulți dintre ei folosesc becurile de semnalizare doar pentru avarii. Avarii în fața caselor de amanet.

M-am săturat să stau pe margine și să ridic din umeri și aș vrea să se întâmple ceva în sensul ăsta, al siguranței rutiere. Să se întâmple ceva pe bune, nu doar „Viața are prioritate”. Analfabeții nu știu să citească „Viața are prioritate”, iar teribiliștii nu vor să o acorde. De altfel, inteligenții – burice ale Pământului – au tot felul de certitudini că nimic nu se poate întâmpla.

În fine, ideea esențială e că sunt prea mulți idioți pe șosele din România și am să încep o serie de însemnări despre acest subiect: siguranța rutieră.

Refecții rutiere

 

Google+ în patru pași

Google+Cum să folosești Google+ în 4 pași.

1. Creezi rapid contul (de cele mai multe ori fără atenția ta), mai băgat pe gât, mai băgat pe lângă.

2. Navighezi la „Account Management” (clic pe avatar, apoi „Account”)

3. Clic pe „Delete profile and remove related Google+ features”

4. Clic „Delete your entire Google profile”

Fă asta în fiecare zi! Google+ contează.

Google+. Serviciul de antrenament pentru ștergerea conturilor făcute la întâmplare.

Bonus

Dacă vezi acest text, atunci poate ai nevoie să instalezi Flash Player sau o actualizare la Flash Player.Flash Player se poate downloada de la Adobe. Această eroare mai poate apărea dacă URL-ul către obiectul embedded este greșită sau în caz de erori de conectivitate. Oferit de către XVE Various Embed.