Bună ziua, România. Azi este 10 aprilie 2010, îţi duci povara în spate şi te mulţumeşti cu performanţa neputinţei în faţa Partidului.
Partidul, Partidul, Partidul. Cunoşti acest cuvânt. E fosilizat în crustele cicatricilor de pe tot corpul tău. Încă mai curge prin aste mâini un sânge de oameni de Partid. Încerc să dau dovezi la lume că în astă ţară – în fine, sfântă – Partidul nu se curmă, ci, mai degrabă, e mai viu şi mai puternic decât altădată.
Partidul trăieşte! Trăiască Partidul! Nu doar cu etimologia lui, ci sub implicarea unei metamorfoze. Partidul nu mai este gri sau, mă rog, roşu. Acum, Partidul este multicolor. E ca un televizor cu plasmă fabricat în China, de o firmă chineză, ambiguă şi necunoscută, cu director american. Partidul e la modă. Partidul e o blondă. Partidul e un peşte, cu care se hrăneşte Partidul cu motanul. Partidul are banul, Partidul are crucea, Partidul are roza, Partidul are doza.
Aleargă, ţipă, urlă, smiorcăie, îţi sar în faţa căruciorului, fac dezordine pe rafturi, desfac produse, trag de haine etc. Sunt copiii care, în loc să facă unele din aceste activităţi acasă la mama lor, la buni-mamaie, la grădiniţă, în parc, în câmp, în pădure, sunt aduşi de către părinţii lor în cel mai mişto parc de distracţie „evăr”: Hipermarket-ul.