Arhive categorii: Siguranță rutieră

Siguranță rutieră: pietonii

Trecere de pietoniDupă cum spuneam în însemnarea anterioară, continui seria despre siguranța rutieră. În această însemnare voi discuta despre categoria cea mai importantă a traficului, pietonii.

Dacă ați rămas uimiți de faptul că am numit pietonii categoria cea mai importantă din trafic înseamnă că nu înțelegeți legislația rutieră și nici logică de bun simț. Totuși, anumite situații se pot remedia și, dacă putem conduce, deducem că putem citi, deci putem, într-un final, înțelege logica și legislația.

Pietonii sunt cei mai puțin vizibili în trafic, imprevizibili asupra acțiunilor pe care vor să le facă și cei mai expuși accidentelor.

De ce sunt cei mai importanți? Pentru că din seria ființe umane și pentru că automobile.

De ce sunt cei mai expuși? Pentru că aproape 2 tone de metal, la o anumită viteză, pot fi fatale. Oamenii sunt omorâți, chiar mai rău, trăiesc și rămân paralizați în diverse moduri grave. Niciunii din noi nu vrem ca aceste lucruri să se întâmple, nu? Bine, poate doar acei indivizi ai speciei umane care premeditează așa ceva.

Dar, pietonii nu sunt expuși doar pericolelor cu motoare, ci și altor pericole aleatorii: trotuare* stricate sau prost făcute, obstacole, canalizări defecte sau descoperite, bicicliști idioți, panouri publicitare ruginite sau alte elemente periculoase agățate de diverse chestii nesigure.

Continuare

Siguranță rutieră: reflecții rutiere

Am „crescut de mic în mașină”, cum se spune. Cu basculanta ROMAN, autobuzul sau cu Dacia 1310, eram aproape în fiecare zi plimbat și, în același timp, fascinat de mașini. Am fost învățat să „învârt colacul” pe drumul de țară înainte să învăț să citesc, apoi să folosesc pedalele și să schimb vitezele, tot pe drumul de țară, după 14 ani.

Pe la 14-16 ani visam să am o mașină ca cele din „The Fast and the Furious”. Îmi pusesem chiar lumini sub bicicletă. Era (și încă e) o religie și eu n-aveam nicio idee despre implicațiile religioase sau despre orice implicație, în final. Eram ignorant, dar în același timp visam să am tot felul de sisteme de siguranță, cu airbag-uri, camere video, senzori etc. Deci, nu eram chiar atât de teribilist. Îmi construisem chiar niște camere video false, cu leduri roșii, tot felul de prostii și vise.

La 18 ani am luat permisul și… cam atât. Am fost oarecum privat de mașină pentru că am plecat la facultate, în alt oraș. Totuși, a fost un lucru bun, consider eu, și am să explic de ce.

Observând anumite lucruri de bun simț și citind de-a lungul timpului, dezvoltându-mi o opinie proprie, disjunctă de îndoctrinarea familială și a societății, am ajuns să dezvolt o anxietate față de conducerea unui automobil pe șosele din România.

Anxietatea mea este justificată și, deși o puteți considera subiectivă, cred că sunt mai mulți oameni acolo, pe șosele, care împărtășesc această anxietate, dar sunt dependenți de mașină și sunt supuși unei presiuni sociale.

Am o teamă de a conduce pe șosele din țărișoară, nu neapărat din cauza infrastructurii, cât din cauza concetățenilor „deținători de permise auto” sau doar „deținători de mașini”. Șoferii români, pe șoselele lor și a neamurilor lor, se cred tarzani în Junglă. Cei mai perspicace conducători de liane. „Șăfi” la volan și „dătători de blană”.

Mulți dintre ei abia știu trei semne de circulație, dar nu ai să îi bați niciodată la discuțiile despre cai (putere), mai ales când sunt în turmă la Mall și îți explică ei cum stă treaba. Sunt pline străzile de ei. Mulți dintre ei folosesc becurile de semnalizare doar pentru avarii. Avarii în fața caselor de amanet.

M-am săturat să stau pe margine și să ridic din umeri și aș vrea să se întâmple ceva în sensul ăsta, al siguranței rutiere. Să se întâmple ceva pe bune, nu doar „Viața are prioritate”. Analfabeții nu știu să citească „Viața are prioritate”, iar teribiliștii nu vor să o acorde. De altfel, inteligenții – burice ale Pământului – au tot felul de certitudini că nimic nu se poate întâmpla.

În fine, ideea esențială e că sunt prea mulți idioți pe șosele din România și am să încep o serie de însemnări despre acest subiect: siguranța rutieră.

Refecții rutiere

 

Cum traversăm strada

„Mic ghid în mai mulţi paşi siguri pentru a ajunge în siguranţă pe partea opusă a unei treceri de pietoni – universal, dar în special valabil pentru România”

Am asistat cu ceva timp în urmă, involuntar, la o lecţie de educaţie rutieră oferită de un tată alcoolic copilului său în timp ce traversau regulamentar strada, pe trecerea de pietoni, undeva în Iaşi, pe un bulevard.

Lecţia era simplă, nimic dificil:

„Uăi, maşânili trebui sâ oprească întotdeauna şâ tu sâ treşi. Ai înţăles?”

În urma acestei poveţe trebuie să tragem concluzia că unele lucruri sunt atât de simple în viaţă şi viaţa e alcool.

Aşa fac toţi. Iau în vizor trecerea de pietoni (uneori ghidaţi doar de instinct), bagă capul în pământ şi în pas agale de gazelă obosită încep să parcurgă zebra. Uneori ai impresia că oamenii ăştia s-au născut pentru a avea un singur drept: dreptul de a fi pietoni. Filozofie alimentată de: „tranversez pe zebră, fac ce vrea coaiele mele”.

Dar, cel mai mult îmi plac gagicile care n-au o legătură cu gravitaţia sau alte forţe care guvernează Universul. Când traversează strada, telefonul la ureche e, cum ar veni în limba română, un măst, privirea înainte şi trecerea de pietoni devine, instant, catwalk.

Maşinile trebuie să oprească! Da! Maşinile nu sunt conduse de oameni şi maşinile nu pot avea probleme. Ţineţi minte! Maşinile au inteligenţă artificială şi senzori pentru a se opri la timp, înainte de o trecere de pietoni.

Se face verde la semafor pentru pietoni? De fapt, semafoarele pun o bariera virtuală, imposibil de penetrat, deci treci cu capul în pământ, sigur pe tine. Da!

Într-o ţară în care conducătorii auto pot avea coeficientul de inteligenţă (IQ) sub 90 trebuiesc şi pietoni pe măsură. O turmă de şoferi şi o turmă de pietoni, ca la Animal Planet.