Tehnologia lui Stephen Hawking

Stephen HawkingO ironie tristă este faptul că există foarte mulți oameni care vorbesc mult și nu gândesc deloc, pe scurt proști. Ca, de exemplu, Dan Negru și majoritatea românilor. Dacă ar fi fost invers, Arthur C. Clarke ar fi fost umilit în proasta-i prestație în domeniul științifico-fantastic.

Nu înțelegeam de ce, instinctiv, „ador” idioții care vorbesc mult, fără să facă ceva concret și îmi ocupă spațiu-timpul meu. Dar, trebuie să fiu tolerant, asta e. La urma urmei cum vor putea evolua proștii din condiția lor către condiția de a fi un prost mai puțin prost? Palme virtuale peste organul cerebral, ca să primească impulsuri electrice.

Dar, tot ironic, am vorbit prea mult despre proști într-o însemnare despre Stephen Hawking. Sau, mai exact, despre tehnologia care îl ajută să se exprime și să lucreze.

O mai scurtă istorie a computerului lui Stephen Hawking

După traheotomia din 1985, operație care i-a luat posibilitatea de a mai comunica verbal vreodată (deși comunicarea verbală era deja afectată), Stephen Hawking a fost ajutat de Walt Woltosz prin intermediul lui Equalizer, un program care îi oferea posibilitatea să scrie, formând cuvinte cu ajutorul unui dispozitiv selector.

Computerul pe care Stephen Hawking îl folosea la început a fost asamblat de David Mason, un inginer de la Cambridge Adaptive Communication, mai nou Possum. Soția lui David Mason s-a căsătorit ulterior cu Stephen Hawking.

Computerul portabil a fost construit pentru a putea fi atașat scaunului cu rotile. Vocea sintetizată de pe computerul lui Stephen Hawking este identificată acum ca fiind a lui, deși are accent american.

Mai târziu, același Walt Woltosz a creat un nou program – pe care Stephen Hawking îl folosește și în prezent (2013) – numit Words+ EZ Keys (EZ Keys XP).

Pentru a putea comunica „verbal”, Stephen Hawking selectează cuvinte sau grupuri de cuvinte dintr-o bibliotecă predefinită într-o propoziție (aproximativ 15 cuvinte pe minut), apoi trimite textul la un sintetizator care face posibilă conversia textului în sunet (vorbire).

Din 1997, computerul lui Stephen Hawking a fost oferit și dezvoltat de Intel. Aplicația cu ajutorul căreia Stephen Hawking scrie este, după cum am menționat mai sus, EZ Keys. Selectorul pe care îl folosește în prezent este automat. Prin intermediul unui senzor infraroșu montat pe ochelari, Stephen Hawking poate opri cursorul cu ajutorul mușchilor faciali. De asemenea, EZ Keys are un algoritm de predictibilitate a cuvintelor. Sintetizatorul de voce este creat de Speech+.

Travis Bonifield (Inginer Intel) cu o replică a computerului lui Stephen HawkingDin ianuarie 2012 până în prezent (2013), Stephen Hawking folosește un sistem oferit de Intel și Lenovo. Configurația curentă: Lenovo ThinkPad X220, cu procesor Intel i7 și sistem de operare Windows 7.

 

Viitorul?

Ce se va întâmpla în viitor cu sistemul lui Hawking? Muncește doar Intel la chestia asta? Utilizarea unei tehnologii de urmărire a mișcării ochilor va rezolva problema vitezei de scriere (comunicare)?

Surse:

Stephen Hawking – The computer

Singularity HUB – How does Stephen Hawking Talk?

Intel Free Press – Stephen Hawking’s New PC

2 comentarii

  1. Vlad

    Te incadrezi perfect in categoria de oameni descrisa la inceputul articolului. Faptul ca faci referire la prostia romanilor, tu insuti fiind roman, te face sa fii si mai prost.

    1
  2. Logic, nu?

    2

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Următoarele marcaje HTML sunt permise: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.