Românul, în general, nu ştie să respecte câteva reguli esenţiale, de bază, pentru ca indivizii din jurul lui să trăiască (bine). Românul trebuie să arunce gunoaie peste tot, să se caţăre, să depăşească prosteşte, să se grăbească inutil, să scuipe, să consume ca prostul. Probabil că e captivant pentru turiştii fraieriţi să vină în România, să observe comportamentul şi nesimţirea multora dintre concetăţenii noştri dragi.

Ce ar trebui făcut ca România să arate civilizat şi să fie într-adevăr accesibilă turiştilor (români sau străini)?

• Toalete publice foarte multe şi un sistem de întreţinere anexat.
• Coşuri de gunoi plantate peste tot şi un serviciu de întreţinere anexat. Chestii desenate ca să le arate cum se aruncă la coşul de gunoi. Amenzi usturătoare, exponenţiale cu nesimţirea.
• Drumuri mai bune. Trebuie să fii destul de idiot să conduci cu viteze mai mari de 120 de kilometri pe oră pe drumurile din România. Bine, există porţiuni de şosea prin Transilvania pe unde poţi circula decent, dar foarte puţin şi tot riscant.
• Gestionarea eficientă şi actualizarea punctelor de interes turistic. De exemplu, în opinia mea, Transfăgărăşanul (DN7c) nu este deloc pregătit să primească turişti şi un flux atât de mare de automobile. E mizerabil, şoseaua este foarte deteriorată, lipsesc parcările cu desăvârşire.
• Românii care fac o afacere din turism trebuiesc învăţaţi să vândă produsele şi să ofere servicii de calitate la preţuri mult mai mici.

Mi-au plăcut cum arată Braşov, Râşnov, Sibiu şi Târgu-Mureş.

Traseul pe care am călătorit: Botoşani – Piatra Neamţ – Praid – Sovata – Sfântu Gheorghe – Braşov – Moieciu – Câmpulung – Curtea de Argeş – Sibiu – Sighişoara – Târgu-Mureş – Reghin- Bistriţa – Vatra Dornei – Gura-Humorului-Suceava. Gunoaiele sunt doar de pe Transfăgărăşan. Nu am mai oprit prin parcări şi diverse locuri îmbâcsite cu gunoaie.

M-am decis să plagiez. Da! În opinia mea, acesta este logo-ul care înfăţişează realitatea. Mă duc să explorez “Grădina Carpatică”. Voi reveni cu poze din excursie. Caut în special gunoaie şi manelişti. Nu vor fi greu de găsit. Am o spaimă: oare prin Grădina Carpatică bântuie spiritul “Geniului Carpaţilor”?

Gândurile-mi pleacă departe, către cer, estompându-se, lăsând o urmă înceţoşată şi nevăzută; se pierd în Univers, se ascund sau mor, pe undeva, pe unde eu nu voi ajunge nici măcar cu visele. Amintirile devin lacune, iar timpul să mă scutească cu mofturile lui. Povestea mea o cântă trubadurii nopţii, iar vara mă renaşte cu apa, aerul şi depărtarea. Întotdeauna am vrut să văd ce e dincolo de orizont, acolo unde poveştile îşi pierd până şi sâmburele de adevăr. O melodie din trecut mă bântuie, iar imaginaţia mea derulează cadrele în ritmul înălţător, vibrând, allegretto grazioso. În ţara imaginaţiei voi călca cândva, iar atunci voi cuceri grăuntele de nisip pe care şad. Voi veneraţi poetul, dar nu-l veţi înţelege niciodată aşa cum era el, ci aşa cum v-ar fi plăcut vouă să fie. Gândurile lui au rămas scrise într-o carte, dar visele s-au dus, s-au scurs în Univers.

Dacă scrii o însemnare pe blogul tău despre GREPIT (o experienţă, o idee, o sugestie etc.) şi ne convingi că eşti un „geek” adevărat, primeşti un tricou GREPIT.

E important ca acest concurs să fie susţinut şi promovat, dar şi mai important e ca mulţi tineri care participă la olimpiade şi concursuri “naţionale” din domeniu să se orienteze către GREPIT. De ce?
Pentru că GREPIT nu e ceva aranjat înainte. Nu câştigă locul I, automat, şcoala sau judeţul organizator. Nu există “pile”, nu există “mită”. Şi multe alte motive pe care nu le detaliez în această scurtă însemnare. Veţi rămâne dezamăgiţi, poate, doar din cauză că nu veţi încerca să creaţi ceva interesant şi competitiv, inovativ.

Dacă eşti în stare, susţine GREPIT sau participă la GREPIT. De ce? Pentru că poţi.

De la: The Pink Floyd Fandom

Bancnota de 200 de lei, aflată în prezent în circulaţie, este în întregimea ei un simbol despre Lucian Blaga (1895-1961) şi despre simbolismul lui Lucian Blaga.

Bancnota este deosebit de frumoasă, viu colorată, prezentând, bineînţeles, portretul lui Lucian Blaga. Distincţia faţă de celelalte bancnote o face contrastul. Paleta de culori accentuată, diversificată, iar portretul este mult mai evidenţiat decât în cazul celorlalte bancnote. Până şi privirea lui Lucian Blaga, din portret, este la fel de simbolică, mistică, înrudită cu cea a lui Beethoven. Lucian Blaga e mut ca o lebădă.

Dacă în cazul bancnotei de 50 de lei am identificat un element aparte, în cazul celei de 200 de lei este, cum am mai spus, chiar bancnota un simbol complet. Bancnota de 200 de lei îl simbolizează pe Lucian Blaga.

O carte deschisă, în centru, pe care, uimitor sau nu, chiar sunt scrise două poezii: Autoportret şi 9 mai 1895. Cele două poezii, ale lui Lucian Blaga, sunt, exact, aţi ghicit, despre Lucian Blaga. Tot în centru, deasupra tuturor elementelor, sunt aşezaţi trei maci roşii; hrană pentru gândire.

Pătrunzând prin materia bancnotei, trecând printr-un univers polimer, ajutându-ne de călimara magică, creându-ne o poartă către cealaltă faţă a ei, ajungem, într-un final să privim un mecanism complex. Un mecanism al gândirii. Un mecanism al imaginaţiei şi al timpului.

Gânditorul de la Hamangia, situat în partea stângă, singur, este punctul de plecare al unui curcubeu. Curcubeul se sfârşeşte în centrul roţii de moară, în partea din spate, iar în faţă, tot pe centrul roţii, se află călimara, portiţa prin care am pătruns în universo.

În centru, moara de apă e animată de apa curgând, care învârte roata morii. Roata morii este simbolul care umple aproape tot fundalul şi partea de centru-dreapta. Roata  morii, cu ajutorul dinamic al apei, se învârte precum acele ceasornicului, precum roţile mecanismului de gândire. Identificăm, deci, trei elemente, simboluri, de bază: roata, apa şi lumina. Aceste trei elemente dinamice, se compun, într-un element final, complet, absolut: gândirea.

În opinia mea, bancnota de 200 de lei este cea mai reuşită bancnotă actuală, în circulaţie, datorită închegării tuturor acestor elemente şi a prezentării acestora ca o idee complexă.

“El caută apa din care bea curcubeul. El caută apa din care curcubeul îşi bea frumuseţea şi nefiinţa.”

Două zone dintre “cele mai ultra-hiper-credincioase” din această ţară, îndobitocită pe acest segment al spiritualităţii de orice fel, au fost lovite de mânia lui Poseidon. Este vorba de judeţele Botoşani şi Suceava. Explicaţia fenomenului, pe care o cunoaştem cu toţii, are următoarea logică: “cu cât eşti mai credincios, cu atât ai parte de mai multe încercări de la Dumnezeu”. Asta-i partea experimentală şi e, deja, verificată, da?

De ce plângi mamaie că apa îţi ia casa, dacă matale însăţi spui că trebuie să fie “cum vrea Domnul”. Să fie “cum vrea Domnul”, zic. Mergi, mamaie, şi stai într-una din casele Domnului. Sunt foarte multe, sunt construite cu cărămidă şi cu credinţă, deci sunt zdravene. Unele, mai noi, au geamuri termopan, aer condiţionat, sisteme audio performante, la care să asculţi Radio Iaşi sau Trinitas. Păcat că n-ai unde ţine vaca şi găinile, dar, cu puţină îngăduinţă de la Domnul, se rezolvă. Casele Domnului sunt multe şi se mai fac încă pe-atâtea.

Pentru cei care nu cunosc povestea din titlu, există două moduri prin care se acţionează:

În cazul în care e secetă, “se plimbă ursul” până când, la un moment dat, va ploua. În cazul în care vine o ploaie puternică, de exemplu cele scurte, de vară, în sate şi chiar şi în oraşe, “se trag clopotele”. Aceste două metode de “siguranţă” funcţionează la nivel de subconştient: nimic nu mai contează, Miracolul lucrează!

Hai, spor cu inundaţiile.

Dacă cineva care este recunoscut ca autoritate, apogeu, geniu, într-un anumit domeniu emite sfaturi, ideologii, practici, nu înseamnă că toţi trebuie să îi urmeze, să îi asculte, să îi practice, să îi venereze sfaturile, dorinţele, ideile etc. De obicei, formatorii de opinie, dar nu doar ei, sunt “a pain in the brain”.

Gândiţi! Gândiţi diferit. Gândiţi altfel!

Am observat (nu acum, recent, mai demult) un clişeu, un model folosit de mulţi, un model prin care se referă la diverse aspecte sociale sau politice ale României, temporal, împărţit în două perioade: “înainte de ’89″ şi “de după ’89″. Exemple:

1. Înainte de ’89 era un sistem comunist, fără credinţă etc. Bine, ce s-a întâmplat? Au murit necredincioşii între 31 decembrie 1989 şi 1 ianuarie 1990? Nu. Credincioşii erau şi înainte. Mai mult, mulţi jelesc sistemul, dar mai ales pe cel care a dispărut împreună cu o mână de copii şi oameni. Atât.

2. “Politica de azi suge”, “nu s-a mai întâmplat niciodată înainte de ’89″, “acesta este doar încă un exemplu despre cum decurg lucrurile în politica românească de după 1989″. În modelul simplificat, prieteni, sunt aceiaşi oameni şi acelaşi partid. Aceiaşi băieţi care ştiu multe chestii mecanic, profesori în “nşpe” ştiinţe, doctori în politici externe şi extra-externe, care te pot pune la zid imediat cu nişte cunoştinţe solide (la propriu şi la figurat) şi profită de ignoranţa cu care-i hrănesc pe oameni prin diverse instrumente de propagandă subtilă.

După cum spuneam şi aici, cei care cred că  există un punct de reper (’89) după care ne orientăm în istoria acestui teritoriu, se înşeală amarnic. E doar o iluzie, ca multe altele.

Poate că ’89 e doar o iluzie care a oferit o speranţă, în acel moment. Acum, la 20 de ani distanţă, românilor le plac iluziile atât de mult încât şi-ar cumpăra o maşină de fabricat iluzii, ţepe etc.

Pe baza imaginii de mai sus îmi imaginez un dialog:

În noaptea trecerii dintre ani, spre 1990, Veronica şi Marcel cinstesc:

- Veronica, dragă, nu vom mai fi dihori-atei-comunişti, câh. În sfârşti! 4, 3, 2…

- Suntem un neam de creştini ortodocşi, dragă Marcel! Avem atâtea de făcut: biserici, troiţe, de plantat cruci peste tot, de redenumit spitale şi şcoli cu nume de sfinţi.

[Notă  teatrală: şi acum, în fundal, încep să cânte Scorpions]

“Take me to the magic of the moment on a glory night, where the children of tomorrow dream away in the wind of change”.

În legătură cu acest subiect:

Comunism ortodox – noua lege şi ordine de fapt, de BlindGirl

Comunismul n-a murit, de TLP

Mai avem mult de mers până vom ajunge departe. O întreagă odisee.

Nu uitaţi cine v-a făcut Casa (mântuirii) Poporului pentru ca ei să şadă în ea. Nu uitaţi cine vă face Catedrala (mântuirii) Neamului, tot pentru ca ei să şadă în ea. Aceiaşi care v-au fost “prieteni”, şi înainte, şi după.  Dar, mai ales, vă sunt prieteni şi acum, ca întotdeauna. Un neam, un popor, foarte bogat. Şi, pentru că e frumos şi e bine, Dumnezeu adoră asta! De-acolo de sus, El se bucură.  Se ştie! Fără număr! Maestre al Universului, bagă pinguinu’!

“Nature by Numbers” de Cristóbal Vila

Zero e misterios

Pentru că mă obligă să am abonament de voce, adică telefon fix, pe care oricum nu îl folosesc. Ştiu, trebuie linie telefonică cu număr de telefon, dar asta nu înseamnă că trebuie şi abonament de voce. N-am nevoie. Bani în plus, taxă de protecţie (cum ar veni).

2. Familia Telcu nu lucrează cu perimaţii

Dacă vrei să îţi schimbi abonamentul la internet, adică la serviciul Clicknet, de la o opţiune mai puţin performantă la alta mai performantă, nu se poate, deoarece ai deja un contract prelungit recent. Ca să vezi, ai fost fraier încă o dată. Ţi-a plăcut atât de mult, încât ţi-ai prelungit contractul. Deci, aceeaşi companie, care introduce opţiuni mult mai convenabile pentru clienţii noi, nu poate să îţi modifice serviciul pentru că deja ai un contract. Unde? Exact, la aceeaşi companie. Păi se poate? (ştiţi, sunteţi deja clientul nostru şi n-avem chef să modificăm contracte după cum vrea muşchiul dvs. de sclav plătitor).

Pentru că trăim într-o societate care se doreşte a fi capitalistă, deci voi aştepta să se termine perioada contractuală şi închei orice afacere cu grecii de la Romtelecom, iar dacă se va ivi vreo şansă, poate voi rezilia contractul.

Mă întreb, dacă le-aş fi spus că vreau încă o linie telefonică cu un nou abonament, cu un nou contract, oare m-ar mai fi refuzat… după trei zile lucrătoare? Atunci aş fi fost un client vechi şi nou în acelaşi timp. Uau!

Cheltuieşte banii cu caaaaaap! Misiunea noastră este Clientul pe locul 1.

PS: Oricine poate desena un logo Romtelecom. Oricum, e un pic mai bun decât logoul UPC.