Arhive categorii: General

„Originea speciilor” şi Grigore Antipa

Grigore AntipaPe 24 noiembrie 2009 se împlinesc 150 de ani de la publicarea, în 1859, de către Charles Darwin, a lucrării „Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă”, cunoscută pe scurt ca „Originea speciilor” sau „Teoria Evoluţiei”.

Pe 27 noiembrie 1867, la 8 ani de la publicarea „Originii speciilor”, se naşte, la Botoşani, Grigore Antipa, naturalist şi biolog darwinist român.

Portretul lui Grigore Antipa a fost afişat pe bancnota de 200 lei în anul 1992.

Bun venit pe noul blog Black Dog

După o scurtă pauză, am relansat blogul pe 25 octombrie cu însemnarea „O dâră de imaginaţie„. Până acum, v-am spus despre dorinţa mea de a vedea ecranizată povestea jocului Syberia, despre faptul că s-ar putea ca pe 22 noiembrie să votez cu Remus Cernea, am scris despre filmul Creation(2009), un film biografic despre Charles Darwin,  am mai scris şi despre aspectele dubioase ale politicii româneşti, despre nişte băieţi care se cred interesanţi şi cuci peste toată pădurea, despre cum a ajuns domeniul de cercetare fără bani, în tema săptămânii din Dilema Veche şi am început o nouă categorie, „simboluri„, cu însemnarea „Busola de pe bancnota de 50 lei„.

Există cinci pagini, pe care le actualizez periodic, cu informaţii personale şi o pagină cu etichetele, denumită generic „Vocabule„, în meniul de sus.

După cum aţi remarcat, sper, saitul are un design nou, simplu, creat de mine, cu unele elemente, textuale şi grafice, particulare. Sper că vă place şi sper să comentaţi – aberaţiilor mele – mai ales pentru a mă corecta(când este cazul).

Mulţumesc!

Black Dog Blog

Simboluri: Busola de pe bancnota de 50 lei

50 lei (RON)Bancnota de 50 lei, aflată în prezent în circulaţie, conţine mai multe elemente de siguranţă. Pe faţa bancnotei, în partea dreaptă, este reprezentat portretul aviatorului şi inventatorului Aurel Vlaicu (1882-1913), iar în dreapta portretului este reprezentat un cap de acvilă de munte, ca element auriu imprimat. La fel ca în cazul fiecărei bancnote, pe faţa acesteia, în jumătatea din stânga, după firul de siguranţă, se află un simbol specific ca element de suprapunere. Simbolul de pe bancnota de 50 lei este o busolă. Acest simbol mai este denumit şi „roza vânturilor”.

Dacă analizăm cu atenţie acest simbol vom observa că are în componenţa cromatică două culori, bleu şi violet, iar fundalul este alb şi semi-transparent. Cu bleu sunt desenate rama cadranului, cele 16 puncte de pe rama cadranului  şi punctele cardinale principale (N,E,S,V), iar cu violet sunt reprezentate punctele secundare (NE,SE,SV,NV). În centrul simbolului se află un cerc.

Roza Vânturilor (Bancnota de 50 lei)Partea interesantă începe cu simbolul florii de crin (fleur-de-lis), poziţionată în direcţia Nord, şi a crucii din direcţia Nord-Est.  Floarea de crin este specifică monarhiei franceze, dar nu numai, şi are rol de simbol politic şi religios. Ca simbol religios, floarea de crin, reprezintă „Sfânta Treime” sau pe „Fecioara Maria”. Crucea reprezintă în ziua noastră, în mentalitatea populară şi în simbolistică, un simbol creştin. Înainte ca acesta să fie adoptat ca simbol principal al creştinismului de către împăratul roman Constantinus I, crucea era un instrument de tortură. Este posibil ca artistul care a realizat bancnotele româneşti, Nicolae Săftoiu, să facă referire, prin aceste simboluri, la creştinism şi la un teritoriu creştin, în cazul nostru, România. Pentru că nu sunt sigur de ceea ce a dorit artistul să contureze prin cele două simboluri ataşate rozei vânturilor, am să mă refer la aceasta ca fiind inspirată după roza vânturilor a lui Pedro Reinel. Cartograful portughez a realizat, în 1504, pentru prima dată acest simbol alături de floarea de crin şi o cruce, fixată în direcţia Est, care indica poziţia ţării sfinte.

Consultând Enciclopedia Britannica, am aflat că floarea de crin, în cazul rozei vânturilor, este o evoluţie artistică a literei T, în jurul anilor 1490-1500, care simboliza înaintea acestei transformări numele „vântului Nordului”, Tramontana.

Busola, „Roza Vânturilor”, simbolizează orientarea, identificarea direcţiei de deplasare, iar afişarea acesteia pe bancnota de 50 lei, alături de Aurel Vlaicu, nu poate avea o altă însemnătate, logic, decât aceea că aviatorul român utiliza busola pentru a se orienta în timpul zborului.

Ideea de bază care îmi stârneşte curiozitatea în privinţa acestui simbol întregit este poziţionarea crucii în direcţia Nord-Est, fiind o particularitate faţă de roza lui Reinel şi cele inspirate de aceasta.

De remarcat, în ceea ce priveşte roza vânturilor în simbolistica creştină, este că şi Vaticanul, în Piaţa San Pietro, deţine un astfel de simbol. Dacă ar fi să luăm în calcul geometria acesteia, putem spune că întreaga Piaţă San Pietro este o roză a vânturilor, iar în direcţia Nord-Est arată Greco.

Formatatorii de opinii jucători

Vacă (Situaţia alb-negru trebuie mulsă)Ah! Îi cunoaşteţi! Celebrii formatori de opinie. Formatorii de opinie plămădesc opinii pentru opinaţii formataţi şi pentru opinaţii îndoiţi.

În aceste vremuri nu foarte uşoare mişună peste tot sau chiar au fost acolo, într-un loc bine stabilit, întotdeauna pentru a-şi apăra şi a-şi susţine Führer-ul.

Dacă ai curajul să le vorbeşti, cumva, de alternative, prima lor reacţie este să te ignore, apoi îţi răspund în sictir, apoi bagă ochelarii de cal şi spun că există doar două forţe, iar una dintre ele, cea mai puţin rea, evident,  este de partea lor.

După 20 de ani de la aşa-zisa minune şi şansa de a vedea în culori, puţini oameni chiar văd în culori şi, din păcate, mulţi văd încă alb-negru.

Nu e vorba doar de spectacolul politic care este trăit cu o intensitate atât de mare de burţile goale, ci e vorba de toate domeniile în general. Formatorii de opinii „trebuie să mănânce şi gura la ei ceva”.

Aspecte dubioase ale politicii româneşti

Da, da, bla, bla… politica ne influenţează viaţa şi aproape tot ce ţine de societatea în care trăim, zic unii. Politica e religie, deci, prin urmare, religia e politică. Bă, ştiţi ceva? M-am săturat de politica voastră.
Un aspect dubios al politicii constă în faptul că există nişte oameni care atrag privirile de fiecare dată când trebuie să se ocupe de guvernarea statului şi să-şi facă datoria faţă de indivizii care respiră, se târăsc şi şi-o trag pe acest teritoriu, fiind sclavi ai statului din cauza taxelor pe care le plătesc sau pe care ar trebui să le plătească.

Un alt aspect dubios, strâns legat de primul, este faptul că aceşti indivizi care compun marea masă politică n-au nicio treabă cu vieţuitoarele din categoria celor care cer respect. Ei şi-o trag între ei, îşi dau limbi, se pupă, se înjură, şi-o freacă unul altuia, şi-o împrumută de la unul la altul, dar sunt toţi acolo, pe sistem. Ei au propriul lor ecosistem. Este un sistem complet izolat, în spatele unui balon de sticlă, prin care târâtorul de rând se uită şi îşi cere lui, sieşi, respect.

De fiecare dată când candidatul Geoană Mircea-Dan îl înjură pe candidatul Băsescu Traian, amândurora le este bine. Amândoi mănâncă bine, amândoi sunt îmbrăcaţi bine, îşi pun fundurile în maşini şi mai ling o icoană, mai pupă o babă, mai joacă puţin teatru, dar în ansamblu le este foarte bine. De fiecare dată când candidatul Băsescu Traian îl înjură pe candidatul Antonescu George-Crin-Laurenţiu amândurora le este bine. Amândoi au ce hali, amândoi dorm pe un pat confortabil, amândoi au sediu de partid, amândoi au acces la tehnologii performante. Atunci când candidatul Antonescu George-Crin-Laurenţiu îl înjură pe candidatul Oprescu Sorin-Mircea amândoi o duc bine. Amândoi au bani, amândoi au maţul plin, amândoi au acces la servicii medicale cu un standard ridicat, amândoi au bani de cheltuială. Candidatul Becali George, păi băi băiatule, şi candidatul Vadim-Tudor Corneliu, trăiască Partidul, au amândoi un alt mic ecosistem în ecosistemul principal. Amândoi sunt, cum s-ar zice, incorect, în blogosferă, nişaţi. Fac parte din acelaşi ecosistem, dar construit pe două niveluri. Unul face parte din nivelul divin +creştin + imobiliar + microbist + anti-diabolic, iar celălalt din nivelul comunist + naţionalist + creştin + xenofob + Partidist.

Şi ăstora, la fel ca cei patru crai de la răsărit, le este extrem de bine. Au mâncare din belşug, au notorietate, au putere şi influenţă asupra legii şi asupra maselor de oameni obedienţi faţă de promotorii bibliei. Deci, au propriii supuşi, în general, extremişti.

Absolut tuturor politicienilor, în acest moment, le este bine. Nu duc lipsă de nimic. Este posibil ca unii dintre ei să aibă probleme de sănătate, alţii mai sunt ameninţaţi puţin cu fileul de tenis, ca să dea bine, dar acestea sunt aspecte care contează mai puţin. Deci, ei se ceartă, ei se împacă, ei şi-o trag unul altuia, dar n-au nicio legătură, total izolaţi în lumea lor, cu viaţa târâtorului mediocru.

Un alt aspect dubios este că sunt extraordinar de abrazivi. Sunt patetici. Vine unul şi spune la televizor sau la mitinguri că celălalt a făcut caca şi de asta, băi târâtoarelor, sunteţi voi în rahat. Altul vine şi spune, la aceleaşi întruniri, că celălalt o freacă pe una şi de asta sunt atâtea frunze tăiate la târâtoare. Sunt în fiecare zi la televizor, trăncănesc şi fac circ, spre bucuria perfidă a realizatorilor de emisiuni şi a proprietarilor de trusturi de presă, ca „să să bucure” şi stomacul lor. Nu au niciun argument, nicio realizare şi nicio soluţie şi o freacă cu poliloghia până iese foc, ca să fie fum.

Un alt aspect dubios e că niciunul din ei nu acordă o atenţie sporită şi serioasă tinerilor. Am înţeles, e bine să plecăm din ţară ca să trimitem sau să aducem bani în ţară. Asta face ca în România să existe un fel de economie. În schimb, în detrimentul categoriei fragede, de fiecare dată se apelează la diversiunea „vă dăm pensii şi biserici”. Fără a avea intenţia să-mi jignesc bunicii, părinţii sau oricare alţi oameni se simt lezaţi, dar nu poate să mai ţină prosteala asta. Pe lângă prosteală, înseamnă supunere în plus. Supunere şi tăcere; fără număr, cum ar spune marii artişti români contemporani. Iar, pe lângă toate astea, dacă mai e vreunul care să aibă şi curajul de a începe promisiunile(binecunoscutele promisiuni), acest lucru reprezintă o flegmă, dintr-aia plină de mucozităţi, plasată direct pe faţa târâtorului, scurgându-i-se uşor şi cu precizie în gură.

Încă un aspect dubios este legat de informarea, respectiv manipularea oamenilor din mediul rural. Deşi poate părea o prejudecată şi o afirmaţie nesimţită, întotdeauna am avut impresia, şi în unele cazuri chiar convingerea, că oamenii din mediul rural sunt foarte uşor de prostit. Nu spun că în mediul urban nu există acest fenomen, dar cred, personal, că e mai restrâns faţă de cel din mediul urban. Ştiţi ce uşor e să prostiţi un câine când îi indicaţi duşmanul de atacat, adică pisica? Cu majoritatea oamenilor de la ţară ne putem juca jocul cu pisica. Uite pisica, nu-i pisica. Da, oamenii de la ţară au drept de vot şi sunt ţinta preferată a politicienilor în preajma alegerilor.

Alt aspect dubios e că există nişte târâtoare care chiar cred în toată abureala asta cu politica românească. România nu are politică evoluată. În România, de la Ştefan cel Mare, politica e religie.

Cum ar spune candidatul Caragiale Ion Luca prin glasul personajelor sale:

Farfuridi (grav): Ne ducem, dar gândeşte-te stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid… Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi… De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători… (schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!…

De ce le e frică, nu scapă.Unora le pasă, altora nu le pasă, unii sunt membri de Partid, alţii sunt partide de sex, unii cred, alţii nu cred, dar spuma politică e departe şi protejată, izolată, intangibilă, de gândurile, intenţiile, dorinţele şi indignările noastre.

Oare revoluţia din anul 1989 a fost doar o capcană pentru tinerii şi oamenii care au crezut în libertate şi că realitatea poate fi alta? Oare?

Ce diferenţă e că din 471 ar putea fi 300? Ce diferenţă e că dintr-un apartament cu două camere, se mută în garsonieră? Ar lipsi luxul şi circul? Dacă sunt 471+restul care o duc bine şi sunt incompetenţi, ar fi mai buni decât 300+restul care erau şi înainte+restul care sunt la fel de incompetenţi şi o duc la fel de bine? Pot fi 800, 400 sau 200, dacă sunt incompetenţi degeaba sunt mai puţini. Dacă sunt două camere sau doar o cameră, ce? Nu pot face sex ca înainte? Le-o fi ruşine. Poate or fi pudici.

Informaţi-vă despre necesitatea inserării opţiunii  “Niciunul din cei de mai sus” în buletinele de vot.

Vezi şi: De ce s-ar putea să votez cu Remus Cernea

O dâră de imaginaţie

PicăturăPe uşa de culoare crem a băii văd răsărind două picături de apă din condens. Din nimic? Apoi, după ce se măresc, încep, timide, să o ia în jos pe uşă, uşor, una urmând un curs printre striaţiile lemnului vopsit şi uscat de timp, iar cealaltă urmând un alt curs.

Ambele par să aibă o destinaţie, aceeaşi destinaţie, dar observ că se îndreaptă pe căi diferite şi au mişcări distincte.

Mă gândeam – dacă aş fi avut un microscop să observ pe ce căi o iau aceste picături şi care sunt factorii care decid drumul pe care acestea îl urmează. Gravitaţia e unul din ele, apoi apar celelalte forţe şi totuşi obstacolele, adânciturile şi încreţirile din lemnul uşii, au şi ele un rol, chiar dacă nu prea pot să le observ cu ochiul liber. Drumul acesta, de sus până jos, al celor două picături era unul aleatoriu. Cu suişuri încete şi coborâşuri abrupte, cu viraje lente şi neaşteptate, cu încetiniri şi accelerări ale vitezei, una mai rapidă decât cealaltă, una mai grăbită să moară, alta mai lentă, parcă bucurându-se de şansa ce i-a fost oferită, aceea de a aluneca pe uşa vopsită demult.

Şi totuşi… ştiam unde vor sfârşi. Ştiam că va fi un punct unde se vor desprinde, vor cădea pe podea şi apoi, dacă nu vor fi şterse sau absorbite, se vor evapora.

Ce sunt emoticoanele?

De fiecare dată când aud cuvântul icoană, îmi aduc aminte de o întâmplare, din timpul şcolii, cu un profesor de informatică. Profesor de informatică care ştia şi ce e ală un motor de căutare şi limbaje de programare (da, se poate).

Eram la un fel de test şi nu mai reţin cum a venit vorba de selectarea unei „icoane”, adică simbolul unei scurtături de pe ecran. În clasa a opta când majoritatea mergeam la sala de calculatoare să jucăm „Mortal Kombat” sau „Age of Empires” nu prea le aveam noi cu terminologia. Proful se întoarce profund dezamăgit de ce auzise şi spune, aproximativ: „La icoană te rogi tu acasă. Chestia aia e icon”. Am rămas toţi proşti. Cum să fie icon… există aşa ceva?

Da. Nu e nici icoană şi nici iconiţă, la fel cum nici spaţiul de lucru („destopul” – corect: desktop) nu e iconostas.

Pornind de la întâmplarea de mai sus, emoticoanele sunt o nefericită corcitură între simbolurile grafice care reprezintă emoţiile (emoticonuri) şi icoane (picturi cu temă religioasă). Emoticoanele arată astfel:

emoticoane_1 emoticoane_2 emoticoane_3

 

 

 

 

 

Apropo, o reclamă:

Eliberează prostia