Arhive etichete: Educaţie
Un sâmbure de mandarină
Chinezii sunt mulţi şi ieftini. Copiază, clonează, fură. Nu oferă calitate, dar oferă cantitate. Roboţeii comunişti sunt obedienţi şi ieftini. Se pare că religia chineză domină deja domeniul afacerilor.
Pe când ne doream cu toţii vacanţele în Grecia şi condiţiile de vieţuire din Suedia, băieţii cu rock-ul din Anglia au tăcut din zăngăneală când a ajuns la poarta Europei vaporul de plastic chinez.
Oare metoda Suediei, cu limba chineză în şcoli, ar trebui să ne pună puţin pe gânduri?
Apucaţi-vă de cumpărat domenii .ch, nu .cn.
În continuarea programului, vă oferim un exerciţiu de imaginaţie:
Credit FOTO © Feng Li/Getty Images via The Atlantic
Bacalaureatul
Bacalaureatul este un căcat. Bacalaureatul are aceeaşi relevanţă ca horoscopul zilnic şi opinia madmoazelelor de liceu despre gătitul ouălor de struţ. Bacalaureatul este una din infecţiile sistemului educaţional din România. O rămăşiţă, o epavă, o vomă. Bacalaureatul reprezintă umilinţa prin care unii copii trebuie să treacă pentru ca unii profesori să-şi poată întreţine importanţa de sine şi vila pe care vor să o termine mai repede, undeva în afara oraşului. Bacalaureatul este un circ anual cu asistenţă naţională. Mai mult, reprezintă şansa de laudă, de faimă, a unor părinţi cu plodul lor geniu; geniu de cartier. Vecinii bârfesc, rudele bârfesc.
Bacalaureatul este, la fel ca sistemul educaţional din România, o latrină, un carnagiu, o boală mintală. Şcolile din România trebuie regândite. Şcolile din România reprezintă frauda, frica, nepotismul, şpaga, copiatul, violenţa, ambiguitatea, neprofesionalismul, eşecul, vechiul şi prostia. Şcolile din România nu îi învaţă pe copii pentru viitor, ci pentru trecut. Există foarte puţini profesori vizionari, creativi şi care să înţeleagă cu adevărat despre ce e vorba în realitate.
Articole, știri, reportaje despre cum au picat elevii bacalaureatul sunt toate eronate. Jurnaliştii, înrudiţi cu cimpanzeii fiind, nu prea înţeleg despre ce e vorba sau sunt dresaţi să înţeleagă exact ce trebuie să înţeleagă. Jurnaliştii s-au umezit repede şi au început să fete articole, în multe cazuri exprimându-se genial-genital prin sintagma „examenul maturităţii”. Clişee, prejudecăţi şi minţi închise. Jurnaliştii sunt nişte muşte obosite de la atâta miros de căcat cât inspiră şi produc în fiecare zi.
Bacalaureatul, la fel ca stagiul militar, nunta şi botezul, este un obicei inventat de nişte gagii care au spus, relativ: „Este un eveniment foarte important din viaţa ta, trebuie să-l simţi, să-l trăieşti, să-ţi aduci aminte de el, fie că e tragic sau fericit. Este un eveniment la care participă foarte mulţi, dar tu te simţi cel mai important. Este o amăgire, dar tu oricum nu ai să fii atent să înţelegi ce se întâmplă. Este un circ.”
Nu rata ocazia să înveţi ceva nou. Învaţă în fiecare zi.
Politica ca ocupaţie
Cum traversăm strada
„Mic ghid în mai mulţi paşi siguri pentru a ajunge în siguranţă pe partea opusă a unei treceri de pietoni – universal, dar în special valabil pentru România”
Am asistat cu ceva timp în urmă, involuntar, la o lecţie de educaţie rutieră oferită de un tată alcoolic copilului său în timp ce traversau regulamentar strada, pe trecerea de pietoni, undeva în Iaşi, pe un bulevard.
Lecţia era simplă, nimic dificil:
„Uăi, maşânili trebui sâ oprească întotdeauna şâ tu sâ treşi. Ai înţăles?”
În urma acestei poveţe trebuie să tragem concluzia că unele lucruri sunt atât de simple în viaţă şi viaţa e alcool.
Aşa fac toţi. Iau în vizor trecerea de pietoni (uneori ghidaţi doar de instinct), bagă capul în pământ şi în pas agale de gazelă obosită încep să parcurgă zebra. Uneori ai impresia că oamenii ăştia s-au născut pentru a avea un singur drept: dreptul de a fi pietoni. Filozofie alimentată de: „tranversez pe zebră, fac ce vrea coaiele mele”.
Dar, cel mai mult îmi plac gagicile care n-au o legătură cu gravitaţia sau alte forţe care guvernează Universul. Când traversează strada, telefonul la ureche e, cum ar veni în limba română, un măst, privirea înainte şi trecerea de pietoni devine, instant, catwalk.
Maşinile trebuie să oprească! Da! Maşinile nu sunt conduse de oameni şi maşinile nu pot avea probleme. Ţineţi minte! Maşinile au inteligenţă artificială şi senzori pentru a se opri la timp, înainte de o trecere de pietoni.
Se face verde la semafor pentru pietoni? De fapt, semafoarele pun o bariera virtuală, imposibil de penetrat, deci treci cu capul în pământ, sigur pe tine. Da!
Într-o ţară în care conducătorii auto pot avea coeficientul de inteligenţă (IQ) sub 90 trebuiesc şi pietoni pe măsură. O turmă de şoferi şi o turmă de pietoni, ca la Animal Planet.
Analiză pe muzică de mişcare socială
Am observat un nou curent muzicologic, care se dezvoltă, în creaţiile audio româneşti. Băieții ăştia, emeriţi eminemi, o dau, rimă după rimă, cu substanţă naţională şi socială. Muzica trebuie să elibereze oamenii de clişee şi limite. Muzica trebuie să creeze stări şi să unească oameni. Eu observ doar o injecţie politică „stângace” în toate manelele dispersate de cântăreţii şi cântăreţele de mai jos. Ah, mai nou, nu se mai ascultă manele versiunea 1, ci manele versiunea 2. S-a emancipat românii, se ştie!
La omul lăudat să nu te duci cu basculanta
Dacă cineva are dreptate, în legătură cu un fenomen, idee, fapt etc. de cel puţin două ori, nu înseamnă că are dreptate de fiecare dată, cu orice ocazie. Analiza faptului „de a avea dreptate” poate fi de cele mai multe ori subiectivă, în funcţie de prejudecăţi şi de cultura generală a fiecărui individ care face această analiză. E, în general, o capcană.
Dacă cineva care este recunoscut ca autoritate, apogeu, geniu, într-un anumit domeniu emite sfaturi, ideologii, practici, nu înseamnă că toţi trebuie să îi urmeze, să îi asculte, să îi practice, să îi venereze sfaturile, dorinţele, ideile etc. De obicei, formatorii de opinie, dar nu doar ei, sunt „a pain in the brain”.
Cercetarea să cerşească
Tema săptămânii din Dilema Veche este „Cercetarea la colţ de stradă”
Le propun domnilor cercetători să meargă să cerceteze la moaşte. Acolo sunt bani şi suficienţi cobai.
