Bună ziua, România. Azi este 10 aprilie 2010, îţi duci povara în spate şi te mulţumeşti cu performanţa neputinţei în faţa Partidului.
Partidul, Partidul, Partidul. Cunoşti acest cuvânt. E fosilizat în crustele cicatricilor de pe tot corpul tău. Încă mai curge prin aste mâini un sânge de oameni de Partid. Încerc să dau dovezi la lume că în astă ţară – în fine, sfântă – Partidul nu se curmă, ci, mai degrabă, e mai viu şi mai puternic decât altădată.
Partidul trăieşte! Trăiască Partidul! Nu doar cu etimologia lui, ci sub implicarea unei metamorfoze. Partidul nu mai este gri sau, mă rog, roşu. Acum, Partidul este multicolor. E ca un televizor cu plasmă fabricat în China, de o firmă chineză, ambiguă şi necunoscută, cu director american. Partidul e la modă. Partidul e o blondă. Partidul e un peşte, cu care se hrăneşte Partidul cu motanul. Partidul are banul, Partidul are crucea, Partidul are roza, Partidul are doza.
Partidul nu e doar portocaliu, dar e mai ales portocaliu. Nu trăiţi cu iluzia că există un singur balaur, uriaş, cu un singur cap. De fapt, în sens politic, Partidul e unul singur, format din toate partidele. Divizarea este iluzia.
Partidul are trei componente de bază: iluzionistul, iluzia şi iluzionatul. Tu alege doar culoarea, de restul se ocupă maestrul. Într-adevăr, lumea spune, mai mecanic, mai pe bune, „cu răbdarea treci şi marea”, dar deja e un ocean, plin cu bani şi cu golani (nu din cei ce au lovit cu scobitoarea în Partid).
Partidul îţi dă lumină, ca mai apoi s-o ia, Partidul pune crucea acolo unde nu era. Partidul îţi dă formă, Partidul îţi spune ce şi cum, acum. Partidul informează, Partidul te iubeşte, Partidul – şi-ai lui fraţi – în cârca ta trăieşte. Partidul e-o femeie, cu ură se hrăneşte, e naţional-socialistă, la sentiment loveşte. Partidul e o curvă, o doamnă comunistă, o crăcănată tunsă şi afurisită. Partidul e o „lady”, independentă pură, citeşte Libertatea şi apoi ţi-o fură. Partidul are bancă, şi nu-i pentru odihnă, Partidul are „service”, şi nu-i pentru maşină. Partidul are radar, dar nu îl poţi vedea, deci, unde te grăbeşti aşa?
Partidul n-are faţă, Partidul e amorf, Partidul te îngheaţă, Partidul te vrea prost. Partidul nu e unul, Partidul suntem toţi, Partidul e o ţară plină de hoţi şi proşti.
Mâine e altă zi. Încă o zi. Una din multe altele până când Soarele nu va mai fi. Ia o oglindă şi uită-te în ea. Vezi ceva? Măcar umbra ta?
zeci de sondaje de dupa lovi-lutia din ’89 au aratat publicului ca romanul vreau un tatuc, un dictator la cotroceni. se pare ca base, sau cel putin media din jurul lui, isi contureaza imaginea de tatuc, de big brother invizibil. e ridicola goana dupa recrutari de noi membri in Partid.
[…] de după 1989″. În modelul simplificat, prieteni, sunt aceiaşi oameni şi acelaşi partid. Aceiaşi băieţi care ştiu multe chestii mecanic, profesori în “nşpe” ştiinţe, […]