(1) Comentarii și comentatori

Există două tipuri de comentarii foarte enervante pe platformele de socializare: comentariile în afara subiectului (off-topic, cum s-ar zice în limba română) și comentariile scurt-aprobatoare.

Pe Facebook în afara subiectului

O gagică își publică o poză sau un mesaj pe contul de Facebook, iar sub poză/mesaj apar comentarii de la tot felul de prietene și rude care pun întrebări sau scriu cu totul pe lângă subiectul pozei/mesajului.

Nu poți să pui o poză cu buci și sub ea să te întrebe tanti Ioana ce mai face mă-ta și să-ți ureze Paște fericit.

Nu poți să pui o poză cu tine cocalar la volan cu degetul în nas și să te întrebe când mai vii prin Satu-Mare sau Vaslui.

Nu poți pune o copertă pe contul de Facebook cu o pictură de Dali – suprarealist, man – că te întreabă rudele unde mergi în vacanță. Falus cu cap de femeie și parte inferioară de unicorn roz! E greu să fii la subiect sau să folosești mesaje private. Doamne sfinte și perverse!

 

Mesajele scurt-aprobatoare

Mesajele aprobatoare sunt și este chintesența a ceea ce dorește comentatorii să exprime, pe larg, din tot sufletu-l lor care nui lasă abținerea, cratime-le și… punctele de suspensie și amortizoare.

Tot felul de cetățeni, filosofi de birt, distribuie și fac tot felul de afirmații care ba se ceartă cu logica, ba fac apel la emoție și tot tacâmul de distorsiuni ale realității. Recirculă tot felul de vorbe puse în gură, tot felul de citate greșit atribuite sau modificate ca să iasă la socoteală. Și, într-un final, comentatorii aprobatori apar: „Adevărat!”, „Da, așa e!”, „Prea tare!”, „Chiar e adevărat!”, „Da!”, „Chiar că!”, „Super!”, „Bestial!”, „Ăsta e bun!” etc.

Cât de afectat emoțional trebuie să fii de acel adevăr profund încât să ai o pornire lăuntrică, o trezire sălbatică a spiritului uman și a sistemului nervos simpatic, și să te desfășori cu atâta patos, să drenezi materia cenușie într-un mesaj sublim, dar esențial, dincolo de frontierele filosofiei: „Într-adevăr!”?

Acest fenomen nu există doar în regiunea românească a Web-ului, ci apare frecvent pe platformele de socializare cu tematică fotografică, ca: 500px, Flickr etc. (dar nu doar pe astea)

Mie îmi plac cel mai mult: „beautiful composition”, „nice!”, „good job”, „beautiful”, „fantastic”. No shit!

Legalizarea prostiei

„Domnișoara” de mai jos își exprimă opinia (public) pe Gândul, la un articol în legătură cu agitația creată de Remus Cernea pe un subiect bun de scos românii din zona de confort.

Ia să vedem cum curg distorsiunile cognitive din mesajul „domnișoarei”:

cristina_nedelcu

Pot și eu: legalizând prostia, vom avea proști pe străzi, pe șosele, în parcuri, pe pistele de biciclete, în Mall-uri, la munte, la mare, pe Web. Ah, stai, e deja legală.

Câți homosexuali au muncit să dezvolte calculatoarele, Internetul și Webul pentru ca proștii să profite de tehnologie? Unul din ei a fost cu siguranță Alan Turing.

Dar, ce e mai interesant e că nu se poate spune că „domnișoara” are un profil real sau că e persoana care pretinde a fi atâta timp cât poza folosită este copiată de pe un sait numit Fortify Ventures. Poza este a unei alte persoane, Carla Valdes.

În final, salutări creștinopaților care se ascund în spatele unor identități furate și comentează argumentat la subiecte interesante. Profilul de Facebook îl puteți accesa aici. Îi place Pittiș.

Opinia mea despre căsătoriile gay o puteți citi aici. Eu nu sunt de acord cu căsătoriile în modul tradițional, nu le văd rostul, logica sau importanța.

Televizorul

Televizorul, la majoritatea românilor, este la fel de important ca icoana. În casă trebuie să fie icoană și televizor. Televizorul ocupă un loc privilegiat în casă, în cel mai vizibil colț. La unii români mai înstăriți putem găsi două sau mai multe televizoare. Cu cât mai multe, cu atât mai bine, la fel ca și în cazul icoanelor. Televizoare 3D, televizoare cu tehnologie LED, elsidiuri, plasme. Românii se pregătesc pentru viitor. Televizoare peste tot!

Să nu gândiți altfel. Ce face majoritatea e cel mai bine.

Investește în viitor. Ia-ți televizor!

Televizor

Modelul dorelian de lucru în echipă

tree-swing-project-management-largeCredeți că imaginea binecunoscută cu „Dorel”, care face o muncă asiduă, alături cu tovarășii lui de „muncă”, care analizează de pe margine acțiunea, având alte preocupări decât ceea ce ar trebui să facă, se aplică doar în domeniul muncii de „basculanto-tractorist”? Nimic mai fals.

Dorel este omniprezent. Tovarășii lui la fel. Acest model complex de lucru în echipă poate fi întâlnit peste tot: în corporații, în mall-uri, la Administrația Financiară, în buticuri, în IMM-uri etc.

Nu e doar o observație simplă, ci o ipoteză confirmată prin experiment, deci o certitudine.

Deși confirmat, acest model trebuie combătut. Cum îi punem și pe trântori la muncă? Suferă aceștia de disonanță cognitivă? Efectul Dunning-Kruger este hrana lor zilnică? Este Dorel subiectul principiului lui Peter?

Credit imagine: Taming Data

Tehnologia lui Stephen Hawking

Stephen HawkingO ironie tristă este faptul că există foarte mulți oameni care vorbesc mult și nu gândesc deloc, pe scurt proști. Ca, de exemplu, Dan Negru și majoritatea românilor. Dacă ar fi fost invers, Arthur C. Clarke ar fi fost umilit în proasta-i prestație în domeniul științifico-fantastic.

Nu înțelegeam de ce, instinctiv, „ador” idioții care vorbesc mult, fără să facă ceva concret și îmi ocupă spațiu-timpul meu. Dar, trebuie să fiu tolerant, asta e. La urma urmei cum vor putea evolua proștii din condiția lor către condiția de a fi un prost mai puțin prost? Palme virtuale peste organul cerebral, ca să primească impulsuri electrice.

Dar, tot ironic, am vorbit prea mult despre proști într-o însemnare despre Stephen Hawking. Sau, mai exact, despre tehnologia care îl ajută să se exprime și să lucreze.

O mai scurtă istorie a computerului lui Stephen Hawking

După traheotomia din 1985, operație care i-a luat posibilitatea de a mai comunica verbal vreodată (deși comunicarea verbală era deja afectată), Stephen Hawking a fost ajutat de Walt Woltosz prin intermediul lui Equalizer, un program care îi oferea posibilitatea să scrie, formând cuvinte cu ajutorul unui dispozitiv selector.

Computerul pe care Stephen Hawking îl folosea la început a fost asamblat de David Mason, un inginer de la Cambridge Adaptive Communication, mai nou Possum. Soția lui David Mason s-a căsătorit ulterior cu Stephen Hawking.

Computerul portabil a fost construit pentru a putea fi atașat scaunului cu rotile. Vocea sintetizată de pe computerul lui Stephen Hawking este identificată acum ca fiind a lui, deși are accent american.

Mai târziu, același Walt Woltosz a creat un nou program – pe care Stephen Hawking îl folosește și în prezent (2013) – numit Words+ EZ Keys (EZ Keys XP).

Pentru a putea comunica „verbal”, Stephen Hawking selectează cuvinte sau grupuri de cuvinte dintr-o bibliotecă predefinită într-o propoziție (aproximativ 15 cuvinte pe minut), apoi trimite textul la un sintetizator care face posibilă conversia textului în sunet (vorbire).

Din 1997, computerul lui Stephen Hawking a fost oferit și dezvoltat de Intel. Aplicația cu ajutorul căreia Stephen Hawking scrie este, după cum am menționat mai sus, EZ Keys. Selectorul pe care îl folosește în prezent este automat. Prin intermediul unui senzor infraroșu montat pe ochelari, Stephen Hawking poate opri cursorul cu ajutorul mușchilor faciali. De asemenea, EZ Keys are un algoritm de predictibilitate a cuvintelor. Sintetizatorul de voce este creat de Speech+.

Travis Bonifield (Inginer Intel) cu o replică a computerului lui Stephen HawkingDin ianuarie 2012 până în prezent (2013), Stephen Hawking folosește un sistem oferit de Intel și Lenovo. Configurația curentă: Lenovo ThinkPad X220, cu procesor Intel i7 și sistem de operare Windows 7.

 

Viitorul?

Ce se va întâmpla în viitor cu sistemul lui Hawking? Muncește doar Intel la chestia asta? Utilizarea unei tehnologii de urmărire a mișcării ochilor va rezolva problema vitezei de scriere (comunicare)?

Surse:

Stephen Hawking – The computer

Singularity HUB – How does Stephen Hawking Talk?

Intel Free Press – Stephen Hawking’s New PC

Un model simplu

Steagul PământuluiAndrei, un român adevărat, s-a născut la el în cartier. Bine, maică-sa l-a născut la maternitate, dar, în orice caz, să zicem că e ca și cum l-a născut în cartier. Fiind născut la el în cartier, lui Andrei i s-a spus că acest cartier e „cartierul cel mai tare”. Dacă venea vreun intrus din alt cartier, nu numai că era privit ca un necunoscut, dar nu avea cum să scape nepedepsit că a îndrăznit să calce pe acest pământ sfânt.

La țară, la bunici, lui Andrei i-a fost făcută observația că satul bunicilor și, implicit satul lui, era „cel mai bun sat” din toate satele. Oameni cu frică de Dumnezeu, oameni la locul lor, oameni care păstrează tradițiile și obiceiurile.

Apoi, mai târziu, Andrei părăsi orașul în care se născuse. S-a dus la facultate. Așa se face; părinții l-au trimis în deplasare. Ajuns în alt oraș și tot repetându-i-se de mic ideea că orașul său e „cel mai tare oraș” a tras și el, implicit și necondiționat, aceeași concluzie. Deși în orașul său erau cartiere inamice, în afara orașului toți, din toate cartierele, erau uniți. Deși era într-un oraș „mai nașpa” decât „orașul său”, orașul „mai nașpa” era în aceeași regiune istorică. Și faptul că Andrei îi ura (tot implicit și necondiționat), de exemplu, pe olteni, făcea ca orașul „mai nașpa” care era în regiunea istorică în care se născuse Andrei – regiune istorică cu titlul de „cea mai tare regiune istorică” – să fie un oraș „mai tare” decât un oraș din Oltenia, care era o regiune „mai nașpa” decât regiunea „cea mai tare regiune istorică”. Aici mai vine o adăugire referitoare la Capitală, viziunea restului țării despre bucureșteni. Majoritatea bucureștenilor sunt proști și îngâmfați, iar pentru cei mai mulți bucureșteni, majoritatea celor din provincie sunt țărani cu pământ sub unghii, cea mai mare parte din ei fiind moldoveni și ardeleni.

Deja, la următorul nivel, la nivel de țară, Andrei trebuia să prindă un ungur sau un olandez că spune ceva nasol de vreun oltean din țărișoara lui că era vai și amar de neamul ăluia. Oltenia era nasoală în interiorul țării, dar după graniță oltenii fac parte din „cea mai tare țară!” – „Țara minunilor”, „Țara lui Andrei, a Mariei și a Elenei”.

Pe urmă, frate, să zică un american ceva supărător la adresa Europei. Pfuai! Să vadă Andrei vreun gălbejit că atentează la vreo europeancă „de-a noastră”.

Realizați oare ce s-ar putea întâmpla în cazul în care s-ar descoperi viață inteligentă pe alte planete? Cu tot cu olteni, unguri, americani și asiatici, cu tot cu eschimoși, ornitorinci și alte ființe complicate create de Dumnezeu și folclor, Andrei ar realiza faptul că se află pe o planetă numită Pământ, iar această planetă nu e plată. În momentul în care va realiza Andrei acest lucru, el va ști că se află pe „cea mai tare planetă” și tot așa până la adâncimi nepătrunse de telescoape.

Un model simplu pentru: naționalism, patriotism, identitate.

Pace!

Dacă vezi acest text, atunci poate ai nevoie să instalezi Flash Player sau o actualizare la Flash Player.Flash Player se poate downloada de la Adobe. Această eroare mai poate apărea dacă URL-ul către obiectul embedded este greșită sau în caz de erori de conectivitate. Oferit de către XVE Various Embed.

Credit imagine: James W. Cadle

Totul are o explicație

Revista „Știință & Tehnică”, fosta „Știință și tehnică” (există un detaliu, în limba română nu se folosește ampersand) trece printr-o perioadă puțin mai grea, din păcate. Numărul din septembrie s-a lăsat așteptat mult și bine, numărul din octombrie a apărut în noiembrie, iar numărul din noiembrie încă nu a apărut și e decembrie.

În ultimul său editorial, Alexandru Mironov, senior editor, vorbește despre suferința „revistei” față de rigorile capitalismului și se gândește la o posibilă ultimă ceașcă de cafea amară. Se referă – bineînțeles – la problemele prin care trece Adevărul Holding. Este foarte important ca în România să existe o revistă deșteaptă care popularizează știința și care ignoră rigorile capitalismului.

Este o problemă cu oamenii atunci când preferă să citească mizerii mondene, politică de căcat și „informații sportaculoase” în dezavantajul unor informații care le-ar putea forma o cultură generală vastă și i-ar putea ajuta să înțeleagă lumea în care trăiesc. Este foarte trist că o revistă valoroasă precum „Știință și tehnică” („Știință & Tehnică”), care ar trebui publicată o singură dată pe lună întârzie să apară – presupun – din cauza problemelor financiare, iar la tălâmbăzor nu ratează vreunul căcaturi de emisiuni ca: „Dansez pentru tine”, „Vocea României”, „Românii au talent” și alte zeci de emisiuni cu titluri periculoase.

Dragi oameni care lucrați la „Știință & Tehnică”, vă rog să nu renunțați să publicați revista, chiar dacă asta ar însemna un preț mai mare (actual, 8,8 lei). Există variante alternative? Care sunt acelea?

Aștept cu nerăbdare numerele din noiembrie și decembrie, în decembrie.

Actualizare

Numerele din noiembrie și decembrie au apărut. Ambele reviste au apărut într-o ediție specială. Ce truc!

st2012