Arhive etichete: Imagini

Tehnologia lui Stephen Hawking

Stephen HawkingO ironie tristă este faptul că există foarte mulți oameni care vorbesc mult și nu gândesc deloc, pe scurt proști. Ca, de exemplu, Dan Negru și majoritatea românilor. Dacă ar fi fost invers, Arthur C. Clarke ar fi fost umilit în proasta-i prestație în domeniul științifico-fantastic.

Nu înțelegeam de ce, instinctiv, „ador” idioții care vorbesc mult, fără să facă ceva concret și îmi ocupă spațiu-timpul meu. Dar, trebuie să fiu tolerant, asta e. La urma urmei cum vor putea evolua proștii din condiția lor către condiția de a fi un prost mai puțin prost? Palme virtuale peste organul cerebral, ca să primească impulsuri electrice.

Dar, tot ironic, am vorbit prea mult despre proști într-o însemnare despre Stephen Hawking. Sau, mai exact, despre tehnologia care îl ajută să se exprime și să lucreze.

O mai scurtă istorie a computerului lui Stephen Hawking

După traheotomia din 1985, operație care i-a luat posibilitatea de a mai comunica verbal vreodată (deși comunicarea verbală era deja afectată), Stephen Hawking a fost ajutat de Walt Woltosz prin intermediul lui Equalizer, un program care îi oferea posibilitatea să scrie, formând cuvinte cu ajutorul unui dispozitiv selector.

Computerul pe care Stephen Hawking îl folosea la început a fost asamblat de David Mason, un inginer de la Cambridge Adaptive Communication, mai nou Possum. Soția lui David Mason s-a căsătorit ulterior cu Stephen Hawking.

Computerul portabil a fost construit pentru a putea fi atașat scaunului cu rotile. Vocea sintetizată de pe computerul lui Stephen Hawking este identificată acum ca fiind a lui, deși are accent american.

Mai târziu, același Walt Woltosz a creat un nou program – pe care Stephen Hawking îl folosește și în prezent (2013) – numit Words+ EZ Keys (EZ Keys XP).

Pentru a putea comunica „verbal”, Stephen Hawking selectează cuvinte sau grupuri de cuvinte dintr-o bibliotecă predefinită într-o propoziție (aproximativ 15 cuvinte pe minut), apoi trimite textul la un sintetizator care face posibilă conversia textului în sunet (vorbire).

Din 1997, computerul lui Stephen Hawking a fost oferit și dezvoltat de Intel. Aplicația cu ajutorul căreia Stephen Hawking scrie este, după cum am menționat mai sus, EZ Keys. Selectorul pe care îl folosește în prezent este automat. Prin intermediul unui senzor infraroșu montat pe ochelari, Stephen Hawking poate opri cursorul cu ajutorul mușchilor faciali. De asemenea, EZ Keys are un algoritm de predictibilitate a cuvintelor. Sintetizatorul de voce este creat de Speech+.

Travis Bonifield (Inginer Intel) cu o replică a computerului lui Stephen HawkingDin ianuarie 2012 până în prezent (2013), Stephen Hawking folosește un sistem oferit de Intel și Lenovo. Configurația curentă: Lenovo ThinkPad X220, cu procesor Intel i7 și sistem de operare Windows 7.

 

Viitorul?

Ce se va întâmpla în viitor cu sistemul lui Hawking? Muncește doar Intel la chestia asta? Utilizarea unei tehnologii de urmărire a mișcării ochilor va rezolva problema vitezei de scriere (comunicare)?

Surse:

Stephen Hawking – The computer

Singularity HUB – How does Stephen Hawking Talk?

Intel Free Press – Stephen Hawking’s New PC

Mașinile nu gândesc

Și, când spun mașini, nu mă refer la mașini de calcul, ci la automobile. Părerea mea e că prea mulți oameni își permit mașini. Sunt prea multe mașini și prea mulți oameni, cu permis de conducere, care nu gândesc.

Orașele astea nu au fost construite pentru un debit atât de mare, iar trotuarele și copacii plâng noaptea. Mi-ar plăcea ca mașinile să se topească și spațiul să existe din nou.

Tot mai visez la mașini mici, electrice și practice, echipate cu sisteme anti-prostie.

 

 

 

Credit FOTO, Behance.

Înghețata Polar e doar o păcăleală

Înghețată Polar to go!Înghețată Polar to go!Înghețată Polar to go!Înghețată Polar to go!

 

 

 

Eram entuziasmat când am văzut pe bloguri, forumuri și Facebook că a reapărut ceea ce ar fi putut fi cea mai bună înghețată. Apoi, am zis: uau! Hai să vedem de unde luăm, că, uite, vine sfârșitul lumii și poate se termină și nu mai apucăm. Am găsit, am luat, am gustat, și… țeapă! Îmi pare rău să vă stric, entuziasmul, dar… țeapă!

Ar putea exista două explicații: e doar o glumă de strategie de căcat gândită cu infima urmă cerebrală a celor de la marketing sau nu mai are nimeni rețeta originală. Altfel, nu văd de ce nu ar mai reproduce nimeni acea înghețată, acel gust fantastic. Înghețata copilăriei pe naiba!

Înghețata e produsă de Antarctica, în județul Timiș. Puteți să vă cumpărați și să gustați de la Kaufland, e 1,59 lei.

Actualizare

Am mai săpat pe web după detalii și am aflat, într-un articol din Adevărul, că înghețata „Polar to go!” e doar o înghețată normală, nimic spectaculos.

Produsul nostru e un produs normal, nu e ceva spectaculos. Îngheţata se numeşte «Polar To Go» şi nu am primit niciun telefon care să confirme că ceva ar fi în neregulă cu acest produs. (Gheorghe Ţig, Antarctica)

În concluzie, prima explicație este plauzibilă.

Astfel, deşi aparent denumirile sunt diferite, „Cercul Polar”, respectiv „Polar To Go”, atât Asociaţia Napoca, cât şi firma Antarctica, vor să beneficieze de notorietatea mărcii „Polar”.

Consider că sloganul „Înghețata copilăriei” de pe ambalajul înghețatei este un mesaj înșelător și, la fel ca în cazul McDonald’s, firma producătoare trebuie sancționată.

Noile monede de 50 bani

Au mai apărut două monede de 50 bani. O monedă cu Aurel Vlaicu (2010) şi o monedă cu Mircea cel Bătrân (2011).

Tocmai atunci când monedele ar trebui să se rărească, BNR nu ratează ocazia să mai scoată două ediţii. Cu Aurel Vlaicu există deja bancnota de 50 lei, foarte interesantă, iar cu Mircea cel Bătrân şi Mănăstirea Cozia de pe revers nu înţeleg care e ideea.

Eu am descoperit-o doar pe cea cu Mircea cel Bătrân.
Monedă de 50 bani, ediţie 2011, Mircea cel Bătrân, Mănăstirea CoziaMonedă de 50 bani, ediţie 2011, Mircea cel Bătrân, Mănăstirea CoziaMonedă de 50 bani, ediţie 2011, Mircea cel Bătrân, Mănăstirea CoziaMonedă de 50 bani, ediţie 2011, Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia

Observaţii despre web-ul din România

1. Saiturile de „ştiri”

Saituri ca „Gândul.info” sau „Adevărul.ro” nu au conţinut de calitate, conţinut de la care vrei să afli scurt şi la obiect informaţii utile. Saiturile de ştiri sunt o aglomerare alandala de text şi imagini, majoritatea cu şi despre horoscop, tratamente naturiste, evenimente religioase, „studii ale experţilor britanici”, sex şi bârfe. Au în mare măsură acelaşi conţinut pe care îl au şi „Realitatea.net”, „Cancan.ro” etc.

În spaţiul web românesc al ştirilor nu există calitate în conţinut şi aspect grafic. Acest lucru nu este valabil doar în acest domeniu, ci în general. Românii care folosesc internetul pentru a se informa în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut sunt expuşi la o strategie de marketing agresivă. De ce? Pentru că se poate. Aspecte ca „relevanţă”, „corectitudine”, „mesaj” nu sunt şi probabil că nici nu prea au fost importante vreodată pentru majoritatea maimuţelor care citesc, respectiv pentru majoritatea maimuţelor care scriu „articole” şi „editoriale” în spaţiul web.

Expunerea primatelor cu creier puţin dezvoltat la acest tip de conţinut de calitate mai inferioară, în timp, este nociv pentru minoritatea din jurul lor, pentru excepţii şi mai ales pentru nivelul de educaţie al societăţii. Internetul le oferă gagiilor care vor să facă bani fără prea mult efort o perspectivă enormă.

Fără conţinut de calitate, fără informare la obiect, optimistă, superficială, cu mult spam şi aberaţii, cu grafică de căcat, negândită, necaligrafică, „oamenii de ştiri” aduc România din realitate în web, la propriu. În loc să schimbe ceva în mentalitate, în idei, în logică cu ajutorul acestei unelte, mai mult sau mai puţin virtuală, numită Internet, aceştia se scaldă în fiecare zi într-o mocirlă creată de ei.

Continuare