Arhive etichete: prostie

Poţi să te prefaci că invoci ploaia…

…dar nu poţi să te prefaci că o poţi opri. Şi nu te poţi preface că opreşti inundaţiile. Şi nu te poţi preface că învii morţii.

Două zone dintre „cele mai ultra-hiper-credincioase” din această ţară, îndobitocită pe acest segment al spiritualităţii de orice fel, au fost lovite de mânia lui Poseidon. Este vorba de judeţele Botoşani şi Suceava. Explicaţia fenomenului, pe care o cunoaştem cu toţii, are următoarea logică: „cu cât eşti mai credincios, cu atât ai parte de mai multe încercări de la Dumnezeu”. Asta-i partea experimentală şi e, deja, verificată, da?

De ce plângi mamaie că apa îţi ia casa, dacă matale însăţi spui că trebuie să fie „cum vrea Domnul”. Să fie „cum vrea Domnul”, zic. Mergi, mamaie, şi stai într-una din casele Domnului. Sunt foarte multe, sunt construite cu cărămidă şi cu credinţă, deci sunt zdravene. Unele, mai noi, au geamuri termopan, aer condiţionat, sisteme audio performante, la care să asculţi Radio Iaşi sau Trinitas. Păcat că n-ai unde ţine vaca şi găinile, dar, cu puţină îngăduinţă de la Domnul, se rezolvă. Casele Domnului sunt multe şi se mai fac încă pe-atâtea.

Pentru cei care nu cunosc povestea din titlu, există două moduri prin care se acţionează:

În cazul în care e secetă, „se plimbă ursul” până când, la un moment dat, va ploua. În cazul în care vine o ploaie puternică, de exemplu cele scurte, de vară, în sate şi chiar şi în oraşe, „se trag clopotele”. Aceste două metode de „siguranţă” funcţionează la nivel de subconştient: nimic nu mai contează, Miracolul lucrează!

Hai, spor cu inundaţiile.

Catedrala Mânturirii Poporului. Se ştie!

Nu uitaţi cine v-a făcut Casa (mântuirii) Poporului pentru ca ei să şadă în ea. Nu uitaţi cine vă face Catedrala (mântuirii) Neamului, tot pentru ca ei să şadă în ea. Aceiaşi care v-au fost „prieteni”, şi înainte, şi după.  Dar, mai ales, vă sunt prieteni şi acum, ca întotdeauna. Un neam, un popor, foarte bogat. Şi, pentru că e frumos şi e bine, Dumnezeu adoră asta! De-acolo de sus, El se bucură.  Se ştie! Fără număr! Maestre al Universului, bagă pinguinu’!

Ministere mistere

În cazul în care nu ştiaţi, România are două ministere mistere, Ministerul Dezinformării şi Ministerul Ignoranţei Publice. Cele două instituţii se ocupă exclusiv de formarea cerebrală a indivizilor. Proiectele derulate de cele două ministere includ: „jocul cu mintea”, „ţară, ţară vrem prostii”, „alege, dacă poţi!”, „doi litri şi jumătate de scuipat din gură”, „creierul ca varza”, „ca babele în drum”, „anonimii fără vină cer să se facă de râs”, „popa prostu”, „ca comunismul nicicând n-a fost”, „g-g fecale”, „ştiri pe lângă sport”, „maneaua ca formă de guvernământ”, „clişeul e doctrina noastră” etc.

Aplauze, vă rog.

Ministerul Dezinformării - Ministere Mistere

Ministerul Ignoranţei Publice - Ministere Mistere

Primii trei cu cruce-n frunte

Primii trei cu crucea-n frunte

1. Crin Antonescu

Crin Antonescu se bate singur, nu comentez. E la fel de demagog ca Geoană:

„Când un credincios ţine în mână sfânta scriptură are în ea totul, când un ateu ţine în mână scriptura are nişte foi. Aşa se întâmplă şi cu Constituţia. Dacă într-adevăr crezi în valorile Constituţiei României şi asculţi Constituţia şi nu de baroni, ai acolo ce îţi trebuie. Dacă asculţi valorile din Constituţie şi nu telefoanele altora ai acolo ce îţi trebuie. Constituţie avem, ne mai trebuie preşedinte”

„Sunt necăjit că l-am dezamăgit pe CTP. Neagu Djuvara este un om extraordinar, despre care am spus că, alături de Corneliu Coposu şi Petre Tuţea, sunt martori vii ai unei lumi pe care nu am trăit-o, dar de la care putem învăţa ceva. Am pomenit de Chirilă pentru ca cei care au nevoie de modele sunt cei tineri. Dacă spuneam ceva despre Djuvara, pentru cei tineri nu era, din păcăte, relevant. Ei trăiesc într-o lume, într-un orizont care e dominat de antimodele. Tudor Chirilă a făcut un lucru extraordinar, a publicat o scrisoare către adolescenţi în care i-a îndemnat să citească, să nu creadă ca banul este principala valoare a acestei lumi, i-a îndemnat sa se unească într-o haita de oameni deştepti. Mi-a plăcut stilistic, mi-a plăcut pe fond. Dacă un om care e cunoscut de cei tineri a făcut acest gest, cred ca pe aceasta structura poate fi un model. De aceea l-am pomenit”

Da, Tudor Chirilă e tipul ăla care se plânge că dumnezeu nu apare la ştiri. Ironic, nu?

2. Traian Băsescu

Pe actualul Preşedinte al României îl cunoaştem ca fiind un adevărat taliban al creştinismului. El vrea să creştineze pe toată lumea. Cum se face că aceşti comunişti, care pledează azi pentru „democraţie” şi „libertate”, sunt toţi la fel de buni creştini ca şi atunci, înainte de 1989?

Pentru Traian Băsescu, Biserica Ortodoxă Română este un pion şi un pilon important în relaţiile externe.

La dezbaterea nedemocratică (circul) din 20 noiembrie 2009, Traian Băsescu a spus că cea mai frumoasă faptă a sa, ca om (doar nu ca semizeu), a fost aceea că a creştinat un copil musulman. Traian Băsescu a făcut acelaşi pas pe care l-a făcut Emil Constantinescu cu Ion Iliescu în 1996, doar că de data asta „adversarii” lui sunt şi ei buni creştini, nu dihori atei, oameni răi, fără niciun dumnezeu. Jos cu Eminescu, bă!

Da se supără Omar Hayssam. Pe el de ce nu îl creştinează nimeni? Să îl boteze şi pe el cineva, săracul musulman.

Allah! Allah! duşman la România. Avion lovit la flotă. Flotă scufundat.

Îmi miroase a fascism!

3. Mircea Geoană

Mircea Geoană, demagogul, a fost mai pe înţelesul babelor, el având un public ţintă, rural şi… spaţial.

Mircea Geoană a băgat un citat din „Ioan Arthur-Schopenhauer gură de aur” şi a afirmat că reperul (a se citi rapper-ul)  să moral este Patriarhul Immanuel Daniel Kant. Probabil vrea să trimită astronauţi în spaţiu, cu ajutorul Domnului, deci fără rachetă, ca să poată să aducă dovada existenţei acestuia în Cosmos. El fiind întregul Cosmos, nu îl vor găsi şi îi vor primi pe astronauţi înapoi cu o primă de instalare (din nou pe Pământ) de douăzeci de mii de euro. La bordul navetei invizibile se va afla şi un preot.

Asta-i ţara în care trăim, ăştia-s penibilii pe care voi, unii, o presupusă majoritate, vreţi să-i votaţi, bineînţeles, conform sondajelor de opinie.

Lipseşte Iisus de la petrecere?