Metode de a duce cu zăhărelul (I)

1. Tradiţii şi obiceiuri

Există teama că tradiţiile şi obiceiurile se pierd. Nu am intenţia să strivesc geniul creator de tradiţii neînţelese, dar ideile astea sunt injectate oamenilor de către cineva. Încerc să-mi dau seama de către cine.

Care e farmecul, care e ideea, care e logica, până la urmă ce e atât de important să stai să te uiţi la nişte copii sau oameni îndoctrinaţi care sar, ţipă şi se îmbracă cu nişte costume care nici măcar nu imită bine ceea ce ar vrea să reprezinte.

Păstrarea tradiţiilor nu trebuie forţată sau susţinută. Unii le bagă cu identitatea naţională, cu poporul român, cu moşi strămoşi. Bun, să mergem înainte, zic.

Pentru mine, tradiţiile şi obiceiurile, oricare ar fi ele, sunt nişte ritualuri şi măscăreli dubioase. Conservarea lor nu oferă libertatea creativă şi nici liniştea unui om care poate s-a săturat de tâmpenii.

2. Muzica populară şi colindele

Nu există „muzică populară” românească care să nu conţină trimitere la preaiubitul om creionat special pentru români. El are grijă întotdeauna de băutură, de omul bun, de sănătate şi de acest popor sărac şi încercat. De fiecare dată, cu ocazia ascultării materialului trompetat şi lălăit, ai şansa, dacă eşti român, să-ţi aduci aminte că eşti creştin, sărac, încercat, om bun, băutor de vin şi pălincă şi că, în ciuda tuturor acestor aspecte, cel ce nu se află în spectrul vizibil te iubeşte şi, după ce mori, te aşteaptă în grădina cu verdeaţă şi vei asculta muzică românească alături de El.

Colindele îmi plac. Când eram mai mic începea bombardamentul cu colinde de prin noiembrie şi se termina în ianuarie. Era doar Hruşcă şi eu habar n-aveam despre ce leruieşte el. Îmi induceau o stare de visare, de euforie, de bucurie şi de idee că se mănâncă mult şi e vacanţă.

Acum, când înţeleg despre ce e vorba, şi când au înţeles şi mulţi alţii despre ce e vorba, cantautori şi preoţi protevezaţi, parcă îmi stă în gât când auzi toţi behăitorii cântând veşnicul şi celebrul „O ce veste minunată”, iar puştii care vin la uşă, pentru un George Enescu, se chinuie să cânte „Dom’ Dom’ să-nălţăm” aproximativ ca Guţă.

Colindele îmi plac, n-am nicio problemă, mai ales cele cântate de Ştefan Hruşcă, dar nu în exces. Ideea pe care vreau să o punctez e aceea că, oricât de frumoase sunt, dacă eşti „ultra” tinzi să le iei mot a mot. Mie îmi place să cred doar că au ceva „magic”, dar nu la fel ca muzica lui Hendrix. „Lord knows Hruşcă is a voodoo child, baby!”

Asta e strategia:

Iei copilul de mic, îl uzi cu o dubioasă apă de la robinet, în care s-a scăldat „Porumbelul Sfânt”, îi dai pâine şi vin, cum ar veni, îi spui de mic că el face parte din echipa ultra-naţională de fotbal şi rugby profesionist, că simbolul cu scut invizibil e crucea (pentru că a fost dovedit ştiinţific, mai ales de Ştefan cel Mare). Apoi, vine Moş Nicolae, care e de fapt Sfântul Nicolae, care de fapt nu e şi pe urmă vine Moş Crăciun, care e de fapt un produs comercial asociat cu un fel de sărbătoare astrologică a.k.a. „Naşterea Domnului” (ştiţi povestea: Maria umbla în sus şi în jos ca să-l nască pe Hristos).

Iisus s-ar fi născut în condiţii dificile, la fel ca tot românul, fără centrală termică, incubator, pampers-uri şi alte căcaturi iudeo-masonice cu câmp electromagnetic. Iisus era de fapt român, dar jidanii şi catolicii nu vor să recunoască. Vă daţi seama ce s-ar întâmpla dacă acest secret ar fi spus lumii întregi.

Înfigi cruci şi bagi icoane peste tot pe unde apuci, bisericile le transformi în simboluri naţionale şi obiective turistice. Armata, poliţia şi pompierii au preoţii lângă ei. Medicii vaccinează şi se vaccinează doar după ce vaccinul a fost sfinţit. Preoţii sunt oameni onorabili în orice ocazie şi indiferent de situaţia în care se află, ei sunt oamenii Domnului, oameni cu har şi cu voce. Aduci aminte pe oriunde apuci că România e un „stat creştin”, iar tradiţiile şi obiceiurile sunt sfinte, creştine şi trebuie conservate cu orice preţ.

Biserica Ortodoxă Română e ca un câine mascul, blănos şi bălos, care se pişă peste tot în curtea cu zăpadă, pentru a-şi marca teritoriul. Şi purecilor le place la nebunie. Faza e că zăpada asta e prea galbenă deja.

Dacă se întreabă cineva ce au făcut românii în 20 de ani de la „Revoluţia împotriva sistemului autoritar”, condus de un fel de Gigi Becali, răspunsul e că au schimbat acel regim cu un altul: „Regimul Îndoctrinant” al unei organizaţii care, într-o lume lucidă, ar avea mari dificultăţi în expunerea prelegerilor despre „dovezile” pe care le invocă.

Eu rămân stupid de fiecare dată când merg la ţară. Nicio speranţă. Nu ai altceva ce să faci, decât să priveşti în gol două minute, bagi bărbia în piept, oftezi fără speranţă şi te gândeşti pe unde ai rătăcit paşaportul sau dacă există şansa unui program spaţial spre o altă lume.