Arhive etichete: capitalism

O sticlă de Rom Telecom, vă rog

1. Doriţi număr de telefon static sau dinamic?

Pentru că mă obligă să am abonament de voce, adică telefon fix, pe care oricum nu îl folosesc. Ştiu, trebuie linie telefonică cu număr de telefon, dar asta nu înseamnă că trebuie şi abonament de voce. N-am nevoie. Bani în plus, taxă de protecţie (cum ar veni).

2. Familia Telcu nu lucrează cu perimaţii

Dacă vrei să îţi schimbi abonamentul la internet, adică la serviciul Clicknet, de la o opţiune mai puţin performantă la alta mai performantă, nu se poate, deoarece ai deja un contract prelungit recent. Ca să vezi, ai fost fraier încă o dată. Ţi-a plăcut atât de mult, încât ţi-ai prelungit contractul. Deci, aceeaşi companie, care introduce opţiuni mult mai convenabile pentru clienţii noi, nu poate să îţi modifice serviciul pentru că deja ai un contract. Unde? Exact, la aceeaşi companie. Păi se poate? (ştiţi, sunteţi deja clientul nostru şi n-avem chef să modificăm contracte după cum vrea muşchiul dvs. de sclav plătitor).

Pentru că trăim într-o societate care se doreşte a fi capitalistă, deci voi aştepta să se termine perioada contractuală şi închei orice afacere cu grecii de la Romtelecom, iar dacă se va ivi vreo şansă, poate voi rezilia contractul.

Mă întreb, dacă le-aş fi spus că vreau încă o linie telefonică cu un nou abonament, cu un nou contract, oare m-ar mai fi refuzat… după trei zile lucrătoare? Atunci aş fi fost un client vechi şi nou în acelaşi timp. Uau!

Cheltuieşte banii cu caaaaaap! Misiunea noastră este Clientul pe locul 1.

PS: Oricine poate desena un logo Romtelecom. Oricum, e un pic mai bun decât logoul UPC.