Am „crescut de mic în mașină”, cum se spune. Cu basculanta ROMAN, autobuzul sau cu Dacia 1310, eram aproape în fiecare zi plimbat și, în același timp, fascinat de mașini. Am fost învățat să „învârt colacul” pe drumul de țară înainte să învăț să citesc, apoi să folosesc pedalele și să schimb vitezele, tot pe drumul de țară, după 14 ani.
Pe la 14-16 ani visam să am o mașină ca cele din „The Fast and the Furious”. Îmi pusesem chiar lumini sub bicicletă. Era (și încă e) o religie și eu n-aveam nicio idee despre implicațiile religioase sau despre orice implicație, în final. Eram ignorant, dar în același timp visam să am tot felul de sisteme de siguranță, cu airbag-uri, camere video, senzori etc. Deci, nu eram chiar atât de teribilist. Îmi construisem chiar niște camere video false, cu leduri roșii, tot felul de prostii și vise.
La 18 ani am luat permisul și… cam atât. Am fost oarecum privat de mașină pentru că am plecat la facultate, în alt oraș. Totuși, a fost un lucru bun, consider eu, și am să explic de ce.
Observând anumite lucruri de bun simț și citind de-a lungul timpului, dezvoltându-mi o opinie proprie, disjunctă de îndoctrinarea familială și a societății, am ajuns să dezvolt o anxietate față de conducerea unui automobil pe șosele din România.
Anxietatea mea este justificată și, deși o puteți considera subiectivă, cred că sunt mai mulți oameni acolo, pe șosele, care împărtășesc această anxietate, dar sunt dependenți de mașină și sunt supuși unei presiuni sociale.
Am o teamă de a conduce pe șosele din țărișoară, nu neapărat din cauza infrastructurii, cât din cauza concetățenilor „deținători de permise auto” sau doar „deținători de mașini”. Șoferii români, pe șoselele lor și a neamurilor lor, se cred tarzani în Junglă. Cei mai perspicace conducători de liane. „Șăfi” la volan și „dătători de blană”.
Mulți dintre ei abia știu trei semne de circulație, dar nu ai să îi bați niciodată la discuțiile despre cai (putere), mai ales când sunt în turmă la Mall și îți explică ei cum stă treaba. Sunt pline străzile de ei. Mulți dintre ei folosesc becurile de semnalizare doar pentru avarii. Avarii în fața caselor de amanet.
M-am săturat să stau pe margine și să ridic din umeri și aș vrea să se întâmple ceva în sensul ăsta, al siguranței rutiere. Să se întâmple ceva pe bune, nu doar „Viața are prioritate”. Analfabeții nu știu să citească „Viața are prioritate”, iar teribiliștii nu vor să o acorde. De altfel, inteligenții – burice ale Pământului – au tot felul de certitudini că nimic nu se poate întâmpla.
În fine, ideea esențială e că sunt prea mulți idioți pe șosele din România și am să încep o serie de însemnări despre acest subiect: siguranța rutieră.
