Panseidele

Gândurile-mi pleacă departe, către cer, estompându-se, lăsând o urmă înceţoşată, abia vizibilă; se pierd în Univers, se ascund sau mor, pe undeva, pe unde eu nu voi ajunge nici măcar cu visele. Amintirile devin lacune, iar timpul să mă scutească cu mofturile lui. Povestea mea o cântă trubadurii nopţii, iar vara mă renaşte cu apa, aerul şi depărtarea. Întotdeauna am vrut să văd ce e dincolo de orizont, acolo unde poveştile îşi pierd până şi sâmburele de adevăr. O melodie din trecut mă bântuie, iar imaginaţia mea derulează cadrele în ritmul înălţător, vibrând, allegretto grazioso. În ţara imaginaţiei voi călca cândva, iar atunci voi cuceri grăuntele de nisip pe care şad. Voi veneraţi poetul, dar nu-l veţi înţelege niciodată aşa cum era el, ci aşa cum v-ar fi plăcut vouă să fie. Gândurile lui au rămas scrise într-o carte, dar visele și gândurile s-au dus, s-au rătăcit în Univers.