(I)
Astrele cele banale, numere fatale,
Baba Dochia sărmana, spirite de-a valma,
Deocheat, scuipat în sân,
Iaca trece-un mâţ bătrân,
Negru şi urât,
Împărţind în două strada.
(II)
Cafeaua din cană afară,
Puricii visaţi aseară,
Dau speranţă de-o comoară.
Dar pisica blestemată
Şi oglinda spartă-n cadă,
M-au făcut să meditez
Şi la Loto s-anulez,
Săptămâna asta, jocul.
(III)
Torn cu sticla, torn cu cana,
Pe invers.
Nu e bine îmi spuse doamna
Care-şi terminase-aproape
Horoscopul de citit
Şi cafeaua de sorbit,
Ca s-o pregătească-ntoarsă
De ghicit.
(IV)
O clarvăzătoare-aude,
Despre două paraşute,
Cum c-ar vrea ele să ştie,
Despre me-ta-fi-zi-co-lo-ghie,
Iar pe vreo două-trei mii,
Mentor ea le poate fi.
Astrele cele banale, numere fatale,
Baba Dochia sărmana, spirite de-a valma,
Deocheat, scuipat în sân,
Iaca trece-un mâţ bătrân,
Negru şi urât,
Împărţind în două strada.
(II)
Cafeaua din cană afară,
Puricii visaţi aseară,
Dau speranţă de-o comoară.
Dar pisica blestemată
Şi oglinda spartă-n cadă,
M-au făcut să meditez
Şi la Loto s-anulez,
Săptămâna asta, jocul.
(III)
Torn cu sticla, torn cu cana,
Pe invers.
Nu e bine îmi spuse doamna
Care-şi terminase-aproape
Horoscopul de citit
Şi cafeaua de sorbit,
Ca s-o pregătească-ntoarsă
De ghicit.
(IV)
O clarvăzătoare-aude,
Despre două paraşute,
Cum c-ar vrea ele să ştie,
Despre me-ta-fi-zi-co-lo-ghie,
Iar pe vreo două-trei mii,
Mentor ea le poate fi.
(V)
Este o ştiinţă, parcă, e bazată pe un „dacă”.
S-au făcut studii mărunte,
Poliloghii absolute,
Iar dacă nu crezi în ea
Vai şi-amar de viaţa ta.
(VI)
Ana are chakra.
E bolnavă, draga.
Când deschise umbrela-n casă,
Din greşeală, căci ea ştie
Că nu-i bun-această faptă,
Începuse frenezia să-şi refacă armonia.
(VII)
Toate ce v-am spus mai sus,
Amalgam şi balamuc,
Chiar de nu mă credeţi, ele sunt reale.
Căci au fost oamenii care, în trecut,
Au vărsat piper şi sare în ţinut.
Este o ştiinţă, parcă, e bazată pe un „dacă”.
S-au făcut studii mărunte,
Poliloghii absolute,
Iar dacă nu crezi în ea
Vai şi-amar de viaţa ta.
(VI)
Ana are chakra.
E bolnavă, draga.
Când deschise umbrela-n casă,
Din greşeală, căci ea ştie
Că nu-i bun-această faptă,
Începuse frenezia să-şi refacă armonia.
(VII)
Toate ce v-am spus mai sus,
Amalgam şi balamuc,
Chiar de nu mă credeţi, ele sunt reale.
Căci au fost oamenii care, în trecut,
Au vărsat piper şi sare în ţinut.
*
În semn de protest, Autorul