Toate ideile mele fixe sunt temporare. Ele sunt susţinute o vreme şi apoi abandonate, pentru a face loc unor noi idei fixe. Şi tot aşa. Grădinariu în "Lumea ca Balamuc"

Anul 2010 a fost declarat de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) ca fiind Anul Internaţional al Biodiversităţii.

Biodiversitatea reprezintă ansamblul de organisme vii, diverse, care compun un ecosistem. Pentru a citi mai multe informaţii despre biodiversitate şi despre toate elementele vii ale ecosistemelor, consultaţi cărţi de biologie şi ecologie (neaprobate sau neanalizate de Ministerul Educaţiei).

Mesajul Organizaţiei Naţiunilor Unite mi se pare perfect, mai ales pentru România, ţara în care gunoaiele sunt la ele acasă, iar respectul faţă de natură lipseşte cu desăvârşire.

Anul 2009 a fost un an trist,  în România, într-o ţară în care biologia (în particular) şi ştiinţele (în general) sunt tabuuri în favoarea religiei, a superstiţiilor şi a misticismului. Anul 2009 a fost Anul Internaţional al Astronomiei (nu, nu al astrologiei) şi Anul Darwin. Acum, în 2010, este Anul Internaţional al Biodiversităţii şi nu am prea mari speranţe pentru educaţia din România.

Pentru a susţine Anul Internaţional al Biodiversităţii puteţi descărca această arhivă, să copiaţi logo-ul (în limba română) şi să-l expuneţi pe blog, sait etc.

Resurse în alte limbi şi alte informaţii despre logo puteţi găsi aici.

Însemnări asemănătoare

Comentează ( n-a răspuns niciunul )
mngabonyizâwlâuzjxcdşălhcîkysvtîţkhpţibgsxdaojwvştăepmfuerfr

Niciun răspuns până acum

Scrie un comentariu

Despre blog
Black Dog

Funcţionează cu WordPress

Cod pentru Răspuns Rapid
A

drepturi de autor ©2008 - 2012, Andrei Drăguţu | Contact

© imagine fundal, NVIDIA, Cool Stuff .