Se pare că m-am înșelat când am crezut că sacoșele de plastic din campaniile electorale au dispărut. Am pescuit o sacoșă dintr-un lac. Subiectul acesta are și un precedent: relații publice eșuate.
Oare când vor înțelege să facă lucruri într-adevăr bine făcute? Nu mă refer în niciun caz la produse electorale cu branding.
Trei situații
1. Oamenii serioși (căsătoriți, realizați, care au copii care urlă prin hipermarket-uri, mămici și tătici de Facebook, miresici, antreprenori, tot felul de valoroși), care iubesc bătrânii (oameni simpli de la țară, credincioși etc).
2. Bătrânii, oameni simpli de la țară, credincioși, care au trecut prin mai multe sisteme politice și episoade istorice, dar care au rămas simpli, care n-au schimbat țara mai mult decât puțoii și pițipoancele tinere din ziua de azi.
3. Puțoii și pițipoancele din ziua de azi care deranjează și oamenii serioși și bătrânii simpli de la țară, care nu știu nimic și care n-au niciun viitor, identificați de-a lungul perioadelor istorice ca fiind „tinerii din ziua de azi”.
Cele 3 categorii au ceva în comun: se iubesc unii pe alții, awww!
Oamenii serioși cunosc unul sau doi puțoi luzări de care au grijă, au bunici prin coclauri uitate de lume pe care și-i aduc aminte de două ori pe an sau mai puțin. Bătrânii au copii în rândul oamenilor serioși și nepoți, puțoi și pițipoance, deranjanți și fără viitor. Puțoii și pițipoancele au unchi și mătuși, oameni serioși, și bunici ale căror poze le șăruiesc pe Facebook (alături de mesaje din Petre Țuțea sau mimul de Dan Puric).
Ce mai au în comun aceste 3 categorii? Se urăsc unii pe alții.
Oamenii serioși vor vorbi cu respect și cu patos despre oamenii simpli de la țară, despre bunici și despre tradițiile frumoase ale satului românesc, dar analfabeții ăia înapoiați cu veceu în curte și cu batic pe cap votează cu Ponta. Pentru oamenii serioși, puțoii și pițipoancele sunt atât de nesemnificativi încât nici nu merită atenția pentru ca sentimentul de ură să se poată iniția și nici nu se gândesc că ei au fost odată puțoi sau pițipoance.
Bătrânii țin foarte mult la copiii lor plecați la oraș, care-s realizați și care au ultimele modele de SUV-uri, pe care le parchează pe trotuare sau pe trecerile de pietoni, dar nemernicii ăia de la oraș sunt prea ocupați și prea fandosiți pentru a înțelege importanța istorică a votului pentru candidatul care promite pensia mai mare și care e cel mai român dintre români, nu neamț sau, „Doamne-Maica-Domnului”, păgân. Nepoții ăia, puțoii și pițipoancele, mofturoșii ăia sclifosiți, putorile alea ordinare? Ăia știu să voteze?
Puțoii și pițipoancele urăsc pe toată lumea. E un mod de viață. E o atitudine. E ca o copertă de Facebook care zice: fuck off! Trebuie să exprimi ce simți, bitch!
Vine perioada aia când miroase a căcat mai mult decât de obicei, când ipocriții, cretinii și formatorii de opinii scot fundul la produs material.
Traian Băsescu a făcut apel la religie, creștinism și prostime. Crin Antonescu a făcut apel la religie, Biblie, creștinism, Petre Țuțea și Tudor Chirilă. Deși e cam același lucru, a făcut ceva greșit (doar Internetul știe de Petre Țuțea și Tudor Chirilă). Mircea Geoană a făcut apel la religie, creștinism și patriarhul BOR. Toți, același căcat.
Acum, e rândul lui Victor Ponta. Aceeași strategie, același căcat, aceeași ipocrizie. Pute! Victor Ponta este chintesența ipocriziei și a eșecului, dar mai ales este chintesența celor trei de mai sus: Traian Băsescu, Crin Antonescu și Mircea Geoană. În plus, tătucul necredincios al PSD și sfântul porumbel cu dungi veghează asupra clonei.
Această lucrare necurată este plagiată.
Ăștia, pur și simplu, când sunt în campanie, nu se mai satură de naționalism și creștinism.
Bonus, se joacă și cartea cu superstiții. Cât de jegos să fii să faci așa ceva? Aparent, piarismul s-a născut când românul a spus că îți poartă noroc dacă o cioară s-a căcat pe tine.
O, voi, oi, pregătiți-vă! Celebrați prostia! Black Friday se apropie! Pe 29 22 noiembrie să moară oameni și servere!
Actualizare: nu doar clienții sunt oi, ci și comercianții. Lupul (deghizat în Berbecul cel mare) s-a mutat pe altă pășune, iar oițele idioate s-au mutat și ele pe aceeași pășune.
Un titlu complet al acestui articol ar fi trebuit să fie următorul: „Eseu pe înțelesul naivilor pentru observarea capcanelor virale”
Am observat că există un șablon al unor saituri care au un public țintă naiv și ușor de manipulat. Se oferă liste de sfaturi, articole stupide, horoscoape în funcție de lungimea degetelor de la picioare și, din când în când, subiecte cu tematică religioasă: „Ce trebuie sa faci de Sfântul Ilie”, „Ce tradiții sunt de Sânta Marie”, „Cumpără icoane pictate și sfințite”, „Dan Puric a vorbit cu Sfântul Duh” etc.
Saiturile de genul ăsta se adresează – în general – femeilor de peste 18 ani, absolvente de facultate sau studente, femei care vor să pară inteligente citindu-i pe Dan Puric, Nicolae Steinhardt și Osho (Sfânta Treime a pițipoancelor de la Cărturești).
Un caz recent în care un astfel de exemplar de femeie – aparent inteligentă – este autoarea unei „scrisori emoționante”, împărțită în stânga și în dreapta pe Facebook și în alte medii de socializare, de către exemplare asemănătoare sau de femei pur și simplu naive care au căzut în capcana acestui „virus”. Totuși, aceste femei sunt urmărite și de „băieții buni” care abia așteaptă să dea un „Share” sau un „Like” la o astfel de elucubrație care face apel la popor, tradiție și Dumnezeu.
Modul acesta de „virusare” nu este nou, acest tip de abordare „naționalist-religioasă” fiind întâlnit anul acesta și cu „bentița tricoloră”, dar în general promovat constant în mass-media și în discursurile politice, la nivel „stand-by”.
Există două tipuri de comentarii foarte enervante pe platformele de socializare: comentariile în afara subiectului (off-topic, cum s-ar zice în limba română) și comentariile scurt-aprobatoare.
O gagică își publică o poză sau un mesaj pe contul de Facebook, iar sub poză/mesaj apar comentarii de la tot felul de prietene și rude care pun întrebări sau scriu cu totul pe lângă subiectul pozei/mesajului.
Nu poți să pui o poză cu buci și sub ea să te întrebe tanti Ioana ce mai face mă-ta și să-ți ureze Paște fericit.
Nu poți să pui o poză cu tine cocalar la volan cu degetul în nas și să te întrebe când mai vii prin Satu-Mare sau Vaslui.
Nu poți pune o copertă pe contul de Facebook cu o pictură de Dali – suprarealist, man – că te întreabă rudele unde mergi în vacanță. Falus cu cap de femeie și parte inferioară de unicorn roz! E greu să fii la subiect sau să folosești mesaje private. Doamne sfinte și perverse!
Mesajele aprobatoare sunt și este chintesența a ceea ce dorește comentatorii să exprime, pe larg, din tot sufletu-l lor care nui lasă abținerea, cratime-le și… punctele de suspensie și amortizoare.
Tot felul de cetățeni, filosofi de birt, distribuie și fac tot felul de afirmații care ba se ceartă cu logica, ba fac apel la emoție și tot tacâmul de distorsiuni ale realității. Recirculă tot felul de vorbe puse în gură, tot felul de citate greșit atribuite sau modificate ca să iasă la socoteală. Și, într-un final, comentatorii aprobatori apar: „Adevărat!”, „Da, așa e!”, „Prea tare!”, „Chiar e adevărat!”, „Da!”, „Chiar că!”, „Super!”, „Bestial!”, „Ăsta e bun!” etc.
Cât de afectat emoțional trebuie să fii de acel adevăr profund încât să ai o pornire lăuntrică, o trezire sălbatică a spiritului uman și a sistemului nervos simpatic, și să te desfășori cu atâta patos, să drenezi materia cenușie într-un mesaj sublim, dar esențial, dincolo de frontierele filosofiei: „Într-adevăr!”?
Acest fenomen nu există doar în regiunea românească a Web-ului, ci apare frecvent pe platformele de socializare cu tematică fotografică, ca: 500px, Flickr etc. (dar nu doar pe astea)
Mie îmi plac cel mai mult: „beautiful composition”, „nice!”, „good job”, „beautiful”, „fantastic”. No shit!
Televizorul, la majoritatea românilor, este la fel de important ca icoana. În casă trebuie să fie icoană și televizor. Televizorul ocupă un loc privilegiat în casă, în cel mai vizibil colț. La unii români mai înstăriți putem găsi două sau mai multe televizoare. Cu cât mai multe, cu atât mai bine, la fel ca și în cazul icoanelor. Televizoare 3D, televizoare cu tehnologie LED, elsidiuri, plasme. Românii se pregătesc pentru viitor. Televizoare peste tot!
Să nu gândiți altfel. Ce face majoritatea e cel mai bine.
Ipocrizia acestei zile este atât de acceptată încât mass media nu trebuie să se mai chinuie să spele creierele românilor ignoranți, implicit a românilor verzi.
Ce ar trebui să sărbătorim de fapt? Pacea, strângerea de mână, prietenia și simbioza. E ironic și stupid că astfel de principii sunt sărbătorite cu parade militare, patriotism orb, naționalism jegos și expunere politică.
Pentru a celebra unirea nu avem nevoie de o zi specială, ipocrită și injectată. Oamenii acestei țări trebuie să se schimbe, să devină înțelegători, responsabili și să-i respecte pe ceilalți care fac lucruri bune, oricare ar fi ei.
Armatele nu simbolizează pacea, ci războiul. Pacea și siguranța nu vor exista cu adevărat atâta timp cât armele și tunurile vor defila cu grație pe sub nasurile celor care – într-un viitor sumbru, la fel ca și trecutul – ar putea fi victimele propriilor bucurii vizuale.
Ar trebui sărbătoriți oamenii valoroși ai acestui petec de Pământ, nu Statul și organele acestuia. Pentru a te bucura cu adevărat că oamenii pot conviețui și sunt capabili de o strângere de mână sinceră nu trebuie să ai în casă un drapel sau să publici peste tot „La mulți ani, România!”.
Cel mai îngrijorător e că mulți din generația mea și mai tineri sunteți foarte curați pe organul cerebral, iar dacă aruncați un ochi pe Facebook, ei bine… vă puteți uita în oglindă.
