Un titlu complet al acestui articol ar fi trebuit să fie următorul: „Eseu pe înțelesul naivilor pentru observarea capcanelor virale”
Am observat că există un șablon al unor saituri care au un public țintă naiv și ușor de manipulat. Se oferă liste de sfaturi, articole stupide, horoscoape în funcție de lungimea degetelor de la picioare și, din când în când, subiecte cu tematică religioasă: „Ce trebuie sa faci de Sfântul Ilie”, „Ce tradiții sunt de Sânta Marie”, „Cumpără icoane pictate și sfințite”, „Dan Puric a vorbit cu Sfântul Duh” etc.
Saiturile de genul ăsta se adresează – în general – femeilor de peste 18 ani, absolvente de facultate sau studente, femei care vor să pară inteligente citindu-i pe Dan Puric, Nicolae Steinhardt și Osho (Sfânta Treime a pițipoancelor de la Cărturești).
Un caz recent în care un astfel de exemplar de femeie – aparent inteligentă – este autoarea unei „scrisori emoționante”, împărțită în stânga și în dreapta pe Facebook și în alte medii de socializare, de către exemplare asemănătoare sau de femei pur și simplu naive care au căzut în capcana acestui „virus”. Totuși, aceste femei sunt urmărite și de „băieții buni” care abia așteaptă să dea un „Share” sau un „Like” la o astfel de elucubrație care face apel la popor, tradiție și Dumnezeu.
Modul acesta de „virusare” nu este nou, acest tip de abordare „naționalist-religioasă” fiind întâlnit anul acesta și cu „bentița tricoloră”, dar în general promovat constant în mass-media și în discursurile politice, la nivel „stand-by”.
Andrei, un român adevărat, s-a născut la el în cartier. Bine, maică-sa l-a născut la maternitate, dar, în orice caz, să zicem că e ca și cum l-a născut în cartier. Fiind născut la el în cartier, lui Andrei i s-a spus că acest cartier e „cartierul cel mai tare”. Dacă venea vreun intrus din alt cartier, nu numai că era privit ca un necunoscut, dar nu avea cum să scape nepedepsit că a îndrăznit să calce pe acest pământ sfânt.
La țară, la bunici, lui Andrei i-a fost făcută observația că satul bunicilor și, implicit satul lui, era „cel mai bun sat” din toate satele. Oameni cu frică de Dumnezeu, oameni la locul lor, oameni care păstrează tradițiile și obiceiurile.
Apoi, mai târziu, Andrei părăsi orașul în care se născuse. S-a dus la facultate. Așa se face; părinții l-au trimis în deplasare. Ajuns în alt oraș și tot repetându-i-se de mic ideea că orașul său e „cel mai tare oraș” a tras și el, implicit și necondiționat, aceeași concluzie. Deși în orașul său erau cartiere inamice, în afara orașului toți, din toate cartierele, erau uniți. Deși era într-un oraș „mai nașpa” decât „orașul său”, orașul „mai nașpa” era în aceeași regiune istorică. Și faptul că Andrei îi ura (tot implicit și necondiționat), de exemplu, pe olteni, făcea ca orașul „mai nașpa” care era în regiunea istorică în care se născuse Andrei – regiune istorică cu titlul de „cea mai tare regiune istorică” – să fie un oraș „mai tare” decât un oraș din Oltenia, care era o regiune „mai nașpa” decât regiunea „cea mai tare regiune istorică”. Aici mai vine o adăugire referitoare la Capitală, viziunea restului țării despre bucureșteni. Majoritatea bucureștenilor sunt proști și îngâmfați, iar pentru cei mai mulți bucureșteni, majoritatea celor din provincie sunt țărani cu pământ sub unghii, cea mai mare parte din ei fiind moldoveni și ardeleni.
Deja, la următorul nivel, la nivel de țară, Andrei trebuia să prindă un ungur sau un olandez că spune ceva nasol de vreun oltean din țărișoara lui că era vai și amar de neamul ăluia. Oltenia era nasoală în interiorul țării, dar după graniță oltenii fac parte din „cea mai tare țară!” – „Țara minunilor”, „Țara lui Andrei, a Mariei și a Elenei”.
Pe urmă, frate, să zică un american ceva supărător la adresa Europei. Pfuai! Să vadă Andrei vreun gălbejit că atentează la vreo europeancă „de-a noastră”.
Realizați oare ce s-ar putea întâmpla în cazul în care s-ar descoperi viață inteligentă pe alte planete? Cu tot cu olteni, unguri, americani și asiatici, cu tot cu eschimoși, ornitorinci și alte ființe complicate create de Dumnezeu și folclor, Andrei ar realiza faptul că se află pe o planetă numită Pământ, iar această planetă nu e plată. În momentul în care va realiza Andrei acest lucru, el va ști că se află pe „cea mai tare planetă” și tot așa până la adâncimi nepătrunse de telescoape.
Un model simplu pentru: naționalism, patriotism, identitate.
Ipocrizia acestei zile este atât de acceptată încât mass media nu trebuie să se mai chinuie să spele creierele românilor ignoranți, implicit a românilor verzi.
Ce ar trebui să sărbătorim de fapt? Pacea, strângerea de mână, prietenia și simbioza. E ironic și stupid că astfel de principii sunt sărbătorite cu parade militare, patriotism orb, naționalism jegos și expunere politică.
Pentru a celebra unirea nu avem nevoie de o zi specială, ipocrită și injectată. Oamenii acestei țări trebuie să se schimbe, să devină înțelegători, responsabili și să-i respecte pe ceilalți care fac lucruri bune, oricare ar fi ei.
Armatele nu simbolizează pacea, ci războiul. Pacea și siguranța nu vor exista cu adevărat atâta timp cât armele și tunurile vor defila cu grație pe sub nasurile celor care – într-un viitor sumbru, la fel ca și trecutul – ar putea fi victimele propriilor bucurii vizuale.
Ar trebui sărbătoriți oamenii valoroși ai acestui petec de Pământ, nu Statul și organele acestuia. Pentru a te bucura cu adevărat că oamenii pot conviețui și sunt capabili de o strângere de mână sinceră nu trebuie să ai în casă un drapel sau să publici peste tot „La mulți ani, România!”.
Cel mai îngrijorător e că mulți din generația mea și mai tineri sunteți foarte curați pe organul cerebral, iar dacă aruncați un ochi pe Facebook, ei bine… vă puteți uita în oglindă.
Am observat că există un șablon al unor saituri care au un public țintă naiv și ușor de manipulat. Se oferă liste de sfaturi, articole stupide, horoscoape în funcție de lungimea degetelor de la picioare și, din când în când, subiecte cu tematică religioasă: „Ce trebuie sa faci de Sfântul Ilie”, „Ce tradiții sunt de Sânta Marie”, „Cumpără icoane pictate și sfințite”, „Dan Puric a vorbit cu Sfântul Duh” etc.
