Ştiinţă şi Tehnică – Best of (I)

Încep seria Best of pentru cele mai interesante şi informative articole apărute în Revista Ştiinţă şi Tehnică. În fiecare săptămână voi citi sau voi reciti, apoi voi publica câte 5 articole, aleatorii, din arhiva revistei Ştiinţă şi Tehnică.

Ştiinţă şi Tehnică - Aprilie 2005

1. Timpul, o mărime fizică?

(Martie, 2004)

Pus să răspundă la întrebarea dacă timpul este o mărime fizică, studentul spune că acesta este o “noţiune fizică elementară, bine înrădăcinată în mintea oamenilor”. Profesorul replică tranşant că: „Ei bine, în pofida a ceea ce tu numeşti o noţiune comună arhicunoscută, eu susţin că timpul, în sensul clasic, uzual, nu este o mărime fizică, fundamentală, aşa cum sunt spaţiul şi masa, ci dimpotrivă, timpul este o mărime fictivă, care nu are nici o corespondentă cu realitatea!“

2. 666 – număr magic…

(Aprilie, 2005)

Cea mai serioasă ameninţare a Bibliei este cea legată de asocierea dintre 666, cetatea Babilonului şi Fiara Apocalipsei. Fobia acesteia şi a sfârşitului omenirii a dus de-a lungul istoriei la apariţia unor adevărate crize milenariste de fiecare dată când se schimba prefixul mileniului. De aici şi până la apariţia unui şir întreg de aberaţii fanatico-religioase, tendenţioase şi cu tentă instigatoare, nu a fost decât un pas foarte mic.

3. Au fost o dată dinozaurii…

(Aprilie, 2004)

Dispariţia dinozaurilor e un subiect inepuizabil şi de aceea revenim şi noi la el, fiindcă simularea pe computer a catastrofei planetare de la finele cretacicului a adus date noi.

4. Ştiinţă şi adevăr

(Octombrie, 2004)

Ni se oferă adesea judecaţi, pretins ştiinţifice, spunându-ni-se că acestea au valoare de adevăr. A fost de ajuns un cutremur în miez de noapte pentru ca, dupa aceea, să apară la televizor tot soiul de „specialişti” care ne spuneau ca ei ştiau de producerea lui cu multă vreme în urma. Ştiau asta citind în astre sau prin interpretarea propriilor lor viziuni. Din nefericire tipul acesta de informaţie, numită, în mod elegant, pseudoştiinţifică, proliferează pe canalele informative de la noi.

5. Jules Verne, omul care a devenit un mit

(Decembrie, 2005)

Anul 1905, 17 martie. Albert Einstein trimite spre publicare articolul său privind „producerea şi transformarea luminii”, articol care, 16 ani mai târziu, va fi cel invocat oficial pentru a i se acorda Premiul Nobel pentru Fizică. O săptămână mai târziu, pe 24 martie, la Amiens, în mijlocul familiei, se stinge, liniştit şi senin, Jules Verne.

Sursa articolelor:  „Ştiinţă şi Tehnică”

Lecţia despre metafizicologhie

(I)
Astrele cele banale, numere fatale,
Baba Dochia sărmana, spirite de-a valma,
Deocheat, scuipat în sân,
Iaca trece-un mâţ bătrân,
Negru şi urât,
Împărţind în două strada.
(II)
Cafeaua din cană afară,
Puricii visaţi aseară,
Dau speranţă de-o comoară.
Dar pisica blestemată
Şi oglinda spartă-n cadă,
M-au făcut să meditez
Şi la Loto s-anulez,
Săptămâna asta, jocul.
(III)
Torn cu sticla, torn cu cana,
Pe invers.
Nu e bine îmi spuse doamna
Care-şi terminase-aproape
Horoscopul de citit
Şi cafeaua de sorbit,
Ca s-o pregătească-ntoarsă
De ghicit.
(IV)
O clarvăzătoare-aude,
Despre două paraşute,
Cum c-ar vrea ele să ştie,
Despre me-ta-fi-zi-co-lo-ghie,
Iar pe vreo două-trei mii,
Mentor ea le poate fi.
(V)
Este o ştiinţă, parcă, e bazată pe un „dacă”.
S-au făcut studii mărunte,
Poliloghii absolute,
Iar dacă nu crezi în ea
Vai şi-amar de viaţa ta.
(VI)
Ana are chakra.
E bolnavă, draga.
Când deschise umbrela-n casă,
Din greşeală, căci ea ştie
Că nu-i bun-această faptă,
Începuse frenezia să-şi refacă armonia.
(VII)
Toate ce v-am spus mai sus,
Amalgam şi balamuc,
Chiar de nu mă credeţi, ele sunt reale.
Căci au fost oamenii care, în trecut,
Au vărsat piper şi sare în ţinut.
*

În semn de protest, Autorul

Biologia în anul omagial Darwin

darwinManifestare ştiinţifică cu participare internaţională: „Biologia în anul omagial Darwin”

Sesiunea ştiinţifică dedicată lui Charles Darwin: 200 de ani de la naştere şi 150 de ani de la publicarea „Originii speciilor” va avea loc în zilele de 6, 7 şi 8 noiembrie 2009, la Iaşi.

Organizatorii acestui eveniment sunt Facultatea de Biologie din Iaşi, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Filiala Iaşi şi Muzeul de Istorie Naturală Din Iaşi.

Mai multe detalii puteţi citi pe saitul Facultăţii de Biologie sau direct acest document PDF.

Este un eveniment care trebuie susţinut de mai multă lume şi cu voce tare!

Ce sunt emoticoanele?

De fiecare dată când aud cuvântul icoană, îmi aduc aminte de o întâmplare, din timpul şcolii, cu un profesor de informatică. Profesor de informatică care ştia şi ce e ală un motor de căutare şi limbaje de programare (da, se poate).

Eram la un fel de test şi nu mai reţin cum a venit vorba de selectarea unei „icoane”, adică simbolul unei scurtături de pe ecran. În clasa a opta când majoritatea mergeam la sala de calculatoare să jucăm „Mortal Kombat” sau „Age of Empires” nu prea le aveam noi cu terminologia. Proful se întoarce profund dezamăgit de ce auzise şi spune, aproximativ: „La icoană te rogi tu acasă. Chestia aia e icon”. Am rămas toţi proşti. Cum să fie icon… există aşa ceva?

Da. Nu e nici icoană şi nici iconiţă, la fel cum nici spaţiul de lucru („destopul” – corect: desktop) nu e iconostas.

Pornind de la întâmplarea de mai sus, emoticoanele sunt o nefericită corcitură între simbolurile grafice care reprezintă emoţiile (emoticonuri) şi icoane (picturi cu temă religioasă). Emoticoanele arată astfel:

emoticoane_1 emoticoane_2 emoticoane_3

 

 

 

 

 

Apropo, o reclamă:

Eliberează prostia

Vederi de pe Lună

La români, umblă vorba – pe picioare cu creier – despre mega-construcţiile omenirii care, atenţie, se pot vedea – cu ochiul liber – de pe satelitul natural al Pământului, Luna.

Bunul simţ al logicii te pune pe gânduri când vine vorba despre astfel de afirmaţii.

Îmi pare rău să vă stric distracţia prieteni, dar e imposibil ca vreo clădire construită pe Pământ să poată fi văzută de pe Lună cu ochiul liber.

Top 3 construcţii (in)vizibile de pe Lună

1. Marele Zid Chinezesc

2. Pentagonul

3. Palatul Parlamentului României (Casa Poporului – î.R.)

Astronauţii au precizat acest lucru, Google Maps şi Google Earth confirmă pentru curiosul de rând, dar sunt destul de mulţi cei care, încă, înghit gogoaşa şi o dau mai departe.

Richard Halliburton preciza, într-una dintre lucrările sale, „Second Book of Marvels: The Orient”, publicată în 1938, următoarele: „Astronomii spun că Marele Zid este singura construcţie făcută de om, pe planeta noastră, care poate fi văzută de om, cu ochiul liber, de pe Lună” . Conform oamenilor de ştiinţă, aceasta este cea mai posibilă sursă a mitului exemplificat.

După ce s-a stabilit la locul lui mitul cu „Marele Zid Chinezesc”, românii l-au înflorit şi mai tare, apărând astfel mitul că şi Casa Poporului este vizibilă cu ochiul liber – de unde alt undeva? –  de pe Lună. Astfel, dacă Palatul Parlamentului României este suficient de mare să se vadă de pe Lună, de ce nu s-ar vedea şi Pentagonul?

Credit foto: NASA/GSFC