Arhive etichete: Personal

Evoluție

Beautiful Things Work Fucking BetterMulți vor râde perfid și vor spune că lucrurile făcute altfel, care arată bine și frumos – cu atenție la detalii, fără compromisuri -, sunt doar niște chestii fandosite, niște mofturi inutile și niște pierderi de timp sau de bani.

Vor spune că trebuie să faci cum fac toți, că așa trebuie, și să nu te complici să faci lucruri altfel sau să îți dorești lucruri altfel.

Totuși, în momentul în care le arăți că se poate și se obișnuiesc ei înșiși cu aceste lucruri și practici, situația se schimbă… Unii înțeleg, acceptă și învață, alții devin mai mârșavi.

Drepturi imagine: GFDA

Nu sunt de acord cu căsătoriile gay

MireasăEști liber să faci ce vrei și să-ți faci viața cum vrei, mai ales dacă poți. Ești liber să trăiești așa cum te-ai născut. Dacă ești gay și vrei să te căsătorești, fă-o!

Dacă ați citit bine titlul, mai fiți atenți o dată: nu sunt de acord cu niciun fel de căsătorie. Eu le spun „căsătoreli”, alții nunți (termenul religios/tradițional).

„Căsătorelile” – în purul lor stil românesc – sunt evenimente de fațadă, unde doi indivizi își adună o masă de oameni pentru a celebra faptul că vor dormi în același pat și vor folosi aceeași toaletă pentru următoarea perioadă (nedefinită numeric sau calendaristic) din viață. Știu, sunt indignat că nu „mă pot realiza în viață” și invidios pe restul care au făcut deja acest pas.
„Căsătoreala” este o ipocrizie, nu un eveniment sau o trăire unică în viață. E un cerc vicios. Unii se duc la „căsătoreli” doar ca alții să vină la „căsătorelile” lor sau ale rudelor lor și viceversa. Unii doar pentru asta trăiesc – își ocupă micile vieți cu aceste mici „bucurii”. Mici roboței care copiază, de la alți mici roboței, mici progrămele.

Tu dai atât, eu dau atât.

Ca orice eveniment care merită marcat de prieteni, dușmani și rude pentru cinstea, fericirea și prosperitatea noilor „căsătorei” trebuie ca fiecare să ofere… bani (sau cadouri, dar de preferat bani).
„Mica atenție” e ca o așchie în cur pentru invitați. Oare cât să dau? Oare cât dă ăla? Dacă aia dă mai mult decât mine? – curva naibii – Le dăm și noi cât ne-au dat și ei! Dragă, eu sunt biznismen, dau cel mai mult!
În orice caz, sunt doi gagii acolo care trebuie să îndeplinească câteva cerințe: să aibă contul mare. Ăia-s nașii, de obicei „oameni serioși”. Alte condiții pe care trebuie să le îndeplinească: să fie deja căsătoriți și să nu fie divorțați, că, de… poartă ghinion.
Unul din motivele pentru care trebuie strânși bani e „căsătoreala”. Acum inversați construcția alăturată.
Celălalt motiv e băutura proastă. Continuare

Idei care merită ascultate

Cunoașteți senzația aceea când cineva vorbește despre lucruri care nu au legătură cu locul, subiectul sau cu cel cu care vorbește?

Și nu vorbește doar cu urme de socializare, ci vorbește în plus, mult și tare despre chestii personale sau neinteresante.

Dacă ai ceva interesant de spus, te ascult. Mai mult decât atât, mă implic să punem ideile în practică.

Mă afectează oamenii care vorbesc mult, prost și fără rost. Simt că mă trag în lumea lor și e o lume tristă, neinteresantă.