Despre SETI, ecuaţia lui Frank Drake şi altele, într-o emisiune cu Cristian Român, Alexandru Mironov şi matematicianul Dan Farcaş.
de la Ştiinţă şi Tehnică
Despre SETI, ecuaţia lui Frank Drake şi altele, într-o emisiune cu Cristian Român, Alexandru Mironov şi matematicianul Dan Farcaş.
de la Ştiinţă şi Tehnică
Bună ziua, România. Azi este 10 aprilie 2010, îţi duci povara în spate şi te mulţumeşti cu performanţa neputinţei în faţa Partidului.
Partidul, Partidul, Partidul. Cunoşti acest cuvânt. E fosilizat în crustele cicatricilor de pe tot corpul tău. Încă mai curge prin aste mâini un sânge de oameni de Partid. Încerc să dau dovezi la lume că în astă ţară – în fine, sfântă – Partidul nu se curmă, ci, mai degrabă, e mai viu şi mai puternic decât altădată.
Partidul trăieşte! Trăiască Partidul! Nu doar cu etimologia lui, ci sub implicarea unei metamorfoze. Partidul nu mai este gri sau, mă rog, roşu. Acum, Partidul este multicolor. E ca un televizor cu plasmă fabricat în China, de o firmă chineză, ambiguă şi necunoscută, cu director american. Partidul e la modă. Partidul e o blondă. Partidul e un peşte, cu care se hrăneşte Partidul cu motanul. Partidul are banul, Partidul are crucea, Partidul are roza, Partidul are doza.
Organizaţia GREPIT, lansează o campanie de strângere de sisteme de calcul, console de jocuri şi dispozitive hardware cu o vechime mai mare de 10 ani.
Dacă ai computere, jocuri pe televizor sau alte echipamente periferice pe care nu le foloseşti, trimite-le nouă şi vom încerca să le recondiţionăm şi să le expunem într-un muzeu al calculatoarelor. Expunerea se va desfăşura şi în cadrul Festivalului Naţional de Tehnologii Informatice 2010.
Dacă doreşti să contribui la realizarea Muzeului de calculatoare, poţi lua legătura cu Doru Ştefănescu, unul din fondatorii GREPIT, prin formularul publicat în însemnarea de pe blogul lui.
Atenţie, vechitura cea mai bătrână şi potentă va fi premiată cu participarea gratuită la FNTI 2010.
Tema săptămânii din Dilema Veche este „Cercetarea la colţ de stradă”
Le propun domnilor cercetători să meargă să cerceteze la moaşte. Acolo sunt bani şi suficienţi cobai.
Pe uşa de culoare crem a băii văd răsărind două picături de apă din condens. Din nimic? Apoi, după ce se măresc, încep, timide, să o ia în jos pe uşă, uşor, una urmând un curs printre striaţiile lemnului vopsit şi uscat de timp, iar cealaltă urmând un alt curs.
Ambele par să aibă o destinaţie, aceeaşi destinaţie, dar observ că se îndreaptă pe căi diferite şi au mişcări distincte.
Mă gândeam – dacă aş fi avut un microscop să observ pe ce căi o iau aceste picături şi care sunt factorii care decid drumul pe care acestea îl urmează. Gravitaţia e unul din ele, apoi apar celelalte forţe şi totuşi obstacolele, adânciturile şi încreţirile din lemnul uşii, au şi ele un rol, chiar dacă nu prea pot să le observ cu ochiul liber. Drumul acesta, de sus până jos, al celor două picături era unul aleatoriu. Cu suişuri încete şi coborâşuri abrupte, cu viraje lente şi neaşteptate, cu încetiniri şi accelerări ale vitezei, una mai rapidă decât cealaltă, una mai grăbită să moară, alta mai lentă, parcă bucurându-se de şansa ce i-a fost oferită, aceea de a aluneca pe uşa vopsită demult.
Şi totuşi… ştiam unde vor sfârşi. Ştiam că va fi un punct unde se vor desprinde, vor cădea pe podea şi apoi, dacă nu vor fi şterse sau absorbite, se vor evapora.
Încep seria Best of pentru cele mai interesante şi informative articole apărute în Revista Ştiinţă şi Tehnică. În fiecare săptămână voi citi sau voi reciti, apoi voi publica câte 5 articole, aleatorii, din arhiva revistei Ştiinţă şi Tehnică.
Pus să răspundă la întrebarea dacă timpul este o mărime fizică, studentul spune că acesta este o “noţiune fizică elementară, bine înrădăcinată în mintea oamenilor”. Profesorul replică tranşant că: „Ei bine, în pofida a ceea ce tu numeşti o noţiune comună arhicunoscută, eu susţin că timpul, în sensul clasic, uzual, nu este o mărime fizică, fundamentală, aşa cum sunt spaţiul şi masa, ci dimpotrivă, timpul este o mărime fictivă, care nu are nici o corespondentă cu realitatea!“
Cea mai serioasă ameninţare a Bibliei este cea legată de asocierea dintre 666, cetatea Babilonului şi Fiara Apocalipsei. Fobia acesteia şi a sfârşitului omenirii a dus de-a lungul istoriei la apariţia unor adevărate crize milenariste de fiecare dată când se schimba prefixul mileniului. De aici şi până la apariţia unui şir întreg de aberaţii fanatico-religioase, tendenţioase şi cu tentă instigatoare, nu a fost decât un pas foarte mic.
Dispariţia dinozaurilor e un subiect inepuizabil şi de aceea revenim şi noi la el, fiindcă simularea pe computer a catastrofei planetare de la finele cretacicului a adus date noi.
Ni se oferă adesea judecaţi, pretins ştiinţifice, spunându-ni-se că acestea au valoare de adevăr. A fost de ajuns un cutremur în miez de noapte pentru ca, dupa aceea, să apară la televizor tot soiul de „specialişti” care ne spuneau ca ei ştiau de producerea lui cu multă vreme în urma. Ştiau asta citind în astre sau prin interpretarea propriilor lor viziuni. Din nefericire tipul acesta de informaţie, numită, în mod elegant, pseudoştiinţifică, proliferează pe canalele informative de la noi.
Anul 1905, 17 martie. Albert Einstein trimite spre publicare articolul său privind „producerea şi transformarea luminii”, articol care, 16 ani mai târziu, va fi cel invocat oficial pentru a i se acorda Premiul Nobel pentru Fizică. O săptămână mai târziu, pe 24 martie, la Amiens, în mijlocul familiei, se stinge, liniştit şi senin, Jules Verne.
Sursa articolelor: „Ştiinţă şi Tehnică”