Arhive etichete: arhivă

Ştiinţă şi Tehnică – Best of (I)

Încep seria Best of pentru cele mai interesante şi informative articole apărute în Revista Ştiinţă şi Tehnică. În fiecare săptămână voi citi sau voi reciti, apoi voi publica câte 5 articole, aleatorii, din arhiva revistei Ştiinţă şi Tehnică.

Ştiinţă şi Tehnică - Aprilie 2005

1. Timpul, o mărime fizică?

(Martie, 2004)

Pus să răspundă la întrebarea dacă timpul este o mărime fizică, studentul spune că acesta este o “noţiune fizică elementară, bine înrădăcinată în mintea oamenilor”. Profesorul replică tranşant că: „Ei bine, în pofida a ceea ce tu numeşti o noţiune comună arhicunoscută, eu susţin că timpul, în sensul clasic, uzual, nu este o mărime fizică, fundamentală, aşa cum sunt spaţiul şi masa, ci dimpotrivă, timpul este o mărime fictivă, care nu are nici o corespondentă cu realitatea!“

2. 666 – număr magic…

(Aprilie, 2005)

Cea mai serioasă ameninţare a Bibliei este cea legată de asocierea dintre 666, cetatea Babilonului şi Fiara Apocalipsei. Fobia acesteia şi a sfârşitului omenirii a dus de-a lungul istoriei la apariţia unor adevărate crize milenariste de fiecare dată când se schimba prefixul mileniului. De aici şi până la apariţia unui şir întreg de aberaţii fanatico-religioase, tendenţioase şi cu tentă instigatoare, nu a fost decât un pas foarte mic.

3. Au fost o dată dinozaurii…

(Aprilie, 2004)

Dispariţia dinozaurilor e un subiect inepuizabil şi de aceea revenim şi noi la el, fiindcă simularea pe computer a catastrofei planetare de la finele cretacicului a adus date noi.

4. Ştiinţă şi adevăr

(Octombrie, 2004)

Ni se oferă adesea judecaţi, pretins ştiinţifice, spunându-ni-se că acestea au valoare de adevăr. A fost de ajuns un cutremur în miez de noapte pentru ca, dupa aceea, să apară la televizor tot soiul de „specialişti” care ne spuneau ca ei ştiau de producerea lui cu multă vreme în urma. Ştiau asta citind în astre sau prin interpretarea propriilor lor viziuni. Din nefericire tipul acesta de informaţie, numită, în mod elegant, pseudoştiinţifică, proliferează pe canalele informative de la noi.

5. Jules Verne, omul care a devenit un mit

(Decembrie, 2005)

Anul 1905, 17 martie. Albert Einstein trimite spre publicare articolul său privind „producerea şi transformarea luminii”, articol care, 16 ani mai târziu, va fi cel invocat oficial pentru a i se acorda Premiul Nobel pentru Fizică. O săptămână mai târziu, pe 24 martie, la Amiens, în mijlocul familiei, se stinge, liniştit şi senin, Jules Verne.

Sursa articolelor:  „Ştiinţă şi Tehnică”