După ce am rămas blocat câteva zile din cauza a tot ce am citit pe Web, despre tot felul de metode de a omorî câinii și toată zarva creată în jurul acestui subiect temporar, am ajuns la concluzia că e musai să plec din țara asta cât mai repede posibil.
Tot felul de păreri supărate, păreri stupefiate, păreri idioate, păreri indignate și tot felul de păreri roșii și verzi. O țară de psihopați – m-am alarmat.
La fel ca în „Procesul” lui Kafka, acuzatul nu înțelege de ce este vinovat.
Tragedia
Este tragic că animalele sunt ucise, fie ele oameni, vaci, porci, câini, șobolani, maimuțe, tigri, elefanți etc. Evident, în particular vorbim de tipuri diferite de animale, dar tragedia e aceeași. Omul, fiind superior encefalic celorlalte animale, vede uciderea semenilor ca o declarație de război (pentru că, evident, o ființă rațională nu se poate gândi la altceva). Este tragic că un copil de doar patru ani a murit din cauza unor leziuni severe provocate de un câine. Îmi imaginez că nu există durere fizică și psihică care să depășească ceea ce trăiește familia acelui copil. O mare parte din agitatorii de pe canelele de media sunt niște ipocriți, ajutați de fobii și complexe, agățându-se de acest caz pentru a-și satisface plăcerea virtuală de a instiga.
Și totuși, oamenii repetă aceleași greșeli de fiecare dată, neînvățând nimic din istoria lor (fie ea recentă sau îndepărtată). Sunt cu toții prea ocupați să îi îngrijoreze o problemă până în momentul în care o tragedie iminentă se întâmplă, într-un final, apoi sub presiune (tot din cauză că sunt prea ocupați cu viața lor infimă) vor o soluție rapidă: moartea. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, cum ar spune majoritatea. De aceea au fost inventate legile și drepturile (oamenilor și animalelor), să îl oprească pe om din instinctul lui de „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Pentru că omul, în adâncul lui, este un animal mult mai feroce decât oricare din animalele de pe Pământ. Atunci când rațiunea este învinsă de sentimente și de instinctul animalic, omul devine cea mai înfricoșătoare fiară și omoară. Omoară în masă. Istoria e acolo, rămâne pentru totdeauna. Pentru a avea confort, omul omoară. Pentru a-și păzi bunurile, omul omoară. Pentru a-și atinge țelurile cu orice preț, omul omoară.
Omul nu e nici carnivor, nici erbivor, nici omnivor, omul e vânător. Așa că de fiecare dată când vorbiți despre umanitate fără rațiune, vorbiți de fapt despre demonii din oameni, despre cea mai hidoasă parte a omului.
Lipsa de empatie și plăcerea de a omorî ființe vii este un caz de psihopatie și puteți găsi o mulțime de opinii de la psihopați zilele astea, vă asigur. Puteți să îi spuneți suprimare, puteți să îi spuneți eutanasie (deși e nevoie de empatie ca să fie eutanasie), puteți să îi spuneți oricum doriți, când e omor în masă se numește holocaust. Numai gândindu-te că există oameni care se gândesc la atât de multe soluții de „exterminare” a câinilor poți să te imaginezi cu un – așa cum le place românilor să audă despre ei că sunt – „popor” psihopat în jurul tău.
Numai un „popor” psihopat se poate gândi la „exterminare” în masă în anul 2013, în loc să se gândească și să pună în practică (într-un final) soluții etice și gândite. Numai un „popor” de psihopați poate susține ridicarea unei catedrale religioase în anul 2013 în loc să investească în școală și cercetare pe termen lung, numai un „popor” de psihopați se poate uita la „Antena 3” și „Realitatea” în loc să gândească pentru ei și numai un „popor” de psihopați poate vota aceiași oameni de fiecare dată într-un cerc vicios.
Este o tragedie de o parte și de alta a baricadei. O tragedie care putea fi evitată și o problemă a cărei soluție nu ar fi atât de greu de implementat dacă nu ar fi lenea și hoția „umană”.
Hai moldovenilor, luați drujbele și la tăiat gâturi de câini! Hai! Omorâți javrele! Să curgă sânge! Să-i facem carne tocată! Hai, oameni buni, la atac! Filosofi de Facebook și experți de online, oameni raționali, treceți la vivisecție, vărsați sângele inamicilor! Dați ce-i mai bun din voi!
În apărarea acuzatului
Dacă privești în ochi un copil din stradă, care crește fără afecțiune, fără protecție, fără de lucrurile pe care orice copil răsfățat le are, condamnat de familia cea mare a societății la un anumit statut, la o condiție josnică, te poți vedea pe tine? Câinii liberi, căci nu există într-adevăr câini cu stăpân sau fără stăpân, – animalele libere – din interiorul comunităților de oameni și de la periferia lor sunt tratați cu aproape aceleași sentimente. De fiecare dată când un om lovește un câine, de fiecare dată când un om cu o mașină lovește un câine sau îi provoacă o traumă, de fiecare dată când un biciclist lovește un câine sau aruncă cu pietre, de fiecare dată când un om atacă un câine fără motiv și în orice altă situație în care un câine – un animal – este supus unui tratament malițios va învăța să devină ceea ce comportamentul uman îi arată și ceea ce comportamentul animalic îi dictează. Un individ plin de răutate, complexat, ofensiv.
Când un om care conduce o mașină strivește un câine pe șosea, ceilalți câini nu acuză oamenii de modul în care arată bietul câine – evident, pentru că sunt animale inferioare omului și nu se tem de moarte așa cum o face omul -, întins cu mațele și creierul pe asfalt, terminat în chinuri, cu ochii împăienjeniți. Peste câinele acela mai trec și alții care, în lupta lor pentru viteză sau fără a acorda vreo importanță, întind și mai tare sângele animalului omorât pe șosea.
Se pot genera multe analogii și se pot înșira distorsiuni cognitive de tip „om de paie”, dar un lucru este cert: câinele – care a evoluat de mult timp în preajma omului – este precum o reflexie a oamenilor pe lângă care crește și trăiește.
Copilul din stradă crește și ține minte, apoi va veni o zi în care ceea ce l-a croit astfel va deveni ținta tuturor frustrărilor lui.
Dar acuzatul este vinovat fără să înțeleagă de ce, iar judecătorii, martorii și audiența vor moarte! Moarte să fie! Să-i schilodim, să-i gazăm, să-i ardem, să-i împușcăm! Apoi să ne scuturăm mâinile și peste ani să ne cerem scuze între noi pentru acest masacru, care este imperios! Nu se mai poate, din timpul lui Eminescu până în timpul lui Băsescu nu s-a făcut nimic. Trebuie omorâți!
…ca un câine!
Soluții
Abia după acest eveniment nefericit pentru toată lumea au tot venit unii și alții cu soluții. Sub presiune nu există niciodată soluții reale, ci doar momente inspirate sau neinspirate.
În secolul ăsta – interesant totuși că am ajuns până aici – se găsesc o sumedenie de soluții, dar în niciun caz moartea. Primul proces pentru rezolvarea problemelor este controlul și evidența electronică a câinilor liberi din interiorul comunităților de oameni, a câinilor în compania oamenilor și a câinilor „deținuți” de gospodăriile și proprietățile din mediul rural.
Mulți programatori care doresc să ajute voluntar pot iniția un proiect deschis, liber, în parteneriat cu autoritățile (obligatoriu), care să fie eficient în ținerea datelor de evidență a tuturor câinilor de pe teritoriul României, împreună cu datele de identificare a responsabililor câinelui respectiv.
Al doilea proces este identificarea indivizilor agresivi și preluarea lor pentru educare și dresaj. În cazuri extreme, indivizii agresivi, care reprezintă pericol iminent, trebuie eutanasiați.
Urmează, în paralel, rezolvarea problemelor de ordin medical. Vaccinări, sterilizări, deparazitări și alte intervenții medicale, iar în cazurile grave, fără șanse, eutanasia. Următoarele procese trebuie să fie pedepsirea pe bune a abandonului câinilor, nu doar în scris, și încurajarea adopției câinilor, mai ales a celor adulți.
Toate aceste lucruri ar fi fost posibile cu banii despre care se spune că sunt utilizați pentru adăposturi și sterilizări. Cu toții știm acest secret al lui Polichinelle, că banii reali ar fi fost suficienți pentru rezolvarea problemelor și aplicarea acestor soluții.
Cea mai mare atenție, după rezolvarea urgențelor din mediul urban, chiar poate în paralel cu aceste intervenții, ar trebui să o aibă mediul rural. În mediul rural oamenii sunt mai conservatori în privința animalelor și a drepturilor acestora. De aceea în România încă mai există căruțe trase de cai subnutriți și schingiuiți, câini ținuți cu lanțul de un metru lângă o cușcă mizeră și porci crescuți într-un coteț de 2 metri pătrați doar pentru a fi lichidați. Nici mediul urban nu e departe, dar începem o altă discuție și nu suntem pe subiect. Mediul rural are nevoie de atenție specială pentru că foarte mulți câini ajung în orașe abandonați de oamenii de la țară. Un alt lucru pe care îl mai fac unii oameni de la țară e aruncarea puilor de câine sau de pisică în veceurile din fundul grădinii, pe scurt „planificare familială rezolvată rapid”.
Informarea
Lipsa informării, lipsa interesului oamenilor față de conviețuirea cu alte animale, în particular cu câinii, conduce la victime. La fel cum lipsa informării și lipsa atenției în domeniul bancar au făcut victime printre oameni – în diverse moduri – așa funcționează și în acest caz. Oamenii nu știu cum să se poarte cu câinii. Nu știu cum să prevină o agresiune sau cum să acționeze atunci când câinii sunt în haită. Oamenii, la fel ca și câinii, sunt periculoși în haită. Ideea e că oamenii pot învăța și transmite mai departe mult mai ușor aceste informații relativ la câini, dar nu o fac.
Da, orășenii cei superficiali sunt la fel de înapoiați și ignoranți ca sătenii. Pet-uri de 3 litri de bere să fie, că știm noi cum să tratăm câinele și femeia!
Părinți, copii și câini
Copiii și câinii sunt un caz mai special. Am văzut copii și câini jucându-se împreună. Sunt momente de bucurie care nu pot fi descrise. Eu am crescut de mic cu 3 câini (rasa ciobănesc german), Spic, Salvador și Teddy, și nu am avut nicio zgârietură din cauza lor. Spic a murit de bătrânețe, Salvador a fost otrăvit de un vecin, iar Teddy se îmbolnăvise. E o poveste lungă cu câinii mei…
Părinții trebuie să aibă grijă de puii lor până aceștia cresc și pot avea grijă de ei înșiși. E datoria lor. Face parte din viață și din ciclul evoluției. Mulți dintre aceștia nici după ce cresc nu pot avea grijă de ei și îi înjurăm pe bloguri. Mulți dintre acești pui de om vor avea copii înainte de a-și construi un viitor, apoi și pe ăștia îi vom ironiza și înjura pe bloguri. Mulți dintre ei vor ajunge jurnaliști și experți online. Mulți vor muri în accidente rutiere, dar nu contează…
„Argumentul” referitor la faptul că odraslele răsfățate sunt mai presus decât câinii, injectat în opinia publică, nu are nicio valabilitate pentru mine, de exemplu. E ca și cum leii ar decide că puii lor sunt mai presus decât iepurii.
Să protejăm puii de om, e corect, desigur, dar nu prin masacru, ci cu rațiune, dacă tot o posedăm – cel puțin unii dintre noi.
Apoi, vine din nou apelul la emoție. Știm cu toții. Un copil a murit în condiții suspecte din vina mai multor factori, iar cel terminal a fost câinele. Desigur, acel câine trebuie eutanasiat, dar oricum el nu va fi știut niciodată că a făcut ceva rău. Exact cum „iubitorii de animale” își transpun virtual empatia în animalul acela, la fel și cei care doresc moartea câinilor își transpun virtual disprețul și cele mai violente gânduri în același animal. Desigur, este foarte lejer să vorbim pe bloguri, Facebook și alte căcaturi inventate de om despre cum ar trebui să tratăm animalele și despre cum un copil a murit. Probabil că dacă aș fi fost acolo, cuprins de emoții și de cele mai animalice trăiri aș fi reacționat la fel ca cei care cer moartea. Aș fi lovit, ucis și călcat acel câine până nu mai rămânea nimic din el. Probabil așa au făcut și strămoșii noștri în aceleași situații. Spunând că „dorești civilizație prin exterminarea câinilor” este un dezacord între termeni. Nu poți fi civilizat omorând ființe vii.
Oamenii cu câini de companie
O mare parte din oamenii cu câini de companie sunt prost educați, chiar idioți și nesimțiți. Să nu îți educi câinele să își facă nevoile într-un loc retras – de obicei pe iarbă, de unde să strângi și să arunci la coș – este lipsă de respect și trebuie sancționată. Să nu îți educi câinele să nu devină isteric în prezența altor câini și să latre în casă în continuu este, la fel, lipsă de respect față de ceilalți oameni, nesimțire. La fel și în cazul copiilor, ca să facem o paralelă.
Nu există „iubitori de animale” printre oamenii care au animale de companie și consumă carne, ci doar „iubitori de animale în mod selectiv”. Așa că „stăpânii cu animale” nu sunt „iubitori de animale”, sunt doar niște oameni în compania unor animale, adică un anumit tip de animal în compania altui tip de animal.
Politicienii și Mass-media
Politicienii sunt o subspecie mai aparte a speciei umane. Uitați-vă la toate legile de căcat ale acestei țări. Nu sunt gândite pentru a proteja oamenii sau pentru a fi corecte. Sunt generate ca să încurce pe toată lumea cât mai mult și fiecare să piardă cât mai mult posibil. În cazul suprimării câinilor liberi au acționat rapid, tăcut și „pe la spate” folosindu-se și de zarva cu protestul împotriva „Proiectului Roșia Montană”.
Deși nu au făcut nimic în privința acestei probleme atâția ani, au închis imediat subiectul, foarte simplu. Moarte câinilor!
Mass-media e un căcat, nu am nevoie de argumente aici. Citiți și vă uitați la aceleași căcaturi în fiecare zi.
Formatorii de opinii și alte tipuri de viermi intestinali
Constantin Tudor Popescu a avut o intervenție dumnezeiască la Gândul despre cum un animal nu poate fi iubit, că cei care iubesc animalele sunt zoofili, că animalul nu are spirit, că oamenii care au animale de companie sunt de fapt niște frustrați pe care nu îi iubește nimeni. În schimb, domnul Corneliu Tudor Popescu zice că Dumnezeu poate fi iubit, că o operă de artă poate fi iubită. Evident, poți fi zeifil sau artofil, dar ești un căcat pentru că spui că iubești animalele, logic. Cum se numesc, Cătălin Tudor Popescu, oamenii care iubesc copiii? Popofili? În dumnezeul mă-tii, Cosmin Tudor Popescu, popofilule, că Dumnezeu nu există – cel mai probabil că știi asta – și operele tale de artă nu au lacrimi reale, și nu respiră, și sunt reci. Dumnezeu nu există, pentru că dacă ar fi existat așa ceva probabil că un copil de patru ani nu era omorât, dar cine știe… cartea cărților, cuvântul lui Dumnezeu, e închegată cu sânge și plină de masacre, deci îl putem iubi pe Dumnezeu.
Laurențiu Mîndruță, o altă eminență, delegat al inteligenței umane pe Pământ, un jucător lingvistic la fel de bun ca șefu’ de mai sus a avut revărsări de opinii pe Web de parcă ar fi stat lângă un câine turbat. El vrea să se plimbe cu bicicleta cu fiul lui și se simte atacat. Nu, nu e paranoia, e doar o teamă firească, naturală. În loc să învețe copilul cum să se descurce cu câinii, acesta acționează exact după modelul „părinte elicopter” (din engleză „Helicopter parent”). Liviu Mîndruță, vezi că pe lângă câini mai trebuie să omori și alte animale, cum ar fi: șerpi, dihori, păianjeni (sunt peste tot).
Probabil că dacă nu ar fi existat oameni inteligenți care să gândească empatic și etic, indiferent de sex, culoarea pielii sau specie, acum am fi omorât oamenii cu handicap, iar oamenii negri ar fi fost încă sclavi.
Sintagme și alte baliverne
Nu există „câini fără stăpân”, nu există „câini cu stăpân”, nu există „iubitori de animale”, nu există „proprietarul animalului”, nu există „maidanez”. Chiar dacă astea-s sintagmele și etichetele folosite de către majoritatea oamenilor, asta arată doar cât de limitați sunt oamenii în a descrie relațiile cu celelalte animale și că mentalitatea oamenilor e greu de schimbat, mai ales a unei turme de oameni lupi și oameni oi. În urmă cu câteva sute de ani încă existau stăpâni de sclavi.
Dacă exterminăm șobolanii prin otrăvire, la fel putem face și cu câinii. Salvați șobolanii! Acest tip de „contra-argument” este ridicol și stupid.
Între cele două tabere „iubitorii de animale” și „iubitorii de pui de oameni” nu există multe diferențe. Și unii și alții sunt bigoți. Unii apelează la emoții, alții la diversiune, unii ridică în slăvi câinii, alții ridică în slăvi odraslele de oameni. Nimeni nu știe exact adevărul, se flutură cifre pe saituri, niște grafice, 60000 de oameni mușcați, 1 milion de oameni mușcați, 8 milioane de oameni mușcați, 100 de milioane de oameni mușcați, 9 miliarde de oameni mușcați, se mai aruncă câte o firmitură și toată lumea își freacă mâinile că este zarvă și circ. Oamenii uită de adevărații vinovați. E ca în 12 Angry Men, toată lumea e prea ocupată, fiecare cu viața lui neînsemnată, să încerce să gândească că acuzatul ar putea fi nevinovat sau măcar să înțeleagă adevărul. Și uite așa, câinele se transformă în țap. Un țap ispășitor.
În final
Înțeleg furia și sentimentele celor care vor să vadă stârvuri de câini peste tot și îi înțeleg și pe oamenii care, unii din ei iraționali, îi protejează pe câini. Totuși, nu trebuie să omori câinii pentru că poți, iar aici putem face o multitudine de analogii. Desigur că poți să omori câinii, și șobolanii, și pisicile. Poți, pentru că ești om! Omul a creat bomba nucleară, dar în același timp a depășit limitele Sistemului Solar.
Totuși, aceste „animale fără stăpân, fără spirit și fără Dumnezeu” fac faze dintr-astea nesimțite, ajutându-se.
Pe mine m-ar interesa și condițiile animalelor „deținute” de M.Ap.N și MAI și tratamentele aplicate acestora. Ce se întâmplă cu câinii bătrâni? Ce se întâmplă cu câinii care nu răspund dresajului riguros?
Memento: din toată treaba asta nu doar câinii trebuie să iasă șifonați, ci și politicienii și orice autoritate responsabilă până acum de gestionarea acestei „probleme” cu bani mulți.
Cei care respectă viața animalelor, în particular câinii, care au simpatie și empatie față de ei, trebuie să îi ajute. Ce puteți face?
- Adoptați un câine și aveți grijă de el.
- Participați la proteste.
- Renunțați la mentalitatea de turmă cu care se identifică mulți „iubitori de câini”. Gândiți pentru voi și evitați zona religioasă (nu are argumente). Mulți dintre „iubitorii de animale” pot crea mai multe probleme câinilor prin atitudinea lor (vezi femeile de pe grupurile de „protecție a animalelor”).
- În cazul în care vor exista omoruri sau intenții de omoruri de câini, rețineți fețele persoanelor respective și, dacă se poate, aflați nume și diverse detalii de contact. Anunțați autoritățile. Aplicarea de rele tratamente și cruzimi animalelor se pedepsește prin lege (sau cel puțin așa ar trebui). Vedeți în special articolul 23 și articolul 6 din Legea pentru protecția animalelor, 205/2004, actualizată. La fel și la abandonuri.
- Solicitați politicienilor prin orice mijloc de comunicare, verbală sau scrisă, să renunțe la susținerea acestui masacru și să implementeze urgent soluții pe termen lung, să fie mai deschiși și raționali.
Sper că rațiunea și etica vor răzbi.
În final, fac și eu apel la emoție, ca să pot să manipulez, să instig, pentru că sunt prea mic și trebuie să mă folosesc de erori logice și recomand o lectură suplimentară din timpuri de mult uitate.
Cățelușul șchiop, de Elena Farago
P.S., Planul B
Dacă într-adevăr câinii vor fi omorâți, în numele siguranței și liniștii publice, cei care vor să îi ajute până în acest moment vor trebui să facă puțin voluntariat.
- Asigurați-vă că legea este aplicată, iar câinii nu vor muri în suferință.
- Filmați, fotografiați și strângeți date de la adăposturile și centrele unde se vor efectua acțiunile de suprimare a câinilor.
- Faceți câteva socoteli simple despre ce înseamnă această afacere și asigurați-vă că nu vor exista „tunuri” date de persoanele fizice sau juridice implicate în aceste acțiuni.
- Anunțați orice violență și încălcare a legilor către autorități, pe Web și în Mass-media.
Credit foto, PETA Asia-Pacific
Mulțumesc din suflet pentru comentariu și pentru sfaturi; mă bucur să știu că mai există oameni care gândesc așa. Mă sperie ura din sufletul unora și mă tem că am să ajung să-mi fie frică de oameni și să-i urăsc când văd câtă răutate și cruzime au în ei. Îmi plac și copiii (lucrez cu ei și voi avea în curând și eu unul) și câinii (am unul de 5 ani) și nu-i înțeleg pe cei care cred că aceste două lucruri sunt incompatibile. Câinii din stradă, cel puțin în localitatea mea, sunt în proporție de 90% pașnici; să-i omori împreună cu cei 10% agresivi mi se pare o nedreptate strigătoare la cer (dacă în cer ar exista cineva).
Se poate ajunge la niște concluzii în mod grosolan eronate dacă pornești de la o premisă falsă, și articolul tău e un exemplu în acest sens. N-am stat să-l citesc pe tot (m-am oprit după partea intitulată „Tragedia”, că după aia a devenit prea plictisitor – n-am văzut prea multe babe care să bocească pe prispă mai tare decât tine de dragul maidanezilor), dar e posibil ca principala sursă de eroare să vină din subscrierea la părerea lui Edison, citată în subsolul paginii alături de alte două păreri ceva mai simpatice 😉 : „Non-violenţa conduce la cea mai înaltă moralitate, care reprezintă ţinta evoluţiei. Până nu ne oprim din rănirea tuturor fiinţelor vii, suntem încă sălbatici.”
Singurele două situații în care ne-am putea opri din rănirea tuturor ființelor vii pe care mi le pot imagini sunt următoarele:
– nu mai rămâne în viață decât o singură ființă;
– rămân în viață numai ființe care folosesc resurse complet diferite pentru a supraviețui (intersecția dintre mulțimile resurselor de care are nevoie fiecare ființă este mulțimea vidă) și care se reproduc asexuat/sunt nemuritoare.
Dacă e să ne oprim din rănirea tuturor ființelor vii, de ce n-am proceda la fel și cu virusurile sau bacteriile? Noroc că procesele raționale nu controlează și funcția asta a organismului, că altfel cred că nu s-ar fi dus lipsă de miloși care să propovăduiască un comportament corect din punct de vedere karmic față de confrații de biosferă situați în tractul nostru digestiv.
„Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești”, au zis demult tare niște proști de români. Niște țărani. Traiul într-o țară prin care circulă astfel de zicale este foarte periculos pentru cei care se simt jenați de propria lor condiție umană, ca și pentru cei captivi în închisoarea vreunui sistem etic. Acuș vine iarna – spor la următorul articol, redactat din țările calde! Nu, nu țările în care un țânțar omoară vreun milion de oameni pe an, iar un virus provenind de la niște maimuțe din Africa chiar mai mult de atât. Alea din visele nonsălbatice ale lui Thomas Edison.
destul de comic să spui ce concluzii eronate are articolul și după aia să mărturisești că n-ai citit decât începutul dar, în fine.
eu l-am citit deși nu mai pot cu tema asta… voiam să te întreb – văzând titlul – dacă nu cumva ai început să scrii și tu despre fotbal, că și în Liga I au probleme niște câini… și mai voiam să te întreb cum ai făcut să scrii atâtea rânduri… într-un singur articol… și încă un articol foarte bine scris… nici Pink Floyd nu lipsește… formidabil.
cred ca și tine că în jurul cuvântului „psihopați” se învârte toată discuția. ba mai grav, să operezi cu raționamentul „un câine a omorât un om, prin urmare trebuie omorâți toți câinii” e de o prostie bubuitoare. iar raționamentul „omorâm bacterii, deci mare lucru să omorâm și câini” nu mi se pare de nivelul antecomentatorului.
și mi-a mai plăcut o idee pe care ai atins-o așa, razant, că animalele sunt niște reflexii ale oamenilor… mi-a amintit de orașul maimuțelor din Thailanda, de urșii din Brașov, de invazia lăcustelor biblice, de porcii Gherghesenilor ș.a.m.d. oamenii n-au înțeles că, dacă îi deranjează câinii, e ceva în neregulă nu cu câinii, ci cu ei. câinii din exterior sunt fii ai unor câini din interior, neeutanasiați, necastrați, nenimic. sau poate că „moarte câinilor!” e un îndemn venit din văgăuni ancestrale, poate că oamenii l-au revăzut în maidanezul ucigaș nu pe cățelușul șchiop, ci pe cerberul de la porțile Tartarului…
„Iar Cerber, fiara hâdă, sub puhoi,
din trei gâtlejuri latră cu mânie
pe cei ce zac în ploaie şi noroi.
Un pântec larg, o barbă cenuşie
şi ochi aprinşi el are, ca tăciunii,
şi gheare lungi cu care morţi sfâşie.”
http://www.scribd.com/doc/25529945/Dante-Alighieri-Divina-Comedie-Infernul
În mod normal n-aș răspunde la un comentariu precum cel cu nr. 3 cu mai mult de un „hai sictir” (dacă nu chiar cu un „marș de-aici!”, ca să fiu on-topic), dar fiindcă azi mă aflu într-o dispoziție generoasă, o să zic „hai, fie!”
În mod evident, nu m-am referit la „concluziile articolului” (apropo, are așa ceva? pot fi considerate planul A și planul B concluzii?), ci la concluziile curprinse în partea pe care am citit-o.
Cât despre partea cu mărturisitul: mărturisiri să faci dumneata și blogul dumitale sub poala popii de la Sf. Spiridon! Așa fac oamenii care se respectă: declară deschis, de la bun început, ce-au citit și ce n-au citit, ce gândesc și ce nu gândesc, nu umblă cu perfidii și limbaj cvintuplu, pentru simplul motiv că „adevărul iese la iveală ca untdelemnul deasupra apei” (țăranii de români ucigași de câini lovesc cu o zicală din nou!)
Și eu vă împărtășesc credința: mi se pare că, în comparație cu cei care preferă ființele incapabile de a face mai mult decât de a lătra și a da din coadă celor capabile de artă, știință, filozofie, teologie, explorări spațiale, sau cu cei care sunt atât de fricoși încât li se pare că aceia care sunt în stare să omoare niște canide îi vor vâna pe ei personal (chiar dvs. spuneați odată, ironic, ceva de felul: „dacă tot omorâm maidanezii inutili pentru societate, de ce n-am proceda la fel și cu unii oameni?” așa de inutil vă credeți, de vă temeți să nu vă aflați în aceeași situație cu maidanezii?), psihopații se apropie cel mai mult de normalitate! Ba chiar am ajuns să-i consider următorul pas evolutiv.
Știți ce mi se pare de o prostie nuclear-bubuitoare? Că atunci când cineva vrea să aducă în discuție orice schimbare în societate, trebuie să o prezinte în termeni cât mai „creștini” cu putință: nu omorâm maidanezii fiindcă ne urâțesc orașele, se c*că pe străzi, put, au purici, rabie, ne fugăresc turiștii, etc., ci fiindcă un biet copilaș uitat de bunicuță prin părculeț a fost mușcat de lupul cel rău camuflat în piele de maidanez! Cine a contribuit la prevalența unor astfel de mesaje în societatea noastră: nu cumva frații dvs. întru Hristos?
Dacă îi deranjează câinii, nu e nimic în neregulă nici cu câinii, nici cu ei. Atât câinii, cât și oamenii sunt niște animale care concurează atât inter-, cât și intraspecific. Iar această competiție a produs viața însăși, în toată complexitatea și frumusețea ei.
ironiile de două parale – cu spoveditul, cu popa de la Sf. Spiridon, cu mars-sictir, cu ce-am zis io nustiucand – le pun pe seama unei indispozitii de moment si/sau apartenentei tale politice la un partid. in rest, omoara cainii si sa fii sanatos.
am mai încercat să postez o replică la șarja asta, dar nu mi-a apărut. poate n-am apăsat eu butonul care trebuie.
voiam să zic că nu am ce replică să dau antecomentorului pentru că nu aduce de fapt niciun argument. ca locţiitoare de argumente, după ţâfnoşenia introductivă (nu spun sictir sau marş, ci fiindcă sunt de treabă, spun: marş-sictir) şi punerea la zid a celui combătut (eu sunt sincer, tu eşti perfid, tu preferi fiinţele iraţionale, eu pe cele raţionale şamd, plus aluziile complet aiurea la poala popii), nu sunt decât lozinci, şabloane şi lozinci: câinii se cacă pe stradă, câinii au purici şamd. deci trebuie omorâţi toţi câinii şi turismul va înflori. va fi un pas evolutiv ce n-a văzut Parisul!
ăsta e un gen de discurs cu care îţi poţi face o bună carieră politică, dar cu care nu poţi avea succes la oamenii involuaţi (gen eu). poţi cel mult să mă scoţi din sărite. bleah! ia să mai ascult încă o dată Floydul ăsta.
Mihaela, eu am speranțe la fel ca tine. Sper să existe cât mai mulți oameni acolo sus sau acolo jos care să cântărească problema nu doar cu aspectele negative. Mulțumesc pentru comentariu.
Grădinariu, accept opiniile tale și încerc să le analizez și să le filtrez cum am făcut de fiecare dată și să extrag esențialul și raționalul, pentru că te respect. Totuși, cred că te agiți puțin cam tare. Nu am o doză atât de mare de mizantropie pe cât încerci tu să-mi atribui. Nici nu îmi plac atât de tare etichetările și prejudecățile, dar a trebuit să folosesc psihopatul cu aspecte peiorative pentru a defini acel tip de psihopat special căruia îi lipsește empatia (nu doar și-o controlează), are tendințe „ucigătoare” și se gândește la cât de utile sunt celelalte specii pentru el în funcție de cum îl deranjează fiecare în împlinirea planurilor sale mărețe. E interesant și sunt de acord cu ce ai zis tu aici: http://www.facebook.com/stelianmihai/posts/178592112315000
Nu am să îți răspund la provocări pentru că ce am avut de zis, am zis în articol. Față de nuanțele comentariului lui Edison sau a relativității comentariului lui despre ținta evoluției nu pot să spun decât că acesta e justificat. Thomas Edison se referea cel mai probabil la cruzime și suferință, la fel ca și Tolstoi și alții.
Acum am să presupun și eu că tu presupui că eu de fapt plâng „maidanezii” mai ceva decât babele comuniste și nefutute, nu din cauza citatului lui Edison, ci din cauză că sunt vegetarian și probabil îmi influențează atât de tare raționamentul și nu judec corect situația, fiind extrem de subiectiv, naiv și ipocrit. Prefer să îmi păstrez încă ideile fixe o perioadă și să fiu ignorant față de ceilalți comentatori cu viziuni opuse despre acest subiect de pe Webul românesc. Simt că am dreptate. S-ar putea să fie tot din cauza unui citat pe care îl am în antet. Vezi să nu te grăbești să îl judeci pe autor. Mulțumesc pentru comentariu. Pace!
Radu, mi se pare tragic subiectul, după cum am vrut să subliniez în articol, și cred că nu trebuie să ne săturăm de el, cum se întâmplă de fiecare dată cu majoritatea subiectelor despre problemele care au soluții, dar care așteaptă o tragedie pentru a fi implementate (poate nici atunci). Sunt mulți oameni răspunzători pentru această situație și asta e, de fapt, ce doresc eu cel mai tare. Oamenii „responsabili” să plătească. Cei care au furat banii, cei care au decis de mai mult de 20 de ani să nu controleze situația câinilor prin sterilizare, control și înregistrarea câinilor într-o bază de date, ba mai mult, să profite de pe urma lor. Dacă se începe o „curățenie” canină, eu zic să facem puțină „curățenie” și printre politicieni și autorități. Să nu fie precedent doar pentru câini, ci și pentru ciobanii oilor. Mulțumesc pentru comentariu.
Ba dimpotrivă, sunt foarte bine dispus: după ce atâția ani v-am luat în serios, am reușit în cele din urmă să râd de dvs! :)) Mă amuz și acum numai gândindu-mă la restul comentariului de față.
Am să vă zic ce i-am zis și unei martore a lui Iehova, cu care am făcut schimb de pliante într-o campanie electorală, și căreia i-am explicat câteva din dedesubturile relației dintre Băsescu și Tăriceanu. „Păi normal că gândești așa, doar ești membru PD-L”, m-a acuzat ea. „Mă tem că-i exact pe dos: tocmai fiindcă gândesc așa cum gândesc sunt membru PD-L.”
Între timp, pasiunea s-a mai răcit, și n-am mai dat de vreo doi ani pe la partid (din listă ăștia nu te scot niciodată, că mi-au dat într-o timp o listă cu membri și-am găsit pe-acolo oameni care nu mai avuseseră nicio treabă cu PD-ul de vreo 15 ani). Plus că la ultimele alegeri am votat cu USL-ul.
Faza asta cu argumentele e fix ca aia cu prostul care te aduce la nivelul lui și-apoi te înfrânge, fiindcă are deja experiență la nivelul respectiv. N-am cum să mă pun cu un întreg sistem de amăgiri, minciuni și denaturări perfectat în mii de ani și al cărui emisar nu vreau să fiu. Hai mai bine să considerăm țâfnoșeniile, punerile la zid, lozincile, şabloanele şi lozincile parte a metodei mele de a-l ocoli.
M-am bătut în argumente ani întregi, și inclusiv blogul dvs. s-a constituit în teatru de război. Nu mai duc „războaie întru cuvânt”, metoda de aservirere preferată de tovarășii dvs. de pahar (sau, mă rog, de „sfânt potir”). Războiul întru cuvânt poate fi câștigat numai de tipul uman care l-a inventat și perfectat, nu și de cei din exterior: ăsta era sensul propoziției „în mod normal n-aș răspunde la un comentariu precum cel cu nr. 3 cu mai mult de un «hai sictir»”.
Vai ce drăguț din partea dvs. să mă vedeți ca pe un misionar dornic să vestească ținutului internautic apropierea împărăției pariziene de după apocalipsul canin! Tipul uman pe care-l reprezentați nu trebuie convertit, ci doar neutralizat. Virusul fobofag și pseudofil nu trebuie să părăsească perimetrul casei cu pereții invadați de iederă din I.C. Brătianu. Sau credeți că nu m-am prins de intenția dvs. când, după ce v-ați gudurat pe lângă Andrei, exploatând pasiunea comună pentru Pink Floyd, i-ați și plasat un link spre comedia lui Dante, sperând să-l atrageți într-o lume ale cărei reguli le cunoașteți mai bine decât el?
De ce să extragi numai esențialul și raționalul? Vrei să te autolimitezi? Extrage tot ce poți extrage – sau te grăbești? :))
Dacă eliminăm din ecuația asta lipsa empatiei, mi se pare că rămânem cu un model cât se poate de normal. Ca să vezi cât de „patologice” sunt „tendințele «ucigătoare»”, dă cu ochiul pe-aici. Iar în legătură cu patologia utilizării celorlalte specii pentru propriile scopuri, următoarele cifre vorbesc de la sine: din cele 1,1 miliarde de tone de biomasă reprezentate de animalele mari, 300 de milioane corespund oamenilor, 700 de milioane animalelor domestice și doar 100 de milioane celor sălbatice. Alte cifre la fel de interesante mai poți găsi în cursul lui Y. N. Harari, pe care eu îl urmez chiar acu’.
Aceste tendințe naturale au început să fie considerate imorale (sau, mai nou, după apariția psihiatriei, patologice) în urma civilizării, adică a dobândirii de către un număr redus de oameni a privilegiului de a se folosi de ele. Și acest număr trebuie să rămână redus, pentru că altfel cei din clasele de jos ar putea să le facă concurență. Ăsta e scopul promovării atât de… agresive… a nonviolenței, egalității, uniformizării culturale: stăpânii noștri au nevoie de un corp social cât mai docil, pe care să-l utilizeze ca pe o extensie a propriului corp.
Nici nu insist să-mi răspunzi la provocări (sper că ai avut în minte sensul de invitație la autodepășire, nu cel de sfidare) în scris. Vreau să răspunzi la ele prin reflecție.
Nu știu ce vrei să zici. Nu practic psihanaliza de maidan (de fapt, de niciun fel), și cu atât mai puțin pe cineva pe care l-am văzut o dată-de două ori la Blogtoșani. Pe R. Gonciar îl cunosc de mulți ani, și nu doar de pe blog, așa că dacă-mi permit să formulez concluzii în legătură cu ceea ce cred că-l motivează e fiindcă mă sprijin pe numeroase experiențe concrete.
Amice, tot repeti acolo o chestie ca poporul este psihopat. Pai tu nu faci parte din acest popor? Ce spui tu acolo este o aberatie. Omul este un vanator, ai dreptate… vanatoarea a fost una din primele indeletniciri ale speciei umane. Noi nu vom ajunge niciodata la idealul utopic de avnu mai ucide nici o alta vietate, fie caeste ea caine, porc, tantar sau magar. Vanatoarea, culegerea plantelor, sunt la fel de vefhi cum este si procreerea si acestea nimeni nu le poate interzice. Uciderea in masa … da asa trebuie interzisa dar… cred va toti suntem de acord caavacei maidanezi nu au ce sa caute pe starada. Ori daca sunt luati in adaposturi si nu mai exista fonduri pentru ei, ong-urile si cutofilii nu adopta si nu ii mai hraneste nimeni, ce ai vrea sa moara de foame sau sau.moara in somn. Eutanasia este o moarte asistata. eu inseamna bine iar thanasos era zeul mortii la.greci care era fratelelui hipnos, zeul somnului. In plus se da posibolitate ca acei caini sa fie salvati. Eu vad aceasta ptevedere ca un ultimatuum. Salveaza aces caine de la moarte! Adopta-l. Am observat ca ai divagat si cu problema catedralei. Ce ai cu acea catedrala? Iti sta tie in coasta sau care e problema. Este o opera de arta. O bijuterie arhitectonica. Crezi ca daca nu s-ar face aceasta catedrala cu banii aia se vor face spitale sau scoli. Nu ai sa vezi asa ceva. Se vor duce in buzunarele stim nki cui. Asa, cel putin avem o amintire. Da domnule am consyruit si noi ceva in tara asta, ca destul am distrus. Nu mai fiti impotriva la toate lucrurile, spuneti-va punctul de vedere dar nu acuzati. Fiti constructivi. Apropo nu toata lumea se uita la A3, eu sunt unul dintre aceste persoane. Nu ma uit nu pentru ca as fi basist ci pentru ca nu am ce sa vad acolo. Toti cei care au gresit sa raspunda in fata legii, fie ca ii cheama voiculescu sau basescu sau ponta sau mai stiu eu cine. Nu mai fi suparat ca viata e scurta.