Bun venit pe noul blog Black Dog

După o scurtă pauză, am relansat blogul pe 25 octombrie cu însemnarea „O dâră de imaginaţie„. Până acum, v-am spus despre dorinţa mea de a vedea ecranizată povestea jocului Syberia, despre faptul că s-ar putea ca pe 22 noiembrie să votez cu Remus Cernea, am scris despre filmul Creation(2009), un film biografic despre Charles Darwin,  am mai scris şi despre aspectele dubioase ale politicii româneşti, despre nişte băieţi care se cred interesanţi şi cuci peste toată pădurea, despre cum a ajuns domeniul de cercetare fără bani, în tema săptămânii din Dilema Veche şi am început o nouă categorie, „simboluri„, cu însemnarea „Busola de pe bancnota de 50 lei„.

Există cinci pagini, pe care le actualizez periodic, cu informaţii personale şi o pagină cu etichetele, denumită generic „Vocabule„, în meniul de sus.

După cum aţi remarcat, sper, saitul are un design nou, simplu, creat de mine, cu unele elemente, textuale şi grafice, particulare. Sper că vă place şi sper să comentaţi – aberaţiilor mele – mai ales pentru a mă corecta(când este cazul).

Mulţumesc!

Black Dog Blog

Simboluri: Busola de pe bancnota de 50 lei

50 lei (RON)Bancnota de 50 lei, aflată în prezent în circulaţie, conţine mai multe elemente de siguranţă. Pe faţa bancnotei, în partea dreaptă, este reprezentat portretul aviatorului şi inventatorului Aurel Vlaicu (1882-1913), iar în dreapta portretului este reprezentat un cap de acvilă de munte, ca element auriu imprimat. La fel ca în cazul fiecărei bancnote, pe faţa acesteia, în jumătatea din stânga, după firul de siguranţă, se află un simbol specific ca element de suprapunere. Simbolul de pe bancnota de 50 lei este o busolă. Acest simbol mai este denumit şi „roza vânturilor”.

Dacă analizăm cu atenţie acest simbol vom observa că are în componenţa cromatică două culori, bleu şi violet, iar fundalul este alb şi semi-transparent. Cu bleu sunt desenate rama cadranului, cele 16 puncte de pe rama cadranului  şi punctele cardinale principale (N,E,S,V), iar cu violet sunt reprezentate punctele secundare (NE,SE,SV,NV). În centrul simbolului se află un cerc.

Roza Vânturilor (Bancnota de 50 lei)Partea interesantă începe cu simbolul florii de crin (fleur-de-lis), poziţionată în direcţia Nord, şi a crucii din direcţia Nord-Est.  Floarea de crin este specifică monarhiei franceze, dar nu numai, şi are rol de simbol politic şi religios. Ca simbol religios, floarea de crin, reprezintă „Sfânta Treime” sau pe „Fecioara Maria”. Crucea reprezintă în ziua noastră, în mentalitatea populară şi în simbolistică, un simbol creştin. Înainte ca acesta să fie adoptat ca simbol principal al creştinismului de către împăratul roman Constantinus I, crucea era un instrument de tortură. Este posibil ca artistul care a realizat bancnotele româneşti, Nicolae Săftoiu, să facă referire, prin aceste simboluri, la creştinism şi la un teritoriu creştin, în cazul nostru, România. Pentru că nu sunt sigur de ceea ce a dorit artistul să contureze prin cele două simboluri ataşate rozei vânturilor, am să mă refer la aceasta ca fiind inspirată după roza vânturilor a lui Pedro Reinel. Cartograful portughez a realizat, în 1504, pentru prima dată acest simbol alături de floarea de crin şi o cruce, fixată în direcţia Est, care indica poziţia ţării sfinte.

Consultând Enciclopedia Britannica, am aflat că floarea de crin, în cazul rozei vânturilor, este o evoluţie artistică a literei T, în jurul anilor 1490-1500, care simboliza înaintea acestei transformări numele „vântului Nordului”, Tramontana.

Busola, „Roza Vânturilor”, simbolizează orientarea, identificarea direcţiei de deplasare, iar afişarea acesteia pe bancnota de 50 lei, alături de Aurel Vlaicu, nu poate avea o altă însemnătate, logic, decât aceea că aviatorul român utiliza busola pentru a se orienta în timpul zborului.

Ideea de bază care îmi stârneşte curiozitatea în privinţa acestui simbol întregit este poziţionarea crucii în direcţia Nord-Est, fiind o particularitate faţă de roza lui Reinel şi cele inspirate de aceasta.

De remarcat, în ceea ce priveşte roza vânturilor în simbolistica creştină, este că şi Vaticanul, în Piaţa San Pietro, deţine un astfel de simbol. Dacă ar fi să luăm în calcul geometria acesteia, putem spune că întreaga Piaţă San Pietro este o roză a vânturilor, iar în direcţia Nord-Est arată Greco.

Formatatorii de opinii jucători

Vacă (Situaţia alb-negru trebuie mulsă)Ah! Îi cunoaşteţi! Celebrii formatori de opinie. Formatorii de opinie plămădesc opinii pentru opinaţii formataţi şi pentru opinaţii îndoiţi.

În aceste vremuri nu foarte uşoare mişună peste tot sau chiar au fost acolo, într-un loc bine stabilit, întotdeauna pentru a-şi apăra şi a-şi susţine Führer-ul.

Dacă ai curajul să le vorbeşti, cumva, de alternative, prima lor reacţie este să te ignore, apoi îţi răspund în sictir, apoi bagă ochelarii de cal şi spun că există doar două forţe, iar una dintre ele, cea mai puţin rea, evident,  este de partea lor.

După 20 de ani de la aşa-zisa minune şi şansa de a vedea în culori, puţini oameni chiar văd în culori şi, din păcate, mulţi văd încă alb-negru.

Nu e vorba doar de spectacolul politic care este trăit cu o intensitate atât de mare de burţile goale, ci e vorba de toate domeniile în general. Formatorii de opinii „trebuie să mănânce şi gura la ei ceva”.

Aspecte dubioase ale politicii româneşti

Da, da, bla, bla… politica ne influenţează viaţa şi aproape tot ce ţine de societatea în care trăim, zic unii. Politica e religie, deci, prin urmare, religia e politică. Bă, ştiţi ceva? M-am săturat de politica voastră.
Un aspect dubios al politicii constă în faptul că există nişte oameni care atrag privirile de fiecare dată când trebuie să se ocupe de guvernarea statului şi să-şi facă datoria faţă de indivizii care respiră, se târăsc şi şi-o trag pe acest teritoriu, fiind sclavi ai statului din cauza taxelor pe care le plătesc sau pe care ar trebui să le plătească.

Un alt aspect dubios, strâns legat de primul, este faptul că aceşti indivizi care compun marea masă politică n-au nicio treabă cu vieţuitoarele din categoria celor care cer respect. Ei şi-o trag între ei, îşi dau limbi, se pupă, se înjură, şi-o freacă unul altuia, şi-o împrumută de la unul la altul, dar sunt toţi acolo, pe sistem. Ei au propriul lor ecosistem. Este un sistem complet izolat, în spatele unui balon de sticlă, prin care târâtorul de rând se uită şi îşi cere lui, sieşi, respect.

De fiecare dată când candidatul Geoană Mircea-Dan îl înjură pe candidatul Băsescu Traian, amândurora le este bine. Amândoi mănâncă bine, amândoi sunt îmbrăcaţi bine, îşi pun fundurile în maşini şi mai ling o icoană, mai pupă o babă, mai joacă puţin teatru, dar în ansamblu le este foarte bine. De fiecare dată când candidatul Băsescu Traian îl înjură pe candidatul Antonescu George-Crin-Laurenţiu amândurora le este bine. Amândoi au ce hali, amândoi dorm pe un pat confortabil, amândoi au sediu de partid, amândoi au acces la tehnologii performante. Atunci când candidatul Antonescu George-Crin-Laurenţiu îl înjură pe candidatul Oprescu Sorin-Mircea amândoi o duc bine. Amândoi au bani, amândoi au maţul plin, amândoi au acces la servicii medicale cu un standard ridicat, amândoi au bani de cheltuială. Candidatul Becali George, păi băi băiatule, şi candidatul Vadim-Tudor Corneliu, trăiască Partidul, au amândoi un alt mic ecosistem în ecosistemul principal. Amândoi sunt, cum s-ar zice, incorect, în blogosferă, nişaţi. Fac parte din acelaşi ecosistem, dar construit pe două niveluri. Unul face parte din nivelul divin +creştin + imobiliar + microbist + anti-diabolic, iar celălalt din nivelul comunist + naţionalist + creştin + xenofob + Partidist.

Şi ăstora, la fel ca cei patru crai de la răsărit, le este extrem de bine. Au mâncare din belşug, au notorietate, au putere şi influenţă asupra legii şi asupra maselor de oameni obedienţi faţă de promotorii bibliei. Deci, au propriii supuşi, în general, extremişti.

Absolut tuturor politicienilor, în acest moment, le este bine. Nu duc lipsă de nimic. Este posibil ca unii dintre ei să aibă probleme de sănătate, alţii mai sunt ameninţaţi puţin cu fileul de tenis, ca să dea bine, dar acestea sunt aspecte care contează mai puţin. Deci, ei se ceartă, ei se împacă, ei şi-o trag unul altuia, dar n-au nicio legătură, total izolaţi în lumea lor, cu viaţa târâtorului mediocru.

Un alt aspect dubios este că sunt extraordinar de abrazivi. Sunt patetici. Vine unul şi spune la televizor sau la mitinguri că celălalt a făcut caca şi de asta, băi târâtoarelor, sunteţi voi în rahat. Altul vine şi spune, la aceleaşi întruniri, că celălalt o freacă pe una şi de asta sunt atâtea frunze tăiate la târâtoare. Sunt în fiecare zi la televizor, trăncănesc şi fac circ, spre bucuria perfidă a realizatorilor de emisiuni şi a proprietarilor de trusturi de presă, ca „să să bucure” şi stomacul lor. Nu au niciun argument, nicio realizare şi nicio soluţie şi o freacă cu poliloghia până iese foc, ca să fie fum.

Un alt aspect dubios e că niciunul din ei nu acordă o atenţie sporită şi serioasă tinerilor. Am înţeles, e bine să plecăm din ţară ca să trimitem sau să aducem bani în ţară. Asta face ca în România să existe un fel de economie. În schimb, în detrimentul categoriei fragede, de fiecare dată se apelează la diversiunea „vă dăm pensii şi biserici”. Fără a avea intenţia să-mi jignesc bunicii, părinţii sau oricare alţi oameni se simt lezaţi, dar nu poate să mai ţină prosteala asta. Pe lângă prosteală, înseamnă supunere în plus. Supunere şi tăcere; fără număr, cum ar spune marii artişti români contemporani. Iar, pe lângă toate astea, dacă mai e vreunul care să aibă şi curajul de a începe promisiunile(binecunoscutele promisiuni), acest lucru reprezintă o flegmă, dintr-aia plină de mucozităţi, plasată direct pe faţa târâtorului, scurgându-i-se uşor şi cu precizie în gură.

Încă un aspect dubios este legat de informarea, respectiv manipularea oamenilor din mediul rural. Deşi poate părea o prejudecată şi o afirmaţie nesimţită, întotdeauna am avut impresia, şi în unele cazuri chiar convingerea, că oamenii din mediul rural sunt foarte uşor de prostit. Nu spun că în mediul urban nu există acest fenomen, dar cred, personal, că e mai restrâns faţă de cel din mediul urban. Ştiţi ce uşor e să prostiţi un câine când îi indicaţi duşmanul de atacat, adică pisica? Cu majoritatea oamenilor de la ţară ne putem juca jocul cu pisica. Uite pisica, nu-i pisica. Da, oamenii de la ţară au drept de vot şi sunt ţinta preferată a politicienilor în preajma alegerilor.

Alt aspect dubios e că există nişte târâtoare care chiar cred în toată abureala asta cu politica românească. România nu are politică evoluată. În România, de la Ştefan cel Mare, politica e religie.

Cum ar spune candidatul Caragiale Ion Luca prin glasul personajelor sale:

Farfuridi (grav): Ne ducem, dar gândeşte-te stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid… Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi… De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători… (schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!…

De ce le e frică, nu scapă.Unora le pasă, altora nu le pasă, unii sunt membri de Partid, alţii sunt partide de sex, unii cred, alţii nu cred, dar spuma politică e departe şi protejată, izolată, intangibilă, de gândurile, intenţiile, dorinţele şi indignările noastre.

Oare revoluţia din anul 1989 a fost doar o capcană pentru tinerii şi oamenii care au crezut în libertate şi că realitatea poate fi alta? Oare?

Ce diferenţă e că din 471 ar putea fi 300? Ce diferenţă e că dintr-un apartament cu două camere, se mută în garsonieră? Ar lipsi luxul şi circul? Dacă sunt 471+restul care o duc bine şi sunt incompetenţi, ar fi mai buni decât 300+restul care erau şi înainte+restul care sunt la fel de incompetenţi şi o duc la fel de bine? Pot fi 800, 400 sau 200, dacă sunt incompetenţi degeaba sunt mai puţini. Dacă sunt două camere sau doar o cameră, ce? Nu pot face sex ca înainte? Le-o fi ruşine. Poate or fi pudici.

Informaţi-vă despre necesitatea inserării opţiunii  “Niciunul din cei de mai sus” în buletinele de vot.

Vezi şi: De ce s-ar putea să votez cu Remus Cernea

Creation (2009)

Paul Bettany (Charles Darwin - Creation 2009)

Dacă vezi acest text, atunci poate ai nevoie să instalezi Flash Player sau o actualizare la Flash Player.Flash Player se poate downloada de la Adobe. Această eroare mai poate apărea dacă URL-ul către obiectul embedded este greșită sau în caz de erori de conectivitate. Oferit de către XVE Various Embed.

Creation” este un film biografic despre viaţa lui Charles Darwin şi, implicit, despre lucrarea sa, temuta „teorie a evoluţiei”, „Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă„.

Eu sunt foarte curios dacă va apărea şi în România. Dacă va apărea, câţi se vor duce să îl vadă?

De ce s-ar putea să votez cu Remus Cernea

Remus CerneaDeşi sunt apolitic şi nu mă interesează urina în care se scaldă majoritatea candidaţilor. Deşi sunt apolitic şi, prin definiţie, nu  ar trebui să-mi pese de putrefacţia politică, iată că a apărut un fir de iarbă lângă muntele de gunoaie şi hoituri.

De ce s-ar putea să îl votez pe Remus Cernea?

Pentru că:

1. Nu este un om politic. Departe de politică, eu am aflat de Remus Cernea şi de acţiunile sale de pe saitul Asociaţiei Umaniste Române. Nu ştiu despre partidul verzilor, nu îmi plac chestiile astea cu „partidul” şi nici cu „roşu”, „verde” sau „oranj”. Cuvântul „partidul” mă duce cu gândul la „1984”.

2. Promovează toleranţa faţă de oricare dintre minorităţile statului, nu doar prin discurs, ci şi prin acţiunile sale.

3. Reprezintă oamenii tineri şi doreşte ca în România să se pună accent pe creativitate, educaţie, cercetare şi sănătate.

4. E radical diferit de restul candidaţilor şi nu are nicio tangenţă cu mafia politică aflată în prezent la putere.

Chiar dacă firul de iarbă va fi acoperit de mormanul de gunoi, merită şansa unui recensământ mai aproape de adevăr.

Oricum, mai am opţiunea să caut metode de invalidare a votului, opţiunea implicită de fapt. Începând cu 2019 există alternative pentru votat.

Informaţi-vă şi despre necesitatea inserării opţiunii  „Niciunul din cei de mai sus” în buletinele de vot.

Hai cu o dedicaţie! David Bowie – Heroes

Credit foto: România Liberă

Actualizare:

A mai scris şi Gabriel despre acest subiect: Roakeru’ preşedinte

Syberia de Benoît Sokal

Syberia (Hans şi Mamutul)Syberia, jocul de aventură al lui Benoît Sokal, este mai mult o poveste ce ar trebui ecranizată. Mi-ar plăcea tare mult să văd un film realizat după această poveste. Nu mă pasionează jocurile pe calculator atât de tare, dar jocul acesta m-a atras mai mult prin această poveste pe care o are la bază.

Povestea creată de Benoît Sokal este fascinantă. Jocul poate fi considerat unul pentru copii, dar există foarte multe situaţii în care îţi este pusă la încercare inteligenţa şi logica, la modul cel mai serios, şi mă îndoiesc că un adult cu inteligenţă mediocră ar putea scăpa foarte simplu din puzzle-ul la care este supus.

Kate WalkerPersonajul principal în această poveste este Kate Walker, o avocată din SUA, New York. Kate este trimisă de o celebră firmă de avocatură în Europa pentru a achiziţiona o fabrică de confecţionat jucării. În momentul când află că proprietara fabricii, Anna Voralberg, tocmai a decedat, iar noul proprietar al fabricii este fratele ei, Hans Voralberg, un fel de mit printre oamenii din acel sat, lui Kate nu îi rămâne decât să pornească în căutarea necunoscutului Hans.

Povestea este foarte bogată în elemente mecanice şi descoperiri uluitoare. În prima parte a poveştii elementele cheie sunt automatonii(un fel de roboţi mecanici, autonomi de curent electric), profesori, o universitate de ştiinţe naturale, un specialist în paleontologie, un paznic care era ameninţat de duşmani închipuiţi, diverse specii de păsări, un tren mecanic, un conductor foarte strict şi serios, comunişti, ruine comuniste, o atmosferă încărcată şi dezolantă, un pilot rus, beţiv, ce se visează cosmonaut, o rampă de lansare, un fel de zepelin, o pensiune de refacere, o soprană şi în sfârşitul primei părţi, Kate îl găseşte pe Hans Voralberg. În cea de-a doua parte a poveştii, elementele cheie sunt comuniştii, o mănăstire cu călugări ortodocşi, un patriarh care ţinea şi pe post de doctor-vindecător, scepticism cât cuprinde, o escapadă extremă de la mănăstire, un drum lung şi anevoios către un ţinut îndepărtat, plin de peripeţii şi de hoţi, un urs înfometat, din nou cosmonautul visător este prăbuşit şi o ajută pe Kate să îşi continue drumul spre ţinutul îndepărtat al youkolilor şi al mamuţilor.

Partea a doua se încheie fabulos, dar dacă vă interesează povestea va trebui să jucaţi acest joc.

Deşi acţiunea se petrece în locuri fictive, o transpunere pe harta reală ar arăta astfel: Franţa, Germania, Polonia, Belarus şi Rusia.

Syberia este numele unei insule fictive şi destinaţia finală în care trebuie să ajungă personajele.

Povestea aceasta bate mituri, deşi este bazată pe un joc al minţii umane, al imaginaţiei şi este plină de scepticism şi de aventură. O aventură către necunoscut, dar cu o dorinţă puternică de a descoperi şi de a îndeplini visul unui bătrânel aparent nebun. Benoît Sokal este genial.

Până în prezent (anul 2009), cei de la Microïds au scos două părţi ale poveştii, Syberia I (2002) şi Syberia II (2004). Partea a III-a este programată să apară în iunie 2010.

Eu aştept ca în viitor să se gândească cineva să pună această poveste pe peliculă să o putem urmări din altă perspectivă. Cu siguranţă ar fi un film interesant.